sărbătorile de iarnă cu gutui le-mpodobeam...

De ce sunt frumoase și atât de așteptate sărbătorile?
 Poate, pentru că fiecare dintre noi conștientizează, puțin câte puțin, că este parte din Miracol! 
La mulți ani, cu pace, liniște și bucurii tuturor! 

colindul omului în alb

·

Mănunchi de suflete în zidirea unui Vis!Moș Crăciun în sunet de viori!

Ce aleasă menire, ce armonioasă împlinire!
Cu o vârstă ce depășește


jumătate de veac, adunând în sunetul muzicii pe acei oameni


minunați , care își dedică inteligența și munca în slujba salvării de vieți omenești, reuniți după istovitoarele lor zile în sălile de repetiții, Orchestra Medicilor din București ”Dr.Ermil Nichifor„ dirijor Iosif Ion Prunner, a oferit astă seară un


superb Concert de Crăciun, scopul lui fiind cel mai frumos dar pentru copiii care suferă de autism.


Omul în alb cunoaște  suferința mai bine decât oricare alt semen.
 Profesional, o tratează în spital, îi  pansează rana din suflet prin talent și dăruire , în  sufletul arcușului!
Seriozitate, energie creatoare, dăruire, înaltă ținută artistică!
Medicii-artiști au venit pe scena din Pitești să ofere alinare unor copilași aflați în suferință!
Înălțătoare idee, puternic mesaj!

Invitați:
Alexandru Penescu,


pian, solistul Operei Române Cătălin Toropoc, 
urmat de strălucita prezență a Mădălinaei  Pasol,  soprana Mădălina Stan( fostă elevă a Școlii gimnaziale „Mircea cel Bătrân”,Pitești;  o fi în  ceea ce este astăzi și un firicel din  îndrumarea mea!revăd cu ochii mințíi  studenta care a răspuns  cu drag invitației mele de a-și omagia, prin voce, vârsta  școlii la  un sfert de veac!

mezzo-soprana Geanina Munteanu,
 soprana


Lavinia Mamot ( tot piteșteancă) Diana Jipa( vioară).

Am ascultat Uvertura italiană Schubert), Dans ungar( Brahms), Concertul 21 pentru pian și orchestră (Mozart) Agnus Dei(Bizet), Polka Ofine


Sorgen(Straus) , Andante spianato și Marea Poloneză ( Chopin), Uvertura de Crăciun,Adam- Noel, Dans slav, Liliacul- aria


„Meinherr Marquis/Aria lui Orlovsky, Bolero(Verdi), Dansuri transilvane,Polka Trisch Trasch, Radetsky Marsh)
O seară minunată , cu oameni frumoși, în slujba împlinirii unui VIS!
Un pas către mai bine!
Un pas către OMENIE!

m-am născut în tabăra celor slabi,

 a celor care socotesc fiecare bănuț cheltuit...provin dintr-o familie care nu trăiește pe datorie...banii nu au fost niciodată cel mai important lucru pentru mine, însă mă tem pentru ziua de mâine, mi-e frică de sărăcie, de riscul de a nu avea  un acoperiș deasupra capului, când voi ieși la pensie..mi-am construit existența pe acest principiu: să nu depind  niciodată de cineva  din punct de vedere financiar. Niciodată în viața nu am cerut bani cuiva. Cu atât mai puțin unui bărbat.

  Valerie Trierweiler,( fosta primă-doamnă a președintelui Franței)
 Mulțumesc pentru acest moment

 Din fel și fel de  motive, de vreo doi ani, nu mai ajung la bucureșteanul ”Târg de carte”. Era una  dintre marile mele bucurii să  rătăcesc printre standuri, în murmur de voci învălmășite, să ascult entuziaști  vorbitori,  să răsfoiesc, să aleg , să-mi cumpăr  câte cărți îmi permitea portofelul.

Și dacă zilele trecute, în sfârșit de  cețoasă amiază,  mi-am  luat o plăcută zăbavă într-una dintre  librăriile mele preferate, ”Mihai Eminescu”, din  preajma Universității, nu am plecat de acolo cu mâna goală. Mi-am oferit,  ca un fel de recompensă,  două cărți.

