Nu știu cum o fi pe la alții, pe la noi , se zice că ar fi început prin 2006, când un tânăr profesor diriginte al unei clase de liceu, aflat în impas, pentru că toți elevii lui au chiulit la ora de muzică, i-a convocat pe toți părinții și, expunându- le problema, a obținut consimțământul acestora pentru a concepe un catalog pe internet.
Simplu, nu?
Părintele , aflat în fața calculatorului, citește notele puștiului său, vede absențele și eventualele observații.
Mai departe???
De-a lungul anilor, s-au inventat tot felul de metode menite să-l țină pe copil sub observație, ca sub o lupă.
Nu vreau să sugerez, cumva, că aș fi diriginta care a descoperit secretul aflării metodei celei mai potrivite de a crea armonie între școală-copil- familie.
N-am găsit-o și nici nu cred că o va descoperi cineva prea curând...
Câteva observații, totuși, aș avea de făcut ca rezultat al experienței mele pedagogice..Acel atât de mult discutat caiet al dirigintelui, acum se va numi portofoliu- este util, mai mult decât util.
Început de la grădiniță, cu informații sincere din partea părinților și chiar a medicului de familie, continuat la gimnaziu și liceu..o să-mi spui că în liceu, adio, dirigenție! nu te contrazic deloc, cum ziceam, caietul- portofoliu este o oglindă a fiecărui ins care trece printr-o școală.
Acolo este EL!!
Cu ajutorul acestui martor ominiprezent-în cazul fericit în care dirigintele chiar își face meseria- se pot face mai târziu aprecieri , măsurători, evaluări cât mai corecte, în privința comportamentului, a atitudinii față de ceilalți, față de muncă, părinți, necunoscuți, superiori etc.
Poate că numărul abuzurilor/bătăilor/conflictelor/crimelor, chiar, ar scădea.
Zic și eu..
//Revenind acum la catalogul virtual- cât din viața unui copil va cuprinde?
-au toți părinții internet?câți știu să-l folosească?
-Legătura între cei trei factori- școală, copil, familie se va reduce la o simplă luare la cunoștință?
Sigur că putem discuta mult, chiar îmi doresc, dar o problemă mi se mai pare demnă de luat în seamă.
M-am „lovit ” de ea, în anii mei de dăscăliță , să nu râzi de termenul acesta-îmi amintește de spusele unui elev- cât ne-ați mai dăscălit , n-a fost rău deloc- am corectat-o, pe cât mi-a stat în putință, cam târziu .
Obișnuiam ca la ședințele cu părinții să citesc notele din catalog cu voce tare. Într-o seară, am realizat că nu este corect, nu este moral deloc!
De aici se pot ivi tot felul de neînțelegeri, toată lumea aude tot, discuțiile se mută în alte locuri, sunt copii care nu reușesc să treacă peste momente grele, sunt orgolii....
Copilul are dreptul la intimitate!!
În cazul catalogului virtual i se mai respectă acest drept?
Și o întâmplare, povestită astăzi de un fost elev, acum licean la o prestigioasă instituție . Colegul lui a fost respins de către profesoară, din nu știu ce motive, cu o zi înaintea unui concurs foarte important.
Nimeni n-a putut să afle cum a fost blocat siteul cu subiectele și desfășurarea respectivului concurs de informatică, care , bineînțeles, a fost amânat pentru o altă dată.
p.s.Ce spui?
