sâmbătă, 2 octombrie 2010

povestea vorbei

Istoria furatului la români
 
Înainte de 1989, toți românii furau echitabil- unii de la alții. Statul îi
fura echitabil pe tovarăși, iar tovarășii furau statul.

1990-1996 se fura pe scheme si inginerii financiare de tip piramidal. Cei
care au furat s-au numit mai târziu oameni de afaceri.

1996-2000 se fura din privatizări. Comisioane de zeci de milioane de euro,
industrii întregi vândute pe 1 leu. In perioada asta se nasc industriașii.
.

2000-2004 se fura din marile privatizări, retrocedări si derogări de la
plata
taxelor si impozitelor. Cei care au furat s-au numit mai târziu
moguli.

2004-2008 se fura din investiții și contracte cu statul. Statul a
investit in buzunarele șmecherilor. Cei care au furat, azi le spunem.. ?
Băieți deștepți!.

2008-2010 privatizări nu se mai pot face, investiții nu, că a venit criza.
Așa că s-a furat direct din bugetul statului.

2010 In prezent bugetul nu mai există.

 Așa că se fură direct din
buzunarul românilor, salarii, pensii !!!

p.s.
primit prin mail, am doar meritul de a fi transmis ”copiuța”.
Erau și nume,  mi-am permis să le ”tai”.., mai ales că domnul  Daurel are niște preferințe..




24 de comentarii:

  1. Interesantă viziunea. Exagerată, desigur, dar plauzibilă.

    RăspundețiȘtergere
  2. In cateva cuvinte... ce mai... o tara condusa de lotrii.

    RăspundețiȘtergere
  3. suntem un popor jalnic...

    pacat ca D-zeu ne-a inzestrat cu frumusete si locuri minunate, ce pot fi exploatate si avem si minti lumnate (majoritatea au ales sa plece, dar oricum mai sunt). nu stiu de ce ne ingramadim sa facem la fel ca X ca Y. daca F a furat 10 lei, pai eu trebuie sa fur 15.

    degradant... umilitor!

    RăspundețiȘtergere
  4. Denise,
    Vorba toată sună cam așa: trist, dar adevărat..

    RăspundețiȘtergere
  5. DoarEu,

    Vorba spune că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune și în traistă.
    Poate că vom fi fost absenți la împărțire și (ne-)au luat alții inspirația.

    RăspundețiȘtergere
  6. Bună istoria asta a furatului. Bună în sensul că ne face să ne aducem minte de multe "momente de graţie". Se fură, se şterpeleşte, se dă cu jula. Când furtul are deja o istorie a lui e grav. Poate că până la urmă nu va mai avea şi viitor. Gânduri bune, Gina!

    RăspundețiȘtergere
  7. Cris,
    Doar să fim atenți- memoria joacă, deseori, feste.

    RăspundețiȘtergere
  8. Un nume ar fi Patriciu;
    Scriu aici, deoarece poate sa hotareste sa-mi citeasca blogul: s-a prostit, acum l-ar beli pe Basescu...
    Cand s-a scos PUBLIC la vanzare,Petromidia era inchisa; cu lucratorii in somaj...A redeschis-o, a obtinut finantare...
    Este drept ca Petromidiei i s-au iertat niste datorii, iar acum se scoate din nou cazul...
    Era mai bun Vanghelie, care a cumparat fostul magazin Bucuresti de pe Lipscani si-l tine inchis de 12 ani?
    Prefer capitalisti cu ceva staif...
    De unde avea banii Patriciu? Lucrase inainte de 1989 ca arhitect pentru seicii din Golf; dadea meditatii pe bani grei pentru candidatii la arhitectura; poate l-au ajutat si prietenii, inclusiv arabii...
    Final: cand a fost arestat nu a fost incriminat de furt, ci scurgere de informatii bursiere...

    RăspundețiȘtergere
  9. @Daurel,

    Când va fi să primiți laudele, nu uitați că am fost gazdă!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu laude astept ci sa ma angajeze; sfatuitor, laudac...
    PS.Mi-a fost mila de el cand, iesind din arest, i-au dat lacrimile;
    Pedeapsa-i una, umilirea-i alta...

    RăspundețiȘtergere
  11. @ Daurel,

    Da, aveți dreptate în privința umilirii cuiva, indiferent cine este acela.
    Pot spune aici, am spus când a mai venit vorba- știu un personaj- profesor, care are o pasiune - nu am un cuvânt potrivit- criminală ar suna prea grav- în a-i umili pe unii copii, aflați în situații dificile.
    Nu-l pedepsește nimeni, eu nu-l voi ierta niciodată pentru asta.

    RăspundețiȘtergere
  12. iar etapa următoare, pentru care deja s-au pus bazele, este furtul de la copiii noştri; altfel, vă doresc o duminică frumoasă, cele bune.

