duminică, 25 iulie 2010

noaptea cocorii vorbesc

Iși notează , oare, cineva, undeva, titlurile cărților citite? Sau numărul lor? Reține, cumva , anotimpul in care a citit cutare carte?
Căutam ceva in bibliotecă, bineințeles că n-am găsit, renunț,deocamdată.
Atunci am zărit coperta unei cărți pe care n-am mai deschis-o din vara in care am citit-o. Au trecut , nici mai mult , nici mai puțin, de douăzeci de ani. Destin, de Piotr Proskurin, Editura Univers, 1990.
Poate că, din motive lesne de ințeles, multora , numele autorului le stârnește gânduri triste.
Am citit multe cărți rusești, unele , de-a dreptul extraordinare, nu are rost să le inșir autorii, nici titlurile..
Povestea cărții pe care o am in mână este este a destinului unui bărbat. Un destin sinuos.
Ce n-am uitat in toți anii care au trecut este drumul , drumul mamei.
Nu știu cum se leagă lucurile, cine anume intoarce intâmplările.
Tocmai citisem pe blogul cuiva niște insemnări despre nesiguranța drumului..intrebărilor li se alătură niște imagini superbe.
Mă intorc la cartea mea ”Noaptea se nimeri grea și lungă;ploua fără incetare și drumul desfundat se pierdea in intuneric. Mintea omenească n-ar putea pricepe prin ce minune femeia asta chinuită iși găsea totuși drumul..inainta singură cu durerea ei, intr-o lume cuprinsă de intunericul umed; acum nu mai avea nici trecut, nici prezent, era doar ea cu durerea; și când aceasta devenea insuportabilă, femeia, mușcând cu dinții buzele reci și impietrite, scotea gemete infundate din adâncul ei, asemănătoare vuietului..credea că Dumnezeu trebuie să-i audă strigătul mut, căci nu-i mai rămăsese nimic, ea știa că trebuie s-o ajute, iar când un glas viu, care semăna ca un dangăt de clopoței, ajunse până la la urechile ei, simți că Dumnezeu ii surâde..ceva o impiedica să-și amintească, mai auzise ea glasurile astea cunoscute și calde, da, ăștia-s cocorii, cocorașii, se vede că s-au așezat să innopteze pe câmp și acum iși vorbesc, dragii de ei. Vă mulțumesc , păsărele dragi!
In fața ochilor se ridica ceața..”
Drumuri..lungi, amânate, uitate, rătăcite, pe uscat, pe ape, printre nori, in suflet, in gânduri.
cine te cheamă la drum?

12 comentarii:

  1. sufletul unui rus mi se pare cel mai complex suflet...

    sa aveti o saptamana frumoasa:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Scuze ca deranjez asa .
    Am o propunere pt tine
    http://www.axyy-filme.com
    in dreapta am acolo o categorie : BLOGURI INTERESANTE
    te-ar interesa sa ajungi acolo ?
    Add id messenger happy_dar

    RăspundețiȘtergere
  3. Sincer sa fiu, nu ma pot declara indragostit de literatura rusa. Desi nu ii pot nega valoarea complexa in ceea ce priveste introspectia sufleteasca, insa ma atasez greu de ea poate si din cauza modului in care aceasta "civilizatie" mi-a modelat copilaria.

    RăspundețiȘtergere
  4. Florentin,

    Se intâmplă să asociezi, involuntar, o cultură cu niște situații mai speciale.
    Dacă iți invingi starea, vei descoperi lucruri minunate.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu sumt în mine suflet de peste Prut (nu am ales... asa mi-a fost dat). Uneori e greu de suportat profunzimea structurii lui, alteori acolo e totul, precum in cartile autorilor rusi...

    O lista cu evidenta cartilor, m-am gândit si eu. Uneori mi-as dori sa am timp sa recitesc tot ce mi-a placut. Deh, poate o sa vina si acea zi :).

    RăspundețiȘtergere
  6. Manon,

    Nu știu dacă ți-am spus- ceva, ceva am și eu..greu de explicat, mai sigur de simțit.

    Recitesc, din când in când ..
    La câțiva ani, răsfoiesc o cărticică- Surâs interzis.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mi-a plăcut finalul drumurilor lungi. Lungi mai sunt. Dar au frumuseţea lor. Drumuri prin viaţă, prin gânduri, prin noi înşine - cele mai grele, întortocheate... Drumuri care se îmbrăţişează, drumuri care se intersectează...

    Gânduri bune!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cris,
    Mie imi plac călătoriile.
    Și drumurile care, oricât de ocolitoare ar fi , se intâlnesc cu alte drumuri, ca-ntr-o imbrățișare.

    RăspundețiȘtergere
  9. Fruoase imagini si de ce s-ar teme unii de literatura rusa?!Dimpotriva, e tot ce a dat mai bun omenirii un popor:Un Dostoievski, un Tolstoi, un Gogol, un Soljenitin....raman in istorias literaturii mondiale pe veci.cat despre cocori, mi-au inspirat si mie, absolut intamplator, un titlu al unui eseu publicat initial pe blog si apoi in revista virtuala Faleze de piatra:http://falezedepiatra.net/?p=9136

    RăspundețiȘtergere
  10. La asta chiar mă gândeam, Maria, cum și de ce ar respinge oamenii, mai ales cei care, in 1989, nu erau chiar copii, cultura rusă..
    Primele mele cărți citite, pentru că erau cele mai multe in biblioteca din sat, au fost rusesști. Am citit”Ana Karenina”pe la 16 ani.Apoi”Pe Donul liniștit” și chiar poezie rusă.
    Iți mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere