laolată- fiecare în lumea lumea lui

Dincolo de câmp, orașul își arată  coamele blocurilor.

Și partea rămasă din combinat. 

Lăsate în voia lor, gândurile își iau lumea în cap , vezi, suntem norocoși, putem zbura! într-o clipă depășim  zeci, sute, poate chiar mii de kilometri.

La radio, emisiunea ce te deranjează?

Lumea se plânge- salarii mici, răsturnarea valorilor, mitocănia, gunoi peste tot, unghii lungi aruncă  din mașini luxoase resturi de țigări, cutii goale,  înșelăciune la tot pasul..
Lumea își spune oful, ca și cum  chiar i-ar păsa, cu adevărat , cuiva.
Ca și cum ce spune fiecare se notează undeva. //

Nu-mi amintesc să fi fost o zi anume, un moment special, când  cineva să-mi  fi spus-uite, vezi cum se face lucrul ăsta? 

Sau-  mătură casa, pentru că, altfel, ne înghit microbii...

 Am crescut muncind, fără să mi se pară că asta ar fi o corvoadă.

Nu mi-am pus niciodată problema,  că părinții m-ar exploata, dându-mi responsabilități.

Curtea era mare- puțină iarbă, pomi, frunze..

Odată, când  s-au întors părinții , puțin înainte de apusul soarelui, să tot fi avut eu  vreo opt ani, adormisem pe prispa bucătăriei. Alături, motanul dormea și el pe  mătura  căzută.//

Deunăzi, am deschis televizorul, afară ploua cu găleata. 

Pe un post, o zdrahoană- fostă tuciurie, devenită blondă- sandale verzi înalte, cu mărgele și ștrasuri, pedichiură impecabilă, îl bălăcărea pe  regele manelelor- tatăl multor copii cu tot atâtea mame, că nu-i oferă  suficienți bani – socoteala se făcea în euro- să-și ducă odrasla comună la o grădiniță particulară, unde merită- limba engleză, pian, gimnastică, copii aduși cu mașini luxoase, șoferi,   bone și căței de rasă...

Cât despre insultele care cădeau  în ritmul furtunii, fosta iubită a celui mai jinduit  cântăreț de manele , ea, blonda  cu rochie verde , gata să plesnească peste trupul  strâns în șnururi și mărgele, avea scuze- lasă, lasă, că se-njură ei, românii,  cu firme și avioane,  mai ceva ca noi, țiganii..//

Îmi vin în minte niște  scene dintr-o carte a Renatei Mohrmann,  despre inegalabila Ingrid Bergman-o ființă puternică, disciplinată, o mamă care a făcut greșeli grave, o femeie îndrăgostită și trădată de fiecare dată.
M-au  impresionat lucrurile simple din viata ei, ținea enorm la ele, freca podelele, făcându-le să strălucească, pentru că iubea să se vadă prezența ei   în cuibul iubit, gătea, cosea, luând-o mereu de la capăt.  
Mai în glumă, mai în serios, le sugera fiicelor sale  să nu iasă niciodată dintr-o cameră fără a lua ceva, orice lucru rătăcit- mereu este un lucru de pus la locul lui.

Când ea însăși s-a îmbolnăvit,  nu voia să împovăreze pe nimeni..//

Același soare ne dă lumină tuturor.

Nu din aceeași direcție..//
Dincolo de câmp lumea își duce veacul.

Cu toate ale ei.

p.s. tu cum zici?