duminică, 11 octombrie 2015

poveste de weekend( cu ploaie)

Se spune  că divorțul este una dintre cele mai traumatizante experiențe prin care poate să treacă o familie, nu doar cei doi  soți. Statisticile arată că 50% dintre cupluri , mai devreme sau mai târziu, se despart.
Sunt separări zgomotoase, la noi, ca la nimeni, auzi deseori. Altele , elegante,  cei doi rămân prieteni, participă unul la nunta celuilalt, își plâng pe umăr la ananghie, se  întâlnesc la o cafea, ce mai, sunt mai apropiați după decât înainte. Este drept că asta se întâmplă , mai ales, în filme. 
În neamul meu- și nu este prea mic- nimeni n-a  făcut pasul ăsta, fiecare,  din motive  doar de el știute.
 Nu despre asta vreau să povestesc.//
El și ea nu se mai suportau, ajunseseră la cuțite. Și ca să nu se întâmple ceva și mai rău, au mers  la tribunal. Vinovatul? știi cum e- dacă îl asculți pe el, îl crezi, Doamne, cât a mai suferit..dacă o asculți pe ea, plângi de-ți sare cămașa de pe tine.
El a câștigat casa, o cumpărase  când era burlac.
Ea , mobila,  covoarele, tacâmurile, cărțile, tablourile, păturile, vazele. Două mașini mari au încărcat tot.//
 La lumina câtorva  lumânări colorate,  femeia  proaspăt divorțată, singură, în sufrageria goală- el își petrece serile cu noua iubită-  așterne o față de masă albă, direct pe parchet.
Așază elegant cele două kg de creveți pe un platou mare, alături de farfuria  cu icre și  asortează cochet masa cu o sticlă de vin alb, rece ca gheața..
 Cu ochii închiși, dansează după o muzică imaginară, mai ciugulește câte o înghițitură,  soarbe pe  îndelete din paharul înalt ..lacrimi mari i se preling pe obrazul nemachiat de câteva săptămâni.
 Într-un târziu, când zorile bat în ferestre, adună toate resturile  de mâncare într-un castron adânc,  aduce barele perdelelor  din toate camerele, deșurubează capacele de la capete și îndeasă  liniștită, încet , cu grijă, toate resturile de creveți și  de icre.
Pune capacele la loc, mai mult de  formă, barele , de asemenea,  face curățenie în grabă, închide ușa și,  fără să se uite înapoi,  pleacă.//
Liber, fostul soț se mută chiar a doua zi cu marea, adevărata lui iubire.
În primele zile , viața este roz, prietenii se întrec, care mai de care, să-i felicite.
Câteva zile mai târziu, nu se mai putea sta în niciuna dintre camere. Un miros groaznic  venea de peste tot și de nicăieri.
Degeaba, în noaptea de toamnă târzie,   cu ferestrele deschise,  au dormit iepurește,  să nu-i atace vreun hoț  , inutile s-au dovedit revizuirile ventilației, în eventualitatea că  ar exista niscaiva șoareci morți.
Bani, nervi, nimic nu mai era ca înainte..
Niciun musafir nu le mai călca pragul, vecinii le ocoleau ușa,  nici un muncitor n-a mai acceptat să schimbe măcar  o priză.
Casa a a fost pusă în vânzare, dar cum gura lumii este slobodă,  în scurtă  vreme, toți cumpărătorii au dat bir cu fugiții,  deși prețul a fost tot mai mic..agenții imobiliari tăceau în telefon, când proprietarului întreba dacă s-a găsit un cumpărător.
Într-o zi, cei doi foști soți, mai –mai să să se lovească unul de altul.
El a izbucnit în plâns, ea l-a consolat, el și-a spus pe jumătate necazul, ea s-a decis să-l ajute. Va cumpăra casa.
Toți zeii sunt pe pământ!!
Fericit că ea n-a înțeles  în ce se bagă,  el i-a făcut o reducere de 10%..Avocații au perfectat rapid actele.
Femeia s-a mutat în   casa ocolită de toți.
El, fostul proprietar, și-a găsit a doua zi în curte , mobila și, bineînțeles,   barele perdelelor.
Nimic nu este mai rău decât o femeie bună, zice un  cunoscător.
 p.s. e bine, când totul se termină cu bine, așa-i?

luni, 5 octombrie 2015

printre spărturile asprelor pietre, țâșnește viața!

Într-o lume în care, simbolistic vorbind, fiecare zi este  dedicată  cuiva, 5 octombrie a primit numele de „Ziua Internațională( sau Mondială) a Educației„. 
Ce înseamnă asta rămâne ca fiecare să simtă și să înțeleagă...
    Îmi place că a fost aleasă toamna, că nu-i lipsesc florile și culorile, soarele și răcoarea, blândețea vântului și albastra maternă grijă a cerului!
    Eu mă gândesc cu drag  și recunoștință la părinții  mei și la profesorii care m-au învățat carte, la foștii mei elevi, poate că unii dintre
    ei se vor fi gândind și ei la școală și la ce a făcut ea pentru ca ei să fie ceea ce sunt .
    Cineva a gândit, cândva, și JURĂMÂNTUL EDUCATORILOR
    Îmi voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate.
    Voi vedea în elevii mei nu atât şcolari, cât copii şi nu voi uita niciodată că, pentru partea care îmi revine, sunt răspunzător pentru destinul lor.
    Voi menţine prin toate mijloacele de care dispun onoarea profesiei didactice.
    Colegii mei vor fi prietenii mei.
    În colaborare cu ei, mă voi strădui să ameliorez în mod constant mijloacele pe care şcoala le pune în mişcare ca să asigure recunoaşterea efectivă a dreptului la educaţie şi la justiţia socială în educaţie.
    Fac aceste promisiuni în mod solemn, liber, pe onoare.
    (propus de pedagogul elveţian Robert Dottrens)//
    La mulți ani tuturor celor care iubesc spiritul școlii și cred în frumusețea educației!!

