iluzii de iarnă fără zăpadă...

  Prin  brad,  iarna, parcă gândește  cerul!  În plete verzi, împletite în puzderie de ace aromate.

  Măreție  ar putea fi numele lui!

Când l-am adus în casă,  cules  într-o  plasă portocalie- fusese rupt din lumea lui scandinavă- crescut acolo special pentru a  hrăni orgoliul omenesc,  părea   un străin  stingher.

Pentru o vreme, a înflorit regește; i-am prins în ramuri cuiburi colorate în bucurii și-n strălucire. 

Seară de seară,  în clipocit de steluțe, a fost personajul principal al casei.

Am tooot așteptat să ningă... parcă nu mă îndur să-i descos  magia, 

Cum să fac dintr-un  generos prinț un neputincios  cerșetor  la margine locului unde lumea  duce  gunoiul?

O, brad  frumos,  ce soartă -ți hărăzim  noi, oamenii....

incerc

 sa adaptez situatia la mine, iar nu pe mine la situatie..

http://www.edisproduction.de/2013/11/19/fox-hunting-under-snow-in-an-incredible-way/

dincolo de fereastra..

de ieri si dintotdeauna

Mai tii minte iernile bogate din copilarie, cand neobosit, din inalturi, cernea cu nemiluita, troienind curtile si drumul?

In  serile lungi, ne adunam in jurul sobei- soba adevarata, proaspat varuita-patru colege de scoala, cred ca eram prin clasa a II-a. Locuiam   aproape una ce alta,  totdeauna ne aducea acasa cineva din familie.
Pe scaunele mici, rotunde, cu trei picioare, citeam .
 Pe rand.
Si la  povestit ne venea randul.

 Cartea cea mai draga a acelei ierni a fost~Povesti~, de Fratii Grimm.
 Atat a fost de citita, prin atatea maini de copii a trecut, ca  a ramas fara coperte, iar paginile i se injumatatisera.
 Mi-e tare dor de foile galbui, fosnitoare, si de lacrimile   noastre de fetite , care nu prea reuseam sa mai separam  ce era adevarat de  ce crease  mintea  autorului.

 Cartea s-a pierdut.
 Viorica, Ana si Valentina sunt in  colturi diferite de tara, ne intalnim tot mai rar..

Undeva, sub cute  de suflet, povestile sunt treze!//

O prietena de peste Ocean imi trimite, din cand in cand, niste povestioare . 

Tocmai am citit acum o traducere din limba greaca.

Dupa o viata , in care nu a facut nicio fapta buna, la capatul zilelor, o batrana ajunge in Iad.

Mult s-a intristat ingerul  pazitor, dupa ce, cautand  in cartea trecutului ei, nu a gasit nimic  care sa o salveze.
A mai scormonit.
A gasit , undeva, ceva- pe cand era si ea tanara, intr-o zi, un cersetor i-a cerut ceva de mancare.
 Manioasa, femeia  a scos  o ceapa salbatica, aruncand-o in nevoiasul trecator.Ingerul a mers la Creator , i-a povestit intamplarea, iar  Dumnezeu i-a spus:

-Ia o ceapa salbatica si spune-i batranei  sa se prinda cu mainile de ea.  Daca va reusi sa iasa din Iad, o vei duce in Rai.

Mult s-a bucurat ingerul, si mai mult s-a bucurat batrana, care si-a infipt repede  mainile in ceapa salbatica.

S-a intamplat atunci ceva neasteptat:  zeci de osanditi  incercau sa se prinda de picioarele babei, vrand sa scape din Iad.
 Revoltata, ea ii imbrancea:

- Ceapa este a mea! Voi nu aveti parte.

In imbulzeala , ceapa s-a rupt, iar batrana si osanditii s-au pravalit ...

Trist, mai trist decat fusese vreodata, ingerul s-a indreptat singur catre poarta Raiului.//
foto: Alexandru Trebuian

cineva spunea

 că guvernarea lumii începe în noi înșine. 

Cei mai mulți ne petrecem zilele bucurându-ne de lucruri fără să facem verificări, ne recuperăm energia pierdută, ne îmbărbătăm singuri sau între noi, atunci când ne mai împiedicăm. 
Există și răutate.
 Prea multă chiar. 
Astăzi mi-am făcut timp să văd pădurea la ea acasă, nu doar privind-o din balcon. 
Cineva, fie el un edil, fie un simplu lucrător, creează ceva. Sădește un copăcel pe marginea drumului. 
Vine un altul și  zdrobește cu bocancii lui grei  creația.  
Stau și mă întreb, te întreb și pe tine: ce motivație să aibă, ce demoni să-i tulbure mintea, încât să  maltrateze  frumusețea, să o strivească? 
Mare durere am simțit  numărând nouă copăcei uciși de o mână Rea..