 Două cărți despre două femei  total diferite.

 Două celebrități. 

Și, de ce să nu recunosc, editura la care ele au apărut pune în pachet un dar, o carte. O carte tot despre o femeie..

Printre atâtea treburi câte mă împresoară înaintea sărbătorilor, fac loc  lecturii  primei cărți, nu pentru că  are mai puține pagini, ci pentru că, de cum am  deschis-o, am simțit ceva, un fel  de  duioșie, nu, parcă nu este duioșie, ar fi ceva nedeslușit, ceva  care  vine din sufletul  cărții  „Femeia aceea purta numele meu, avea chipul meu și, totuși, n-am recunoscut-o. Am avut  sentimentul că nu doar viața  intimă îmi era furată, ci însăși persoana mea, cea care eram eu.”

Firesc ar fi fost să-mi  consemnez impresiile abia când aș fi citit ultimul rând, nu?

Vine și asta!

Îmi place atât de mult cartea, îmi place, la fel de mult , autoarea, că trec greu de pe o pagina pe  următoarea. Deslușesc în fiecare paragraf nu doar gândurile/stările/ incertitudinile/neliniștile unei femei extraordinare, pe care viața a dus-o prin  locuri cum doar prin filme și-n basme găsești. „Pământul s-a căscat sub pașii mei. Mă tem  de necunoscut, de ceea ce se va întâmpla după despărțirea noastră, inclusiv pe plan financiar..după divorțul de  tatăl copiilor mei, întreaga răspundere financiară pentru  cei trei băieți mi-a revenit  exclusiv mie. Acesta a fost prețul pe care l-am plătit  atunci pentru libertatea mea..voiam să mă cheme ca pe copiii mei.Divorțasem de tatăl lor, dar nu voiam să aibă sentimentul că mă distanțez de ei.„
Emoții, familie, iubire,  carieră, destin, măreție, înălțare, trădare, cădere, boală, trezire.
Sublim și uitare.
Viața, mereu  într-un singur și neobosit  sens.
Drumul eroinei/autoare, până la un punct, este  viața însăși, viața oricărei fete:
”Cărțile  mi-au deschis toate orizonturile și toate posibilitățile.  Fără lectură, n-aș fi fost ceea ce sunt astăzi. Mi-a plăcut să citesc încă de când am  învățat alfabetul...De Crăciun  ceream să primesc cărți;   nu existau cadouri mai frumoase pentru mine. Pe acelea nu trebuia să  le înapoiez  la bibliotecă, erau ale mele....„

copiii ne învață că

 

Nu este bine  să stai cu păcatul în tine, trebuie să fugi la spovedit, ca păcatul din tine să nu facă pui de păcați! ( 10 ani)

Preoții vin  în casele oamenilor de Paște și de Crăciun, ca să sfințească  toate camerele, ca să le curețe  cu agheasmă, care este un foarte bun detergent!( 11 ani)"//
modart completează cu un dar!:

la concertul lăudat,

prețul e prea piperat.
Când auzi rostindu-se Viena , gândul te duce  la inegalabilul  Concert de Anul Nou. 
Când auzi că în orașul tău   vor concerta  vienezi autentici, te faci luntre și punte  să-ți cumperi bilet. 