    p.s. dacă aveți timp, citiți și aici:La multi ani , tuturor dascalilor!( Adrian Conea) și aici:(poate invatam si Noi, ceva ), Alexandru Cerga

sâmbătă, 3 octombrie 2015

și copacii mor câteodată

În armură deasă, strălucind în atingeri de șoapte, s-au aliniat, unul lângă altul, străjuind gardul. De cum dă colțul ierbii, până toamna târziu, ulmii ocrotesc, în felul lor, curtea, casa,  poarta, drumul. Înalți, frunzoși,  își freamătă miile de brațe într-un dans ușor, urmându-și  muzica  interioară,  în tonuri vii, de verde proaspăt...
Într-o zi,unul dintre ei  s-a schimbat la față.

 Discret, s-a închis în umbrele înserării.Peste o săptămână, puterile i-au slăbit de tot..Bătrân bolnav, cu brațe obosite, și-a strâns galbenul sub pleoape.Confrații își leagănă crengile în bătaia ușoară a vântului de seară. L-au uitat.Gureșe, în zvon de mișcătoare răsuciri, în zborul  lor mereu grăbit , până și păsările îl ocolesc. Uituce și zglobii, se ascund în alte locuri vii.
Singuratic, uscat de tristețe, își ține singur de urât.Lacrimi  cuminți se ascund în orbitele lui goale.
Doar timpul  își ticăie clipa...

p.s. îți plac copacii?

vineri, 2 octombrie 2015

cravate, insigne, trompete...

”Te slăvim , Românie, pământ părintesc!”
Să fi fost prima filă a abecedarului, să fi fost prima foaie a  cărții pentru clasa a doua?Nu mai știu.
 Doamna Ana purta coc, rochie neagră de stofă, în pliuri. Avea limba spartă, de rea, zicea tata, că și el tot de la ea învățase carte.
La început nu purtam uniformă, eram mândră tare de treningul  maro de bumbac, cred că nicio fată din sat nu avea, poate, cumva, Nina Dinu,tatăl ei era  funcționar, undeva la oraș,  făcuse apoi niște șmecherii prin registre și l-au închis.
Peste trening, purtam o rochiță roz de ”costelă”!
 Aurelia  avea și ea câteva rochițe frumoase, o invidiam pentru  sarafanul  pestriț din diftină, lucrat de sora ei mare, nănița, profesoară de lucru manual la Bacău...ce nume ciudat!
Prima uniformă a fost șorțul negru de satin, cu guler alb din pichet,  atunci am primit și cravata. Și insigna.
Să nu-mi spui că  în iarna aceea  cu nămeți cât casa, când talițu a săpat un tunel să ne vedem cu vecinii, să nu-mi spui că simțeai tu că lumea  ar putea să fie și altfel.. .
De ce  au dat năvală astăzi toate în mintea mea? de ce le văd atât de limpede? nu știu...
Cine  le  rostuiește pe toate?

joi, 1 octombrie 2015

„Dacă cereți

    unui profan să vă citeze pe cel mai mare muzician al lumii, el va răspunde în mod sigur:Mozart, Mozart este legenda” .
George Enescu
În 1974, cel mai strălucit dintre discipolii lui George Enescu, Yehudi Menuhin, susținut de către președintele Consiliului Internațional al Muzicii, Boris Yarutsowki, urmare a unei scrisori deschise,obținea declararea primei zile  de octombrie- Ziua Internațională a Muzicii!
Filarmonica Pitești, avându-l la  pupitrul  dirijoral pe Maestrul Alexandru Ganea, muzician de elită, pe care publicul piteștean îl primește totdeauna  cu mare  bucurie, a omagiat evenimentul,oferindu-ne un  concert  înălțător:
În prima parte, am ascultat:W.A. Mozart-Uvertura la opera„Il Re Pastore”, KV 208
                    -Concertul pentru pian și orchestră, nr.21 în Do major,KV 467.

La pian, un muzician cu un repertoriu vast,
cunoscut  atât în țară, cât și în afara granițelor ei,  Răzvan Dragnea, care, în urmă cu 24 de ani își începea  cariera
pianistică  interpretând chiar Concertul  în Do majorKV467, de W.A. Mozart.
Din multitudinea  concertelor sale, amintim  doar pe acela în care, alături de  soprana Mariana Nicolesco, a inaugurat pianul de concert „Steinway`„, pe care  artista l-a donat Ateneului Român.
Lumină, strălucire,  armonie somptuoasă, lirism delicat, grație, virtuozitate, emoție fără sfârșit!
”Ca să scrii despre Mozart, ar trebui să-țí moi pana în curcubeu!”
 D. Diderot
În partea a doua a concertului, Orchestra Filarmonicii noastre a interpretat ”Simfonia nr.7 în re minor, op.70”, de Antonin Dvorak.
 ”Cine cântă, acela se roagă de două ori”!
 Am trăit  senzațía trecerii dintr-o realitate în alta- un flux energetic al unui fluviu de la izvor până la topirea în mare.
O seară ca o mângâiere!
Un episod fluid  al talentului și al dăruirii  cu care Filarmonica Pitești își primește, săptămână de săptămână, prietenii!