joi, 22 iulie 2010

ce ți-e omul...

Zăpușeală.
Ploaia repezită abia dacă a stropit asfaltul incins. In stație , lume multă, care incotro.
L-am zărit tocmai când urcam. O mână de om, un moșneguț , speriat parcă. Prin ușa, incă deschisă a autobuzului, i-am recunoscut privirea spălăcită, căutând un punct de sprijin.
…………………………………………………………………………………………………
Terminasem facultatea in urmă cu doi ani.
Eram profesoară intr-o scoală mare si frumoasă. Din păcate, mult prea departe de casă .O sută de kilometri, zilnic- jumătate la ducere, jumătate la intoarcere.. Autobuzul pleca din autogară la 11 . Cand trebuia sa suplinesc pe cineva de la invățământul primar, navetiștii fiind preferați obsesiv de tov director, mă trezeam la 5, să prind cursa de 6, fie zăpadă, ploaie, ceață , ger.

Stațiile erau multe si dese. Urcau țărani cu saci și pachete , mai mici , mai mari, un covor, un sac de var, un cărucior pentru copil, o găleată cu brânză, două-trei găini. Nu erau interdicții. Sau poate că erau. Dar nu se respectau.
Sunt și am fost totdeauna punctuală.
Autobuzul ar fi trebuit sa ajungă la 12 jumătate.. Sâmbata, mai ales, intârzia. Oprea in fața scolii la unu si trei - patru minute. Eram vreo zece profesori navetiști si tot atâția localnici. Noi,strainașii, aveam totdeauna primele ore .
Incepea calvarul.
Cu cataloagele in brațe, pe coridor, ne intâmpina figura de tiran a directorului. Nu i-am văzut vreodată cartea de muncă, povesteau unii mai vechi in școală că ar fi absolvit un colegiu de silvicultură, la care adăugase câteva luni de perfecționare.
Prin ușile sălilor de clasă, lăsate intenționat deschise, ochii sfredelitori ai elevilor urmăreau reacțiile celor două tabere.
Bibliotecara si secretara isi incrucișau uităturile complice. Subit , femeile de serviciu iși căutau de lucru in magazia de lemne.
Simteam că mor câte puțin, de fiecare dată, văzând privirea incoloră, maxilarele incleștate, fața impietrită.
Ce puteam face? Să mă mut acolo? Aveam acasă un copil de trei ani . Număram zilele …


Era o problemă și imbrăcămintea.Prin regulament, femeilor li se interzicea să poarte pantaloni la clasă.
De atâta inghesuială, ajungeam deseori, cu hainele boțite.Mi-a venit ideea să duc in cancelarie, săptămânal, cate o fustă- două , in cute sau cloș.

Ajunsa la scoală,dacă eram in criză de timp, trăgeam repede fusta peste pantaloni, până la pauză, când, in laboratorul de biologie al colegei de navetă, urma să fac operația completă de echipare. Seara, când suna clopoțelul, fusta iși ocupa locul in cuier, pe un umeraș, să fie pregătită pentru următoarea zi.
Imbrăcam pantalonii.

Intr-o dimineată, o invățatoare l-a surprins pe director , măsurând, cu o riglă, lungimea fustei din cuier.
Doar clipa lui de neatenție m-a scăpat de o eventuală mustrare in consiliul profesoral..

18 comentarii:

  1. sut multe de scris.... poate per mail,
    dar coloana mea cere inca ... repaos...


    am nevoie de voi, de TINE, cei care ma stiti, pt a rezista si in virtual...


    stiam cum em stiam ca nu intimpLatooooooooor a a aparuuut la mine pe blog...., dar nu credeam ca altcuneva, se preteaza la jocul sau....
    uneori virtualul iti arata mai bine ... prietenii

    veniti din real

    MULTIMESC, GINA!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce vremuri, ce conditii, cata strictete!
    Noua ni s-a impus uniforma in liceu (cand in altele nu mai era obligatorie)iar culoarea era de un gri petrol. Eram numiti ,,sobolani". Mi-am promis ca dupa ce voi termina liceul nu o sa mai imbrac niciodata acea culoare.Se pare insa ca in timp am inceput s-o plac. Primul meu costum pentru servici a fost ...gri ;).

    RăspundețiȘtergere
  3. Ana,
    Aș vrea să am puterea de a vindeca , fie doar prin gând, durerea.
    Sănăte iți doresc! Din tot sufletul!