Ce s-o mai lungesc? Am așteptat seara  cu ochii pe ceas.
Frig afară,  frig și-n sala pe jumătate ocupată- cojocele, fulare, câte un strănut, timpul trece, mă rog, sfertul academic face parte din program
Asociația culturală Maria Domina  , dirijor Sebastian Gurttler, a prezentat un program care m-a întristat.
 Orchestră modestă, șaisprezece persoane, între care patru doamne, rochii cam sărăcuțe,  muzică puțină, multe giumbușlucuri, că  mă întrebam așa, în timp ce  concertul se apropia de sfârșit, în total o sută de minute, cu pauză cu tot, mă întrebam, așadar,  dacă  oamenii  ăștia chiar  ne cred  niște fraieri, ca să mă exprim  elegant.
 De fapt, eu asta am simțit.
Grupul venea de la Constanța, oboseală mare,  domnul dirijor  nici n-a avut timp să-și schimbe pantofii, ce mai,o seară ca multe altele, banii nu au culoare, nici miros,  doar circulă.
 Erau persoane în jurul meu care s-au ridicat în picioare, au strigat  bravo, zău că  nu-i înțeleg pe unii, eu n-am simțit nimic din atmosfera de Crăciun, pentru că nicio clipă  n-a  existat acea vibrație specială dinspre scenă către publicul politicos.
La ieșire, m-am întâlnit cu o colegă, dezamăgită ca și mine.
 Ea nu vine la concertele Filarmonicii , așa că a trebuit  s-o conving să-și cumpere abonament, pentru că   suntem niște privilegiați,  niște răsfățați care se întâlnesc  în fiecare seară de joi cu  niște  artiști adevărați, dedicați, implicați.
 În condițiile în care  costul abonamentului  pe o stagiune este egal cu prețul biletului de  astă seară.
Trebuie să-mi fac mea culpa că  n-am scris nimic despre concertul de joi seară.
 Concert adevărat!
Trei tenori, trei  talente extraordinare: Cristian Mogoșan, Constantin Nica, Sorin Lupu!
Dirijor-Cristian Sandu, cunoscut publicului piteștean.

 Poate fi o exagerare, dar  ascultându-i, gândul meu a fugit la cei trei mari tenori ai lumii-Jose Carreras, Luciano Pavarotti, Placido Domingo.
Artiștii  clujeni  ne-au încântat sufletele, ridicând  în picioare, de câteva ori  întreg auditoriul, de la șapte la   nouăzeci de ani . (  toată stima   cel mai vârstnic profesor de matematică din oraș, nelipsit de la concertele Filarmonicii piteștene)

  Am ascultat cu  mare bucurie și încântare pagini celebre  semnate de: Verdi, Puccini, Leoncavallo, Kalman, Lehar, Lara, Padilla, Sorozabal, Strauss, Cardillo, de Curtis, Denza, di Capua.
Ce interpretare! 
Ce forță!

 Câtă dăruire! 
Când se dezlățuie tânărul Mogoșanu, se cutremură pereții!
Finalul concertului?  magistral! O sole mio!
Bis? două  bijuterii La donna e mobile,Nessum  dorma.
Sala în extaz! 
Cine sunt ei  aflați aici-

Mi-a lăsat un gust amar concertul din această seară.

Nu doar pentru acest motiv  am  încercat o parelelă între  ce primim de la   artiștii noștri, remunerați  știm noi cum, și cât pretind alții, doar pentru că  își lipesc  lângă nume  marca celebrității  unui oraș în care muzica  este virtute.  
Am înțeles , odată mai mult, și o spun cu tot sufletul, ce oameni minunați avem!
  Păcat că  societatea  nu-i răsplătește așa cum merită.
un dar de la Angela!

vine iarna

La școală, după Crăciun
- John, cum aţi petrecut Crăciunul?
- Tata a adus un pom frumos, l-am împodobit, am primit multe, multe jucării  şi tare ne-am bucurat.
- Şi tu, Jimmy?
- Am făcut un pom de Crăciun, am cumpărat o mulţime de jucării, şi tare ne-am bucurat.
- Dar tu, Nathan?
- Noi avem o prăvălie cu jucării şi ne-am uitat la rafturile goale.
  Tare ne-am bucurat!//

Ce te-ar bucura?

și copacii au dorințe

Cu multe secole în urmă, într-o dimineață verde, pe culmea unui deal, de sub frunze, ierburi și flori, au țâșnit trei mlădițe.

Au crescut, au tot crescut!

Trei copăcei.

 Cu vremea, au ajuns copaci puternici.
Scrutau mândri depărtările, luând aminte în jur. Într-o zi, cel din dreapta zise:
-Lemnul meu este puternic, trunchiul îmi este frumos și drept, ramurile sunt bogate! 
Sigur o să vină un tăietor de lemne, o să mă vadă și o să mă ducă la el acasă. Cu pricepere și grijă, o să cioplească din mine o ladă frumoasă, în care își va păstra toate bijuteriile și lucrurile de preț. 
Cât de fericit voi fi să port o asemenea comoară!
-Nici eu nu sunt mai prejos, așa că n-o să zăbovesc prea multă vreme pe aici. O să vină alt tăietor de lemne, o să mă ducă acasă, și, pentru că sunt atât de puternic, va ciopli din lemnul meu cea mai bună corabie.
 Oameni fericiți și bogați- poate chiar  și regele- vor dori să călătorească pe corabia construită din lemnul meu bun.  
Ce fericit am să fiu!

