joi, 21 octombrie 2010

o lume într-un gând

Două geamuri cât podul palmei. Doi ochi  cu pleoape obosite.
Fire subțiri de lumină  se strecoară pieziș printre grinzi.
Liniștea își toarce somnul.//
 Zvâcniri  iuți, tot mai iuți...tresar, încă o treaptă, încă una, inima bate mai tare..
Mă obișnuiesc ușor cu locul. Îi știu toate ungherele:un cufăr  înalt  scârțâie prelung, când îi salt capacul, câteva fâșii de pânză roase de molii, un batic cu margini destrămate, o pernă roșie, brodată, un fular croșetat. Se mai țin aninați câțiva ciucuri gălbui.
Un pas  mai încolo, sub o pânză deasă de păianjen, un vraf de cărți, roase de vreme,vase smălțuite  de lut, unele întregi, altele ciobite, o albie cât un copil,gândul îmi fuge la mâna tandră  a mamei, sub o grindă, un mănunchi uscat de busuioc. Un scaun cu două picioare, într-o batistă câteva hârtii foșnitoare din care  mă privește figura țepoasă a unui bărbat, colorat în albastru.
Uite și brâul, cusut cu arnici negru și alb,o grămăjoară de nuci, fire de lână, un război de țesut, semințe seci într-o ulcică.
Laolaltă.
Vremea le-a acoperit  în uitare.

Nu știu  de ce, cum, cine  mi-a trimis gândurile acolo.
În podul casei părintești.
Să fi avut cinci-șase ani când cineva a uitat  să tragă ușa. A uitat și scara.
M-am furișat cu teamă. Nu-mi spusese nimeni niciodată că  nu am voie. Dar nici nu mă chema, de câte ori urca cineva, cu vreo treabă.
Astăzi mintea mea a hoinărit, într-un vârtej, înainte  și înapoi, înainte  și înapoi.
M-am întâlnit cu gândurile mele.
Suntem ceea ce gândim?
















34 de comentarii:

  1. Gina, nu am raspunsuri pentru intrebarile tale.
    Nu stiu ce/cine suntem.Poate suntem ceea ce ni s-a dat sa fim la nastere?

    RăspundețiȘtergere
  2. "Suntem ceea ce gândim?"... eu zic ca.. da... atunci cand invatam sa ne auzim gandurile, cand nu ne rusinam de ele,cand le facem loc in viata noastra si tinem cont de ele...

    "Suntem sclavii emoțiilor?"... da... niciodata o emotie nu seamana cu alta... si nu putem spune ca actionam corect.. cum scrie la carte...

    RăspundețiȘtergere
  3. cînd cineva o să ştie răspunde o să mă înclin
    restu-s 'definiţii'

    ce ştiu este că ador felul tău de a 'întreba' !!!

    RăspundețiȘtergere
  4. ŞI-ACUM, SĂ COLINDĂM BLOGURI!
    IOANBISTRIŢEANUL ( De pe un piedestal suspendat în spaţiu) ;
    CRISTIAN LISANDRU (Atunci cândvara se reinventa);
    MARIA POSTU

    INCERTITUDINI (o lume într-un gând);


    Posted in Ottilia Ardeleanu, Poezie, Videoclipuri.

    RăspundețiȘtergere
  5. Denise,

    Putem stăvili gândurile?
    Problema mea este că niciodată nu mă simt cu gândul acolo unde mă aflu fizic.Înțelegi?
    Văd , discut, dar gândul zboară..
    Nu se întâmplă așa cu toți?

    RăspundețiȘtergere
  6. Cella,
    Chiar nu mă sfiesc să-mi pun întrebări și să-i întreb și pe alții.
    O fi defecțiune profesională.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cateodata stiu raspunsul;
    Azi zic: mi-ar conveni sa gandesc, sa judec, fara emotii...

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Daurel,

    Îmi spunea cândva o colegă că nu mai suportă emoțiile.Am luat aminte.
    Cred că în prima parte a vieții, ele sunt constructive- nu-mi prea place cuvântul, oricum sunt pozitive.
    Mai apoi, pot fi chiar periculoase..greșesc?
    Chestia este- le poți controla?
    Gândurile pozitive aduc fericire, dar , imediat vin altele..în stol, iar mintea își plânge de milă.

    RăspundețiȘtergere
  9. Sensibila evocare...Am avut impresia ca e un inceput de roman...si ca acum urmeaza povestea.Sa ne spui ce ai mai descoperit despre Ginuta cea mica si Gina de acum...

    RăspundețiȘtergere
  10. Ceva asemanator am scris si eu azi, Gina...ai citit. Gandindu-ma cat a fost de usor sa ma "cazez" azi, am facut o intoarcere involuntara in timp, mi-a placut atat de mult ce am gasit ca as mai trai de zece ori perioada aceea. Mai ales ca acum as sti sa profit la maxim de ea...e clar ca suntem asa cum foarte frumos spunea Cristian "si sclavii emotiilor".

    RăspundețiȘtergere
  11. Bună dimineața, Maria!