    RăspundețiȘtergere
  13. Doctorultău,


    Mă rușinez teribil de chestia asta.Am și o vorbă- când ai hotărât să ai copii, nu i-ai întrebat dacă vor să vină pe lume, deci ar trebui exclus ajutorul lor.Spun ar trebui..
    O zi bună vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
  14. Inteleg acum despre ce era vorba... Pot doar sa surad, insa nu sa ma si deconectez. Ma voi considera deconectat atunci cand voi putea pleca din aceasta tara. Nu sunt un las, insa nici nu ma mai pot complace in mediocritate. Cand simt ca viata mea risca sa devina un esec, cel mai bun lucru este un nou inceput. In locuri unde se mai pune pret pe oameni. In conditiile in care in aceasta tara ti se fura nu doar banii, ci si demnitatea cea mai buna optiune este auto-salvarea. Personal, cred ca am ajuns la un punt terminus. Am tot incercat sa ma mobilizez, insa in zadar. Simt necesitatea unei motivari puternice, insa nu in Romania si nu in asemenea conditii. Mi s-a taiat zborul si singurul meu refugiu acum este sa scriu. Daca va mai avea rost sa fac si aceasta...

    RăspundețiȘtergere
  15. e o meteahna ce fuge dupa noi... oare daca am fugi mai tare, tot ce-ar ajunge? Avem o problema serioasa... fara revolvare, zau. Se fura indiferent de scara, de la mic pin la mare.

    Când lucram la IEIA - o fosta intreprindere electronica de a decedat de ceva ani, ne cunosteam toti intre noi (vreo 800 eram). Stiam un baiat acolo care s-a casatorit cu cineva ce facea curte la o colega din sectie de la noi. Respectiva iubea pe altul... si in final s-a casatorit cu alta fata ce deasemenea imi era putin cunoscuta.

    Intre timp, cum fabrica s-a inchis, baiatul ajunsese vice presedinte la liceul unde am invatat. Vara asta a fost dus la Gherla fiind implicat in scandalul cu falsul de diplome. Nu mi-a venit sa cred. Facea diplome clean, de 10 pt. numai 300 sau 400 de Eur. Nu era singur, ci in cirdasie cu directorul liceului, si alti 3 mai mici.

    Deci cum spuneam se fura la orice scara. Si uneori iti pierzi libertatea pentru bani de nimic... pentru ca numai astia mici platesc restul... no problem.

    RăspundețiȘtergere
  16. Florentin,

    Mă întristează să aflu că tineri ca tine nu-și pot realiza speranțele aici, acasă.
    Și unul dintre fiii mei este de câțiva ani buni într-o altă țară. Nu spun că mie îmi este bine.
    Lui trebuie să-i fie bine.
    Dacă aș avea vârsta voastră , cred că aș alege ceea ce mi s-ar potrivi , ca personalitate.
    Mult noroc îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  17. Manon,

    Este groaznic ce se întâmplă.Către ce ne îndreptăm??

    RăspundețiȘtergere
  18. nu prea inteleg cum ne fura statul inainte de '89. ca romanii furau, nu unul de la altul, ci de la stat - fiecare aducea ceva acasa din fabrica in care lucra, asta da! deci comunismul a intretinut oarecum furtul cetateanului de la stat iar statul ne ingradea drepturile. era un schimb, sa-i zicem asa...

    dupa '89 fura guvernantii. toti cei care au ajuns in posturi politice au vandut tara si au furat miliarde de dolari, euro, lei. da, astia au ajuns astazi oamenii de afaceri din topul Forbes: mogulii, marii industriasi, bancherii... problema este ca in schema asta romanul de rand nu mai fura de la stat. statul a "vandut" toata industria strainilor pe un leu si pe o bruma de redeventa. n-are nici loc de munca. asa ca, unii dintre romani, razbiti de foame, fura de la ceilalti romani de rand. chiar ucid pt o suta de lei (pensia pe o luna). situatie generata de lupta pentru supravietuire! statul, de cativa ani, a declansat genocidul impotriva propriului popor.

    meritam sa fim in cartea recordurilor: prima tara neocomunista, neofascista membra a UE. prima tara din UE in care drepturile omului nu sunt respectate nici macar de magistrati. justitia se face la comanda! prima tara din UE al carei popor a devenit sclavul corporatiilor straine. prima tara din UE al carei popor moare de foame la fel ca in Africa. etc...etc..

    RăspundețiȘtergere
  19. Shanti,

    Dacă doar un sfert dintre cei care și-au ales, de bună voie, meseria de a servi dreptatea, ar fi ca tine, tare bine ne-ar mai fi!
    Nu știu către ce ne îndreptăm. Când spun asta, o zic cu mare durere, nu , neapărat pentru mine, ci pentru copiii noștri, pentru nepoții noștri..
    Multă sănătate îți doresc, draga mea prietenă!!!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.