după cum aurul

 cel galben  se cunoaște în foc, tot așa credința trebuie văzută în vremuri grele.
Publius Ovidius Naso

Conform  ultimului recensământ al populației,  86% dintre  credincioșii români suntem ortodocși.  Pe teritoriul  țării există  18300 de biserici.//

Credința este ceva personal, sacru,  nu prea mă încumet să abordez subiectul.//

Ieri, de ziua Sfinților Constantin și Elena, am fost martora unui eveniment, cel puțin  neobișnuit. 

După nici două ceasuri, cineva, de a cărui seriozitate nu mă îndoiesc,   mi-a povestit o scenă.

 Încep cu  povestea auzită.

Personaje-
Mamaia Constanța, 89 de ani împliniți,  văduvă  de când se știe.

Vecinul- profesor de matematică,  de un an, pensionar.

Locul acțiunii- la gardul dintre cele două gospodării.
Timpul- sâmbătă, 21 mai, de ziua Sfinților Constantin și Elena,  cu noaptea în cap.

Mamaia( strigă, iese  vecinul)-Dom profesor, te-aș ruga ceva..

Vecinul- La matale ne gândeam, mamaie, voiam să te felicităm!

Mamaia-Știi ce-mi veni în gând,  că văzui ceru ăsta  senin, vino, bre, cu drujba și ajută-mă să tai și eu lemnili astea,  mă încurcă rău…  să nu vie  dihorii,  că-mi   fură găinile.

Vecinul- Aoleu, mamaie, noi ziceam că te duci la biserică, de ziua lu tălică..

Mamaia-Vecine, Dumnezeu are treburile lui, noi  pe ale noastre, sănătoși  să fim!

Profesorul se întoarce bodogănind, la cafeaua lui..mare ți-e grădina, Doamne…//

La trecerea de pietoni, din fața cimitirului  central al orașului, cam la vremea prânzului, o coloană de mașini așteaptă să treacă, destul de liniștită,  o vacă.

 O ține de lanț stăpâna.

 Animalul a luat masa printre morminte..

 Câteva doamne se închină uimite .

Nimeni nu  spune  nicio vorbă..

p.s. tu ce zici?