nostalgie și mister

Cineva mi-a adus aminte astăzi de un romancier interzis cu niște ani în urmă.

Cum fructul interzis este, totdeauna, cel mai dulce,  două dintre cărțile  lui Mihail Drumeș, despre el este vorba -”Elevul Dima dintr-a șaptea” și ” Invitație la vals”- au pătruns,  aduse nu mai știu de cine, la noi  în internat.

Înainte de vacanța mare, au fost citite pe nerăsuflate de către aproape toate fetele. Spre disperarea pedagogilor, care, oricât de grozavi copoi erau, n-au reușit nici măcar să vadă vreo copertă.

Am revăzut, cu ochii minții,scene petrecute în acele senine seri de vară, când, tot pe furiș- pedagoga era o tipă agresivă –invățam , pe unde puteam, să dansăm vals.

Și pentru că-mi place enorm valsul, poate că de atunci, sigur  de atunci, am căutat și chiar am găsit câte ceva  despre acest dans , decupat parcă dintr-o altă lume.

Așa îl simt eu, nu  știu cum îl văd alții.

Se zice că nu mai puțin de patru țări  i-ar revendica originea-Austria, Germania,Franța, Polonia.

La început, s-a numit dansul interzis, pentru că partenerii, spre nemulțumirea bisericii, se atingeau, în timp ce dansau.

Celebru  l-a făcut Johann Strauss, care a compus nu mai puțin de 250 de valsuri

Dacă e să ne luăm după ce spun unii specialiști, valsul își are originile in niște dansuri populare austriece, cam greoaie.Ritmul ar plăcut , totuși, bogaților, care , atrași de mișcarea partenerilor, i-au adăugat grație și un anume fel de tandrețe.

Treptat, în timpul dansului, partenerii au  devenit mai apropiați, privirea devenind un element special.Ca și mișcările promițătoare.

Pe când în Viena, valsul devenea celebru, se zice că ar fi apărut și în saloanele englezești.

Un articol din 17 ianuarie 1882, din La Patrie consemnează că valsul s-ar fi dansat la Paris, încă din 1178, numit Volta.

O mare doamnă-Miss Celibart scrie în 1883 o carte de bune maniere, în care valsul primește un loc favorabil.

În America, s-a dansat vals în 1834, când un profesor al înaltei societăți, invitat la o petrecere strălucită, a oferit un adevărat spectacol.

Valsul era grațios, dar alert pentru americani.

În 1870, ei au adoptat valsul vienez, adaptându-l.

Balurile din Boston au manifestat mare atracție pentru acest dans, dăruindu-i eleganță și  frumusețe. Era atât de îndrăgit, că, într-o seară , se valsa cam 75% .

Valsul este teza lui Johann Strauss”Marseillaise   inimii lui”.

”După un timp, s-a furișat pe poarta inimilor noastre ființa unui vals, țesut din  nostalgie și farmec”Mihail Drumeș”Invitație la vals.”