cântecele mele

vorbesc totdeauna despre dragoste, de aceea îmi plac!  M.M

Să nu știe nimeni

ce răni te dor...
Octavian Goga: 1 aprilie 1881, Rășinari, Sibiu, 7 mai, 1938, Ciucea, Cluj

Mă culcasem lângă glasul tău

Pe Nichita, 
31 martie 1933, Ploiești, 
 îl asociez totdeauna cu  norocul  meu. 
 Și cu ziua aceea de toamnă, când, după ce am auzit subiectele, tot acopeream cu scris mărunt foaie după foaie. Examenul  dificil al intrării mele ca profesoară, cu drepturi depline, într-o școală de oraș. 
 Scriind, descopeream atunci, întrebându-mă, cum îl percep eu  pe  el cu  versurile lui, cu lumea lui nelume.

„Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui primă silabă tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele - umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-l plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă.„


Astăzi, am  citit ceva foarte frumos, ceva ca un legământ de dincolo de  viață, de dincolo de moarte:
„Nichita mi-a  strâns mâna  cu emoțíe, ca după un turnir pe care l-am câștigat amândoi.„
Ce prietenie!
 Fă-ți timp și citește!
 O să vezi viața altfel!
„foaie verde de albastru...”

http://bucurestifm.ro/2016/03/28/sub-semnul-prieteniei-in-memoriam-nichita-stanescu-si-eusebiu-stefanescu/

”în suflet mi-a crescut o floare..”

Iubește-mi mâinile...

  
Iubește-mi mâinile și ochii
 Și iartă-le dac-au fost clipe
  În care n-au știut să-ți spună
 În care n-au putut să-ți dea
 Atât cât ar fi vrut,  
Atât cât poate doru-ți cere
  În dragostea,  
În îndoiala
  În deznădejdea unei clipe...
 Iubește-mi mâinile și ochii. 
Și iartă-le nevruta vină  
Că prea târziu veniră-n cale-ți
Sau ...

Elena Farago,  29 martie  1878, Bârlad/4 ianuarie 1954, Craiova

http://www.istorie-pe-scurt.ro/nefericita-copilarie-a-elenei-farago-cea-care-ii-iubea-atat-de-mult-pe-cei-mici/

răgaz

 

„Ce-i viaţa asta, dacă-n griji scăldat
Nu ai răgaz de stat şi de visat?

..........................................Trecând prin codri n-ai timp să vezi unde

O veveriţă nucile şi-ascunde...”

W.H.Davies, Antologie de poezie engleză

Te  miri că vezi doar niște trunchiuri  de copaci?

Te cred!

N-ai zărit-o, așa-i?

Acum, nici eu nu mai dau de ea,oricât mi-aș concentra mintea  și ochii.

..
Despre o veveriță vorbesc.

A apărut așa, ca din senin, pe o creangă. Într-o clipă, zbrrr! pe alta, pe alt arbore, de acolo țup! pe altul, au ieșit de prin scorburi încă vreo trei, două mari, cu niște cozi cât mătura ta de bucătărie, sau a mea, nu are importanță. 
Am scos aparatul, mi-am pus și ochelarii, drept este că nu am traversat, nu-mi puteam lua ochii de la ghemotoacele alea zburătoare, dar ce crezi că ele se gândeau că ar fi la o ședință foto, zburdau care încotro, așa că, dacă vrei să te distrezi,  imaginează-ți că ai fost în preajmă. 
Sau, dă o fugă în Trivale! Și dacă ai un aparat foto performant, cine știe? faci un film!