” la gât cravatei cum să-i lege nodul”

O fi suspiciune- că prea trăim din scenarii-  o fi defect   profesional, nu zic  nu, ca atunci când vezi o situație, să vrei  a  o situa imediat, în relație cu alta sau cu altele, invocând paralelismul ,  transfigurarea,  antiteza?

Poate..

Auzeam decretând  aseară- de privit nu am avut timp-un june mult prea umblat prin lumea făgăduinței, de unde s-a întors blindat cu   aforisme și atestate,  că  americanii au pățit-o.

 Rău de tot . I-a lovit criza în toate măruntaiele. Ce mai! tocmai când îi văzuserăm la noi, în carne și oase, sperând că ne vor salva,  al nostru tânăr  zice că este de rău..

Așa o fi, de îndată ce și doamna moderatoare , nervoasă foc, când îndrăznesc și persoane mai coapte să-și dea cu părerea, de data asta, a ascultat cuminte și   a luat notițe.

Americanilor le-a ajuns criza la os., îi înțeapă de nu se văd.

Cu noi este altceva, prea ne lamentăm inutil,  ne plângem încoace și în colo, uite iar îmi vine în minte o comparație, că așa  hoinărește gândul., niciodată nu rămâne aici, acolo, unde îl pui.

Într-o clipă, ajunge altundeva, chiar dacă eu, tu, noi ne concentrăm  asupra unei idei.

Bunăoară, acum îmi fuge mintea tocmai la dovleci.

Este vremea lor.

Americanii se întrec în cultura dovleacului,  cucurbitaceele,  cu   mărimi și forme dintre cele mai ciudate,  devin centrul preocupărilor de toamnă  ale fermierilor. Lumea participă la concursuri.

Zice că un cetățean din statul  Iowa se va prezenta la sfârșitul  lunii, de Halloween, sărbătoarea dovlecilor luminoși, cu un dolofan portocaliu,  crescut într-un copac, la patru metri  de sol, asta e, dovlecii sunt portocalii,  unii, la pământ, alții,  în copaci.

 La americani  se joacă feste , doar de sărbătoare. La noi, mai tot timpul.

Cât despre dovleac, că de la el am pornit, americanii nu-l   preferă doar la joacă. Îl  mănâncă  - în plăcinte, supe, garnituri..

Noi preferăm porcul.

 Îngrășat  cu dovleci..