arome albastre

Despre împărați, regi, duci, și prinți   știm din basme și din cărțile de istorie.

Cele mai tulburătoare  povești , care ne-au încălzit inimile  și visele,  s-au creat în jurul    iubitelor acestor râvniți bărbați cu sânge albastru.

Diafane, inteligente, faimoase, mai rele decât vrăjitoarele sau bune ca pâinea caldă, ele sunt totdeauna eroine ideale de filme, romane, drame, poeme..

La urma urmei,  sunt și ele femei. Adică nimic din ce este omenesc nu le poate fi   străin. 
Nici chiar bucătăria.

În 2010, la Cartea veche,  a apărut  o carte. 
Nu este o carte oarecare, ea poartă  semnătura unei pricipese, Margareta. 
Într-un concept  atrăgător, cartea  adună laolaltă  pagini de istorie, portrete în jurul cărora s-a construit istoria noastră,  faimoase rețete culinare regale, aranjamente festive, într-o estetică fără cusur. Noblesse oblige!

Autoarea s-a consultat cu  bucătari celebri, a cules informații de pe toate meridianele lumii, așa că  nu te minuna atât de tare  că nu ești la zi  cu fel de fel de ustensile de bucătărie, mirodenii și ingrediente.

Din  mulțumea lor, am  luat așa, aleator-emmental ( cașcaval de Elveția), Gonda și Edam- brânză olandeză, rotundă și plată, îmbrăcată în  coajă  roșie sau galbenă, Markook- pâine din Orientul Mijlociu, un fel de pită mare, albă, din aluat foarte fin, oțet de Xeres- produs din Spania, bineînțeles.
 Porto- vin portughez, asemănător celui italian de Marsala.
Eu   i-am simțit   aroma la el acasă, nu sunt vreo cunoscătoare, dar  nu m-a impresionat cine -știe-ce..

Dacă vei intra în posesia cărții, vei găsi o mulțime de rețete, una mai  tentantă  decât alta.
 Bunăoară-Rod  grod  med  flode, New York Cheesecake, Zabaglione. Tocană de miel- zic s-o lăsăm pentru Paște, Lemon  Drizzle cake, Linguini  cu ghimbir și scoici  Saint – Jacques sau Pumpkin Flan.

Gândindu-mă că prin cămara noastră  nu prea  găsești  cine-știe- ce -  rarități, dintre toate  rețetele pretențioase, am ales  cum spunea autoarea, o surpriză. 

N-am transpus-o în practică,  pentru că ieri,   fiind   Ziua Crucii,  s-a ținut post..
Astăzi, mâine, ar merge.
O să-ți fac o mărturisire- când am citit ou copt, gândul m-a dus la una dintre bunicile mele, care ne pregătea, iarna, mai ales, ou copt în spuză.
Era cea mai mare bucurie  a zilelor când  rămâneam, peste noapte, la ea, să ne aștepte dimineața în bucătărioara ei  cu miros de pâine  scoasă din cuptor..
 Rețeta despre care vorbim  este altfel, este o rețetă regală.

Pentru patru  persoane ar fi nevoie de:

4 cartofi  mari, 50 g unt, 50 g brânză- Emmental-eu  zic  că ai putea folosi, fără probmeme  telemeaua noastră, 4 ouă mici,  adică din piață, nici nu trebuie să cauți prea mult, două lingurițe de arpagic- dacă ai cumpărat, deja,  pentru  grădină, nu contează că rupi două lingurițe, n-o fi mare bai...
 Nu uita sarea și piperul!

Cuptorul se încălzește la  200 de grade..

Cartofii, bine spălați și  uscați  unși  cu unt( sau cu ulei- noi suntem inventive),  vor aștepta cuminți în cuptor o oră și un pic. Se scot cu grijă, se lasă la răcit, apoi se taie fiecare, pe orizontală, cam la o treime de partea superioară, cât să iasă un căpăcel. Se scoate, atent, cu o linguriță, conținutul, lăsându-i- se  cartofului un perete protector cam de un centimetru grosime, pentru a nu se rupe.

Într-un castronel,  se amestecă miezul scos, untul, brânza rasă, sarea, piperul. Compoziția astfel obținută  se pune în cartof, păstrându-se  loc pentru un ou,  ai grijă, conținutul oului, fără coajă!
Se pune căpăcelul, iar așa frumos gătiți, cartofii vor mai sta la rumeneală, în cuptor,  vreo 10 minute, suficient să se coacă  oul, dar să fie , totuși, moale.

