în fascicule

Și înviind dimineața, în ziua cea dintâi a săptămânii( Duminică), El  s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni . Biblia,  Sfânta Evanghelie cea după Matei, capitolul 16,alineat 9, pg. 1157.//
Credința în Înviere este adevărata  mângâiere  în suferinți, în luptă  cu ostenelile  și cu greutățile vieții. Ioan Gură de Aur.//


  Nu doar ieri mi-am pus întrebarea  de ce catolicii și ortodocșii nu prăznuiesc  Învierea Domnului în aceeași zi.

 Oricâte  calcule și  tabele  ecleziastice  s-ar întocmi despre  echinocții și luna plină astronomică, tot nu înțeleg de ce, în mileniul al treilea,  marea sărbătoare a Învierii Domnului să nu se celebreze în aceeași zi, pe toate meridianele și paralele lumii..

 Să  fie,  oare, bucuria universală, Lumina , doar o chestiune de coincidențe, așa  cum s-a petrecut în 2010 și în 2011?

 Să așteptăm ca hazardul să -și spună cuvântul în 2014, la  20 aprilie, în 2017, la 16 aprilie?

 Tu ce spui? 

frumusețea este în ochii celui care o vede

Nici nu știu cum să încep..de la eveniment au trecut trei luni. Chiar și trei ani  de-ar fi trecut, bucuria  descoperirii  darului pe care l-am  primit  azi dimineață ar fi fost la fel de mare.

Poate că n-ar fi trebuit să scriu  nicio vorbă, să-ți spun doar că, indiferent ce treburi ai, MERITĂ  să te abați  din ritmul tău trepidant și să asculți.

Când   mă gândesc la un popor, dau fuga să aflu  câteva proverbe . 

Știi ce spun japonezii? 

Oceanul nu disprețuiește nici cele mai mici râuri.

 Și mai spun că 

Zăpada  nu rupe niciodată ramurile salciei.

Ne-au convins . 

Tsunami  i-a  lovit , înecându-le  casele,  munca, inteligența, creația . 

Nu și speranțele.
 Nici încrederea.
 Nicidecum  UNITATEA.

 Japonezii îl iubesc pe Beethoven!

Dirijorul Yutaka Sado a adunat  sub bagheta lui  o lume  cu   vârste, educație, ocupații dintre cele mai diferite.

O replică   sfântă în fața dezastrelor.

Când a compus Simfonia a IX-a, Beethoven era complet surd.

 Ce ironie groaznică a sorții- să creezi bucurie și să n-o auzi. 

A dăruit-o  omenirii.

Cu  trei ani înainte de moarte, la 7 mai 1824,  când a avut loc prima  audiție a Simfoniei a IX-a, în sală au fost cinci  salve de aplauze- pentru familia imperială erau doar trei. 
Lumea era în extaz, oamenii plângeau.

 Titanul privea  către orchestră,  nu auzea nimic.
 O solistă l-a întors  cu fața către sală.

Și-a trăit gloria, fără s-o audă. 
(știați că prima dintre iubirile lui a fost timișoreanca Jeanette d, Honrath?)

Un savant japonez,Yokimura Nakamatsa, cu peste 200 de invenții, ascultă Simfonia a IX-a,  înainte de a  începe un proiect- activează  partea dreaptă a creierului- cea subiectivă, metaforică, apoi o folosește pe cea stângă-obiectivă, concentrată către detalii inginerești.

Friedrich Schiller, Ludwig van Beethoven, Yataka Sado și 100000 de japonezi,  în cel mai   frumos  mesaj pentru un mâine însorit!

http://www.youtube.com/embed/paH0V6JLxSI
Ce spui?

cine dorește să facă bine

  bate la ușă, cine iubește găsește ușa deschisă..
Rabindranah Tagore

Undeva pe lume, era o țară minunată, cârmuită de un rege drept, bun și înțelept.
Inima lui nu se putea bucura de atâtea daruri.
Era mereu trist.
Avea o singură fiică, frumoasă, cuminte, dar foarte bolnavă.
Cu fiecare zi, trupul i se împuțina, zâmbetul îi fugea de pe buze, obrazul îi pălea. Niciun medic nu-i putea găsi vindecarea.

Regele era tot mai trist.

Într-o zi, la poarta palatului s-a oprit un bătrân. Regele l-a invitat la masa lui. L-a ospătat cum se cuvine. Așa a aflat bătrânul motivul tristeții care cuprinsese tot palatul. 

I-a cerut împăratului s-o aducă pe fiica lui bolnavă. 

A privit-o în ochi, i-a luat mânuța slabă în mâinile lui și i-a dăruit ceva- un coșuleț acoperit cu o păturică.

-Iată medicamentul care te va pune pe picioare, fata mea!

Cu degete sfioase, domnița a descoperit coșulețul. 

Înăuntru era o biată ființă, numai piele și os.

Văzând că fata este și mai tristă, bătrânul a încurajat-o. A sfătuit-o să se gândească la acest dar.

Din clipa aceea, tânăra domniță s-a dedicat trup și suflet îngrijirii copilului bolnav. 

Împărțea cu el toate zilele și toate nopțile.
Când, obosită, încerca să ațipească, gândul că el are  nevoie de ajutorul ei o trezea. Ca prin farmec, neodihna  dispărea.

Așa au trecut șapte ani.
Într-o zi, s-a întâmplat o  minune- copilul a început să alerge  bucuros prin palat, să vorbească , să cânte chiar. 

 Era o mândrețe de băiat- bălan, cu ochi mari, negri, voce frumoasă și mers hotărât.

Domnița, mai frumoasă ca niciodată!
Rumenă în obraji,  mereu zâmbitoare,  cuminte, harnică, numai  bună de măritat.

Tatăl ei, împăratul, era cel mai fericit om! //
Crezi în forța binelui?

Paul Luculescu Band

Tocmai m-am întors de la un spectacol  al Filarmonicii, despre care în program s-a specificat   că este premieră absolută în România. Trebuie să spun câteva vorbe, deși, recunosc, la început  am crezut că-mi pierd timpul.
 

Spectatorii , două categorii de vârstă, vizibil demarcate, au avut atitudini diferite: tinerii au intrat imediat în ritm, de altfel acesta a fost mottoul –Simte ritmul!

Cealaltă lume, din care am făcut parte în prima jumătate a spectacolului, n-a fost prea sensibilă la  strădaniile celor patru tineri-Paul Luculescu, Alex Sturdzu, Marian Micu , Bogdan Andrei.

S-a ”cântat„ la instrumente clasice de percuție, dar  s-a și improvizat cu  tuburi, cutii de forme, culori și mărimi difeite, linguri, teluri,  cuțite de bucătărie,tigăi, butoi, mături, mașină de scris, capsatoare, ștampile.

 Am ascultat Oda bucuriei  cântată la tuburi roșii, verzi, galbene, Frenh Cancan, într-o combinație de tobe , fluier, o cutie metalică.

 În final, chiar și împătimiții muzicii clasice și-au descrețit palmele- au aplaudat  implicarea mai multor tineri din public, care și-au demonstrat calitățile de percuționiști ad-hoc!

Dacă vrei, poți să-ți   faci viața frumoasă, în orice moment.

 Trebuie doar  să simți ritmul!