    RăspundețiȘtergere
  4. Anielle,

    Nu era o strictețe generală. A fost neșansa mea și a altora, ca mine, să ajungem intr-o școal-”patronată” de un om mult prea rău.
    Credeam că nu-l voi ierta niciodată..au trecut anii, l-am văzut, intâmplător, in câteva rânduri.
    Aseară mi-a provocat milă..

    RăspundețiȘtergere
  5. Povestea ta îmi aminteşte de poveştile mamei... Şi ea a trecut prin chestii asemănătoare :)

    RăspundețiȘtergere
  6. M-am recunoscut partial in descrierea primilor ani de invatamant.Intr-adevar, directorii de la scolile din sate erau mai catolici decat Papa:regulamente si iar regulamente fara pic de intelegere pentru oms i problemele lui.Ce uimita am fost cand, la o scoala din provincie, unde autobuzul ajungea foarte greu, cu care faceam naveta, am vazut taiate cu rosu cele doua ore pe care le pierdusem din vina autobuzului.M-a durut ca un 3 in catalog la lb. roaman, lucru care nu mi s-a intamplat niciodata.Chiar daca in cartea mea de munca nu sunt consemnate cele 2 ore taiate, pe mine ma dor si astazi...

    RăspundețiȘtergere
  7. Cei nepregatiti, depasiti nu aveau alta sansa, decat sa fie sefi umili fata de inspectorat si zbiri fata de subordonati; cred ca sistemul mai functioneaza in prea multa locuri...

    RăspundețiȘtergere
  8. Iulia,

    Este firesc, toți directorii de școli erau croiți după același tipar..

    RăspundețiȘtergere
  9. Maria,

    In anul de care vorbesc, am avut in câteva rânduri ore tăiate și, bineințeles, bani reținuți. Vorba respectivului era- unde-i lege, nu-i tocmeală..

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Daurel,

    Este perfect adevărat ce spuneți- cel de care vorbesc stabilea ședințele la 7, după ore, astfel incât navetiștii să nu mai aibă niciun mijloc de transport către casă.

    Din mult prea mare nefericire, sunt și astăzi indivizi care se comportă la fel..

    RăspundețiȘtergere
  11. :) ce vremuri ... Mi-aduc aminte de perioada in care purtam uniforma ... si cravata aia cu inel ... :)) Niciodata nu-l aveam ... si intotdeauna faceam de doua ori drumul pana acasa ...

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu cred că lucrurile s-au schimbat prea mult. Nu lucrez în învăţământ, dar având copii la şcoală ,am avut tangenţe şi cu directorii. Domnul Trandafir a murit demult...

    RăspundețiȘtergere
  13. Sebra,
    Cam așa este- nu prea s-au schimbat,din nefericire, in bine, multe lucruri..
    Cât despre calitatea multora dintre cei ajunși in conducerea unor școli sunt multe de spus..

    RăspundețiȘtergere
  14. Citind randurile astea m-a cuprins asa, o revolta.
    Cand am deschis fereastra de comment tocmai vroiam sa-ntreb daca v-ati mai intalnit cu specimenul - dar am aflat raspunsul din comentarii.
    Hm, curios - in sinea mea anticipasem mila pe care v-o starneste acum!

    RăspundețiȘtergere
  15. Gânditorule, mulâumesc.

    Iți dai seama de câte ori m-a cuprins pe mine revolta, nu doar atunci..
    Au trecut anii.
    S-a intâmplat să-l văd, in câteva rânduri. N-a rămas nimic din teama pe care o incercam..un vag sentiment de milă.
    Dar de multe ori, mila nu este un sentiment pozitiv.

    RăspundețiȘtergere
  16. Dumnezeule! Ăsta da tiran !
    Mi-a plăcut povestirea. Mi-ai amintit de vremurile întunecate ale începutului de carieră. Mă bucur sincer că am citit această aducere aminte.

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu am exagerat cu nimic.
    Știi care-i culmea? inspectoarea care răspundea de zona aceea locuiește în blocul vecin. Atunci aflase întâmplarea. Astăzi ne-am văzut. I-am adus aminte..
    Draga mea, îți înțeleg atât de bine starea! Nu lăsa ca astfel de indivizi să-ți tulbure echilibrul. Ai lucruri mult mai importante de făcut.

    Cu drag!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.