 Sigur că ți-a mai rămas compoziție. 
Dacă  vrei, o pui fiecăruia în farfurie, alături de cartoful dichisit cu  ce mai găsești tu prin borcănele sau poți prepara alt fel de mâncare. Depinde  cât de inventivă ești!
Aoleu, uitasem arpagicul- îl tai mărunt și pui pe deasupra.

 Vezi cât   este de  provocator  să  fii principesă în bucătărie?

Ar mai fi ceva, ceva care s-ar putea să-ți convină-Salată cu pâine de porumb și ardei iute.

I-am făcut o poză, cred că te descurci, dacă vrei să încerci.

Dacă nu  reușești, cere-mi ajutorul. Pot să-ți transmit rețeta.

Este greu  să-ți tratezi partenerul  ca pe un( posibil )rege?

cine dorește să facă bine

  bate la ușă, cine iubește găsește ușa deschisă..
Rabindranah Tagore

Undeva pe lume, era o țară minunată, cârmuită de un rege drept, bun și înțelept.
Inima lui nu se putea bucura de atâtea daruri.
Era mereu trist.
Avea o singură fiică, frumoasă, cuminte, dar foarte bolnavă.
Cu fiecare zi, trupul i se împuțina, zâmbetul îi fugea de pe buze, obrazul îi pălea. Niciun medic nu-i putea găsi vindecarea.

Regele era tot mai trist.

Într-o zi, la poarta palatului s-a oprit un bătrân. Regele l-a invitat la masa lui. L-a ospătat cum se cuvine. Așa a aflat bătrânul motivul tristeții care cuprinsese tot palatul. 

I-a cerut împăratului s-o aducă pe fiica lui bolnavă. 

A privit-o în ochi, i-a luat mânuța slabă în mâinile lui și i-a dăruit ceva- un coșuleț acoperit cu o păturică.

-Iată medicamentul care te va pune pe picioare, fata mea!

Cu degete sfioase, domnița a descoperit coșulețul. 

Înăuntru era o biată ființă, numai piele și os.

Văzând că fata este și mai tristă, bătrânul a încurajat-o. A sfătuit-o să se gândească la acest dar.

Din clipa aceea, tânăra domniță s-a dedicat trup și suflet îngrijirii copilului bolnav. 

Împărțea cu el toate zilele și toate nopțile.
Când, obosită, încerca să ațipească, gândul că el are  nevoie de ajutorul ei o trezea. Ca prin farmec, neodihna  dispărea.

Așa au trecut șapte ani.
Într-o zi, s-a întâmplat o  minune- copilul a început să alerge  bucuros prin palat, să vorbească , să cânte chiar. 

 Era o mândrețe de băiat- bălan, cu ochi mari, negri, voce frumoasă și mers hotărât.

Domnița, mai frumoasă ca niciodată!
Rumenă în obraji,  mereu zâmbitoare,  cuminte, harnică, numai  bună de măritat.

Tatăl ei, împăratul, era cel mai fericit om! //
Crezi în forța binelui?

25 octombrie-reflexiv activ

Când am făcut pozele, pentru copiii britanici era  ultima lor zi de vacanță.
O dimineață cețoasă.
Nu știu de ce , de sus, de pe muchia dealului, m-am gândit la Cetatea Neamțului .
La plăieși.
Și la copiii din școlile noastre.
Erau acolo, printre artiști  și  excursioniști de pe toate meridianele lumii, mulți copii.
Trăiau  și învățau istoria la timpul prezent!

Nu spun așa, ca să mă aflu în treabă..le-am privit ochii, obrajii, mânuțele.
Învățau cum să mânuiască sabia, scutul, arcul, cum să calce demni.

Alții, așezați turcește, în jurul artiștilor învățau  versuri din piese celebre cu mesaj istoric.
Castelul Warwick-cel mai conservat castel din Marea Britanie!




Astăzi este Ziua Armatei Române!

Prilej de a le spune La mulți ani! tuturor prietenilor care poartă  pe umeri și în suflete simbolurile  luptei și onoarei.
Majestatea Sa,   regele Mihai,    și-a  serbat  ziua de naștere,    adresându-se parlamentului țării.
În câte școli, în clipa asta, inimile școlarilor bat în consonanță cu istoria ?

p.s. Tu ce spui?