Al treilea copac asculta înfiorându-și frunzele 
în gânduri.
- Știți ce, fraților, eu nu vreau  să plec  de aici, iubesc soarele, cerul și depărtările. 
O să cresc tot mai înalt, iar ramurile mele  îl vor vedea chiar pe Dumnezeu! 
Rugile  copacilor au fost ascultate.
Într-o zi, au venit trei tăietori de lemne.
–Eu tai copacul ăsta, a spus unul. Îl  vând tâmplarului din sat, o să-mi dea un preț bun. 
-Eu îl tai pe următorul și- l vând altui tâmplar.
-Ee, mie îmi rămâne copacul acesta frumos, îl tai și apoi îl duc la mine acasă.
Primii doi copaci erau foarte fericiți,  în timp  ce fratele lor își jelea soarta. 
După multe ceasuri de muncă, cei trei copaci erau, deja, încărcați în căruțe și duși în sat.

Din lemnul primului copac, tâmplarul a făcut o iesle, pe care a umplut-o cu paie pentru animalele sale din grajd.
Al doilea copac a devenit o bărcuță pescărească, în care n-o să se urce niciodată regele..

Din cel de-al treilea copac, tâmplarul a scos niște grinzi groase, pe care le-a dus în magazia lui întunecată.

Visele celor trei copaci se năruiseră. 
Au trecut anii.
Într-o seară târzie, în grajdul săteanului, au poposit  un bărbat și o tânără femeie însărcinată . 
Ea a născut un prunc frumos, pe care l-a numit Isus.
L-a așezat chiar în ieslea plină cu fân proaspăt. Animalele l-au încălzit cu respirația lor. Au venit  mulți păstori, au îngenuncheat  și s-au închinat în fața pruncului Isus, oferindu-i daruri  minunate.

-Sunt un mare norocos a zis lemnul  din care fusese făcută ieslea.
Eu țin cea mai de preț comoară din toate timpurile!

Au trecut vreo treizeci de ani.
Barca îi purta pe oameni la pescuit. 
Într-o zi, din senin, s-au ridicat talazuri uriașe, pescarii s-au speriat. Unul dintre ei a implorat valurile să se oprească. 
Marea s-a domolit. Pescarul  era însuși Mântuitorul, Mesia.

-Sunt cel mai fericit, a spus lemnul din care fusese construită corabia.
Îl duc pe Regele Regilor!

După ani mulți, al treilea copac sta tot în magazia întunecată.
Într-o zi,  grinzile au fost scoase afară.
Din ele s-a făcut o cruce, pe care cineva  a pus-o în cârca unui condamnat pe nedrept.
Omul trebuia s-o care în spate. 
Biciuit  de către soldați, s-a prăbușit, în vreme ce mulțimea dezlănțuită  arunca pietre și sudalme..

Copacul din care fuseseră făcute scândurile plângea de mila omului, ar fi vrut să fie mult mai ușor.
Crucea a fost înfiptă în pământ, iar pe ea a fost  pironit Mântuitorul. Isus era aproape de Dumnezeu!

-Sunt fericit, a grăit lemnul, îl am pe Dumnezeu aproape.
Isus a murit  pe cruce. Apoi a înviat.

 De atunci,Crucea este cel mai prețuit simbol al creștinismului.

Oamenii se închină , sărută  lemnul sfânt, cerând Domnului iertare, înțelepciune, izbăvire,  ajutor.

Povestea ar avea o morală. Care este aceea?

Fie ca sărbătoarea Nașterii Domnului să vă aducă bucurii, împliniri și multă sănătate! 

vine Moșul!

 Tuturor celor care  treceți prin dreptul ferestrei mereu deschise, vă doresc  Crăciun vesel și fericit!
La mulți ani!