    Se scriu atâtea romane..cine stă să le citească?
    Eu zic că dacă aici , în pătrățica asta, putem vorbi de toate câte ne freamătă în minte și în suflet, este foarte bine.
    Prezent/trecut, când laolaltă, cînd fiecare pe propria-i traiectorie..
    O zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  12. Salmi,

    Ieri a fost ziua nostalgiilor” pozitive”.Dar , hai să recunoaștem, și a regretelor. Regretăm că în anumite momente, n-am trăit cu toată intensitatea clipa. Da! asta este problema.
    Dacă am avea clipele acelea și mintea de acum, asta o spunem.

    Mult noroc, studentă fericită!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Sunt cele mai frumoase amintiri din viata oricui. Copilaria este cea care ne pregateste de fapt pentru ceea ce vom deveni. Este asternutul pentru viitorul caracter. Nu degeaba spun batranii 7 ani de acasa.

    RăspundețiȘtergere
  14. De un timp respect pe cei ce ce se roaga;
    unii se roaga neintrerupt...
    Nu cred ca exista alta metoda;
    oricum nu ma intereseaza sa ma risipesc in tot felul de transcedentalisme...

    RăspundețiȘtergere
  15. La toate întrebările îţi răspund simplu, suntem trecutul prezent.

    RăspundețiȘtergere
  16. Cati,

    Frumos zici- așternut..dacă ai un bun mentor, dacă-s și mai mulți este și mai bine.
    În privința celor șapte ani, cred că putem discuta , cel puțin , două teme- ” acasă ” nu înseamnă chiar undeva cu mama, pentru toți copiii..
    ”acasă ”, astăzi înseamnă mult prea multă infuzie de lucruri străine.
    La noi a fost altfel.

    O zi bună!

    RăspundețiȘtergere
  17. @ Daurel,
    Acuma nu vă fie cu supărare, ce vorbim noi aici chiar ar fi transcedentalisme? sună atât de ..meditativ, străin și ireal.
    Nu de filozofie ducem lipsă,ci de , hai să spunem, metodă de a trăi cât mai aproape de realitate, de a avea atitudine, fără să aduci emoții.
    Să fie și corect, și bine, și frumos..
    Eu știu că ardelenii sunt niște oameni așezați!!

    RăspundețiȘtergere
  18. Ce bine a fost in podul casei tale parintesti!
    Nu stiu cine ti-a trimis gandurile acolo dar a facut bine

    RăspundețiȘtergere
  19. Cand ma gandesc la mine pot spune ca sunt :dor,fapta si vise.

    Podul caselor sunt adevarate comori pentru copii.Si acum ma mai urc sa simt acel aer vechi si nou totodata...:)

    RăspundețiȘtergere
  20. LPP!
    Podul casei este o lume, o lume de basm.Cine nu trăiește un asemenea moment mare pierdere are..

    RăspundețiȘtergere
  21. Angi,

    Frumos spui!
    Podul casei este un amestec magic de lucruri însuflețite.
    Ele vorbesc!

    RăspundețiȘtergere
  22. Suntem ceea ce suntem. Avem ratiune si simtire... pâna si maria sa creierul e împartit astfel. Anticii erau convinsi ca noi gândim cu inima. Tind sa le dau dreptate. A gândi si a simti pâna la urma salasluiesc in aceeasi fabrica... nici nu se cearta nici nu se concediaza. Convietuiesc bine merci împreuna.

    :D

    RăspundețiȘtergere
  23. Manon!, Tare!
    De ținut minte!!
    ”A gândi si a simti pâna la urma salasluiesc in aceeasi fabrica... nici nu se cearta nici nu se concediaza. Convietuiesc bine merci împreuna.”

    RăspundețiȘtergere
  24. sunt tareee la întrebarile existentiale :D... glumesc, doar ma stii...

    RăspundețiȘtergere
  25. un gind spre o lumemai ... frumoasa....
    am gasit-o, le-am gasit -din nou - la tine...

    RăspundețiȘtergere
  26. Am revazut textul si comentariile; acum sunt mai clar cu gandurile cu emotiile.
    Gandul ne este unde ne este comoara;
    Gandirea pozitiva a inceput sa ma irite mai demult, deoarece duce uneori la practici necrestine; implicit la alte transcedentalisme, de parca n-am avea de unde alege intre cultele crestine europene existente...
    Chiar si Cella mai aduce vorba despre o constiinta extinsa de nuanta asiatica...

    RăspundețiȘtergere
  27. @Daurel,
    Într-o zi , voi relua postarea. Îmi place cum spuneți
    ”Gândul ne este unde ne este comoara”

    RăspundețiȘtergere
  28. Cât de mult îmi plăcea în podul casei 1 Mulțumesc !

    RăspundețiȘtergere
  29. Buna draga mea Gina...Am si eu in suflet imaginea podului din casa bunicilor mei, similara cu a ta cu "Fire subțiri de lumină ce se strecoară pieziș printre grinzi." Si e una din imaginile care raman mereu cu mine - 'excursia' in pod si senzatia unui univers nostalgic descoperit pe furis. Emotiile care ne formeaza pentru totdeauna, intense si dulci amare pe care doar noi le stim si pe care le putem impartasi - dar poate nu complet - ci prin imagini disparate, farame doar a ceea ce simtim. Iti doresc o zi buna si o primavara plina de bucurii. Cu drag, Irina

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.