la fel

Stefan Tivodar - Timp fara timp

Aseara, in drum spre casa, cautam ‚ sa prind” acel „ceva” din sfarsitul unei zile de duminica .
Traversam cateva sate.
Le stiu de ani buni.
N-au semanat niciodata cu satele copilariei mele dambovitene.
Acolo, fiecare duminica avea ceva sarbatoresc.
De dimineata pana seara.
Si fetele oamenilor, si hainele lor, si mersul , si curtea, si drumul.
Simplu.
Curat.
Limpede.
Cu o anume blandete.
O intreb pe prietena mea, bucuresteanca , venita intr-o vizita de cateva zile , daca simte aerul duminical. Sarbatoarea de duminica.
Ne stim de sapte ani. Cand am fost in prima excursie. In Italia.De atunci, ne-am vazut in fiecare vara, schimband tinta calatoriei.
Avem aceeasi varsta.
Si aceeasi meserie.
Raman surprinsa ca o bucuresteanca autentica simte ca si mine, ca la sat , ca si la oras, fie el capitala, duminica este la fel.
Ca si sambata.
Aproape la fel cu celelalte zile ale saptamanii.
O zi de week-end.
Lumea se duce incoace si incolo. Oamenii au griji. Multe. Intunecate. Asta o vezi de la distanta.
Copiii zburda. Cu mingea/rolele/bicicleta. Sau scuterul.
Nici soarele nu-si mai scoate din lada lui de zestre hainele noi.
Ba da, si- a schimbat ceva.
Este mai fierbinte.
Inteapa.

Si toate curg.
Mereu in acelasi sens.