joi, 4 aprilie 2013

medici americani la Craiova!

În perioada 17-26 mai, o echipă de medici americani va veni la SCJU Nr.1 Craiova , pentru a efectua  operații pentru copiii cu malformații faciale. 
  Sectia de Chirurgie Pediatrică strânge cazuri pentru a ajunge la 100 de pacienți.
 Dacă știți pe cineva care are nevoie de o astfel de operație,  contactați-l pe

dr Andrei Zavate tel: 0742486732
, e- mail: azavate@gmail.com

Foarte folositor ar fi sa trimiteți, pe e-mailul domnului doctor, fotografii  care surprind malformația copilului, urmând ca persoana în cauză să fie contactată ulterior.

Nu contează localitatea de domiciliu a copilului.

Mai jos aveți linkuri către articole din presă:
http://www.gds.ro/Subiectul%20Zilei/2013-03-19/Americanii+vin+sa+opereze+la+Craiova

http://www.gds.ro/Actualitate/2013-03-26/Solicitări+multe+pentru+plasticienii+americani

Va rog frumos sa răspândiți această informație, pentru ca numărul copiilor care  ar putea  beneficia de aceste servicii să fie cat mai mare.

Vă mulțumesc,
Alina Mihaela Busan
0728307954

a fi liber

 nu înseamnă să poți face  ce vrei, ci să  ai dreptul să faci ce trebuie.
Papa Ioan Paul al II-lea

În perioada 2/7 aprilie, bucureștenii  au privilegiul de a participa  la Festivalul  internațional  de Film Cinepolitica.
 Astă- seară, la Cinema Elvira Popescu,  de la  orele 19, vor putea  urmări  un documentar special despre  viața celui mai iubit suveran pontif- Martor al speranţei: Viaţa lui Karol Wojtyla, Papa Ioan Paul al II-lea, în regia lui Judith Dwan Hallet.
 Filmul va fi urmat de  o  dezbatere pe tema papalităţii, la care vor lua parte: Michel Kubler, fost redactor -şef al publicației La Croix( probleme religioase)  şi Adrian Niculescu, profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.//

 Festivalul s-a deschis cu  Frumoasa adormită, film nominalizat cu Leul de Aur, câștigător al Premiului Criticilor.

 La bella addormentata!
Ce întâmplare!
 Ce titlu provocator!



 Adevărul nu se supune la vot-Papa Ioan Paul al II-lea

miercuri, 3 aprilie 2013

de la suflet la suflet



Subiectul care îmi venise în minte se referă tot la școală..  îl las deoparte o vreme.


Primesc zilnic- nu cred că mi se întâmplă doar mie-materiale pe diverse teme, multe dintre ele ilustrate.
Este plăcut  să  deschizi  un e-mail și să-ți apară  în fața ochilor un   buchet de  lăcrămioare!
 Sau  un suflet  deschis cât nemărginirea!

Ori un  filmuleț. 
Sau  cele mai frumoase maxime. 
Unele  sunt adevărate provocări.

Bunăoară, acum două minute, am primit, printre altele, următoarea cugetare:
Ceea ce iubești, lasă liber.
 Dacă revine, îți aparține. Dacă  nu revine, nu ți-a aparținut niciodată.
 Khalil Gibran

Am  citit, m-am gândit,  am analizat, știu cam cum stau lucrurile. 
Totuși, niște incertitudini  tot am .(  ca și cum până  în clipa asta  ar fi fost prea puține..)

Să te topești de iubire în tot și sa devii izvor de iubire divină, ce susurul în noapte-și cântă;
Să cunoști adesea durere prea marii duioșii;
Să fii rănit și îmbătat de înțelegerea iubirii;
Să sângerezi de bunăvoie și bucurându-te;
Să te trezești în zori, cu inima mereu înaripată și să înalți,
plin de recunoștință, mulțumire pentru încă o zi de iubire;
Să te odihnești, copleșit de beatitudine,
la ceasul amiezii și să cugeți la extazul iubirii;
Să te întorci împăcat și debordând de fericire acasă la ora amurgului,

Și apoi, sa dormi înălțând în inimă o rugă pentru ființa iubită,
iar pe buze să ai un cântec de laudă.

 ( că tot vorbeam  pe fb cu Elise  despre   sinceritate/ diplomație)   câți procedează așa? 
sau 

 când  se ajunge la o asemenea înțelepciune?//
Mai multe, aici

marți, 2 aprilie 2013

mereu altfel




Natura  ne aseamănă. Educațía  ne deosebește. Confucius

Conceptul  și realitatea Școala  altfel au , deja, vechime. 
În urmă cu un an, scriam câteva rânduri.(aici)
Discuțiile au fost foarte  interesante.

Astăzi, marți,  2 aprilie, este a doua zi de Școală altfel.//
Ieri, mă întorceam de la București.
 În tren, am asistat la o discuție foarte interesantă despre  cei șapte ani de acasă-  două domnișoare, o studentă și sora ei, liceană, grăbite să urce  pe ultima sută,  au fost prinse   pe picior greșit de un domn respectabil, fost aviator.
 Făcute ghemotoc, ambalajele  ciocolatelor consumate  nu  țintiseră coșul de gunoi..//
În stația de autobuz,  mulțime de baloane  colorate- însoțiți de  o  singură învățătoare, vreo treizeci de copii se întorceau  dintr-o vizită la McDonalds.
 Au umplut autobuzul.
Larmă mare! pocnete, veselie,  râsete,  strigăte..
La prima stație, enervat, șoferul   se întoarce către   mulțimea îmbulzită:
- Măi, voi sunteți elevi sau  cireadă?
 Voi mai aveți  educatori?
 Da șapte ani de acasă aveți?//
Tăcere.(pentru câteva clipe)
Altfel..
p.s. au început înscrierile la clasa pregătitoare.  Folosite  intens, liniile telefonice s-au blocat.

luni, 1 aprilie 2013

matematică aplicată

motto: Știința este o modalitate de a încerca să nu te păcălești.Richard Feynman

ai primit/dat vreo păcăleală?