lectura matinala

Poza veche,

Otilia Cazimir

"Sunt eu, fetiţa asta serioasă/
Ce stă pe-un scăuieş, cuminte, /
Strângând la piept, cu mâinile-amândouă /
Păpuşa nouă, /
De care încă-mi mai aduc aminte?/
(Avea rochiţă albă, de mătasă.) /
Mi-e milă de mânuţa ei, /
De trupul mic, şi firav, şi puţin: /
Mi-e milă ca de-un copilaş străin /
Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei…/
Pe vremea ceea nu mă cunoşteam, /
-Oglinzile erau aşa de nalte! /
O dată doar, în luciul unui geam /
Am bănuit o clipă chipul meu, /
Am prins în ochi surâsul celeilalte /
Şi n-am ştiu că-s eu./
Dar într-o zi am coborât din cui /
O cadră-n care nu era nimic – /
Decât o fată cu priviri căprui./
Ca un pisoi prostuţ şi mic, /
Am cercetat pieziş, cu frică,/
Vedenia stângace.Am râs:/
– Săraca, tare-i mititică!/
A râs şi ea./
– Ai şi mata cercei? /
De ce nu vrei să vii oleacă-ncoace?… /
Dar mâna care-o căuta pe-a ei/
A pipăit zadarnic sticla, rama,/
Şi-nspăimântată am fugit la mama. /
Azi, din fetiţa aceea nu mai este /
Decât o poză ştearsă şi-o poveste./
Cu ochii mari, cu cerceluşii din ureche, /
Mi-a adormit – păpuşa veche /
Pe scauieşul din grădină – /
În suflet, printre cioburi de lumină. /
Dar de Crăciun, când fulgi subţiri de fum/
Coboară linişte pe suflet şi pe drum,/
Când bate-n geamuri cea dintâi colindă, /
-Din întunericul uitat în mine /
Eu simt, încetişor, cum vine /
Fetiţa din oglindă,/
Cum îşi deschide ochii calzi şi vii /
Şi-mi cere iarăşi râs şi jucării."/


p.s.
Am recitit si gandurile mele;dintr-o insemnare
FOTOGRAFIA Din balconul devenit o mica sera, priveste padurea , peste care se despletesc raze de lumina. Mangaie cu gandul mesteacanul solitar, apoi se intoarce catre albumul de pe genunchi .Din fotografia ingalbenita de vreme,zambetul fetitei cu panglici in par ii arata o strungareata nostima. Este EA -cati ani sa fi avut? Nu mai mult de cinci.. Imbracata in rochita de marchizet, cu platcuta . I-o lucrase tanti Niculina lui Iedu, o cucoana, cu zambet blajin si par bogat, ondulat . Se revede mergand cu " maicuta", asa ii spunea bunicii dinspre tata, la proba . Era un chin sa se lase miscata in toate partile si sa tina mainile departate de corp, sa nu se intepe in acele cu care era prinsa rochita.Pana la urma, iesise . Era chiar frumoasa. Bunica nu mai contenea laudand-o cat de bine ii vine rochita roz, la care i se asortase un pompon urias.EA sta pe un scaun inalt avand , de o parte si de alta, parintii. Mama poarta fusta de stofa, taior si o bluza cu guler brodat in casa . Pantofii? Si-i aminteste cu neretinuta bucurie, dar si cu emotie- erau rosii, dintr-o piele moale si lucioasa, ca manusa. Avea sa afle mai tarziu ca fusesera cumparati de tata," pe cartela", de la Bucuresti. Asa era in anii aceia, cand el lucra la CFR si avea " buletin de capitala". Renuntase la acest act , fara sa stie ce comoara pierde. De dragul pamantului.Pantofii rosii ai mamei reprezentau pentru fetita de atunci o lume, numai a ei . Pandea cu sufletul la gura plecarea parintilor dupa treburi, ii scotea din cutia lor cafenie cu floricele, unde erau pastrati cu multa grija, ii incalta si apoi facea cativa pasi, incoace si incolo, de-a lungul mesei, in fata unei oglinzi mari. Ii placea sa le auda scartaitul moale si sa le mangaie curelusele subtiri , prinse in catarame de metal.Tatal este inalt, blond, spatos si poarta palarie neagra. Parca simte si acum mana lui puternica, dar calda, in care ii tinea degetele firave de copil.In spate- o panza cenusie. Isi aminteste tot mai clar unde si cand a fost facuta fotografia aceea - la TARGUL TITULUI- intr-o toamna , pe 14 septembrie.In fiecare an, pana a absolvit liceul , mergea, la inceput cu parintii, apoi cu prietenele, sa se distreze urmarind un spectacol grozav, pentru acei ani- circul cu dresura de : serpi, cai si catei, muzica , barcutele ce se invarteau intr-un iures salbatic, tombola, unde puteai avea noroc sa castigi o ratusca schioapa , o muzicuta , o agrafa. Erau nelipsiti niste barbati guralivi, care ii indemnau pe trecatori sa primeasca de la papagalii lor," dresati" , biletele care "preziceau viitorul". Trebuia sa te feresti de tigancile cu fuste largi si crete, care te ademeneau sa-ti ghiceasca alesul, cerand in schimb 1 leu, mere , gogosi sau turta dulce.Mesterii olari si cojocari isi laudau marfa, inghesuita pe unde apucase fiecare-pe jos, pe saci sau pe cate o masa, adusa de departe, cu cateva zile inainte, concurand cu negustorii de acadele si de suc, care te chemau sa gusti, dar si sa cumperi limonada de la ei.Mirosul mustului se simtea de la intrare. Pe gratare sfaraiau micii.Targul era asteptat ca o mare sarbatoare. Lumea satelor de pe valea Argesului se pregatea din timp: tinerele nemaritate isi faceau haine noi, tinerii isi lustruiau pantofii si freza, cu ulei de nuca, gospodinele adunau din ograda tot ce se putea vinde la un pret bun, iar barbatii pregateau caii si carutele de cu seara. Cei mai fericiti erau copiii.Targul tinea 3 zile, dar ziua de 14 septembrie era cea mai frumoasa.Inchide incet albumul, spunandu-si in gand, cum a mai facut-o de multe ori, fara sa se poata tine de cuvant, ca la sfarsitul acestei veri , se va intoarce sa revada locul unde se organiza in fiecare an, in septembrie, TARGUL si sa guste - cat a mai ramas - din farmecul lui.