marți, 17 mai 2011

tot ce sunt

 sau ce sper să devin îi datorez îngerului care a fost mama. Abraham Lincoln

La 4 ani - Mama ştie tot.

La 8 ani - Mama ştie multe.

La 12 ani - Mama nu ştie tot.

La 14 ani - Mama mea nu ştie nimic.
                                                                                                       
La 16 ani - Mama mea ? Ce ştie ea ?...

La 18 ani - Bătrâna asta a copilărit cu dinozaurii...

La 25 de ani - Posibil ca Mama să ştie ceva despre asta...

La 35 de ani - Înainte de a decide, vreau să mă sfătuiesc cu Mama.

La 45 de ani - Precis că Mama poate să mă îndrume...

La 55 de ani - Ce-ar fi făcut Mama în acest caz ?

  După  60 de ani - De-aş fi putut să vorbesc despre asta cu Mama...


Rândurile de mai sus mi-au fost trimise de cineva drag.  A avut, cândva, o mamă  și la rându-i, este mamă. Și eu, și tu- noi toți- am avut o mamă.
Mama ta trăiește.
Dacă îți este bine,  este fericită, dacă plângi, îți șterge lacrima, dacă nu ai , împarte puținul ei cu tine,  mai păstrează și pentru data viitoare.
Mamele noastre nu mai sunt.
Există doar amintirea lor vie, undeva, într-un colțișor cald, mereu învăluit în dragoste. 


Spune-i acum, câtă vreme se poate, spune-i mamei tale  cât de mult o iubești.
Într-o zi , va fi prea târziu..
p.s .mi- am colorat gândul !
tu ce culori ai alege?


22 de comentarii:

  1. Frumos omagiu adus mamei, insa viziunea imi pare limitativa... mama poate detine raspunsuri la multe probleme / intrebari cu care ajungem sa ne confruntam, dar sunt si vor ramane raspunsurile ei. Parerea mea este ca avem a ne gasi propriile raspunsuri la intrebarile vietii, chiar daca potecile deja batatorite sunt mai usor de parcurs...
    Da, parerile mamei (si aici nu as generaliza, adaugand la categoria "mame" pe toti cei care au dobandit o oarecare intelepciune a varstei) pot reprezenta un indiciu catre o posibila directie, pe care sa o exploram mai amanuntit, insa nicidecum in sensul unei copieri.

    RăspundețiȘtergere
  2. N-aș putea alege o culoare...Din tot ceea ce înseamnă mama pentru mine aș aduna toate culorile și pentru că tot nu ar fi de ajuns probabil aș mai inventa altele.
    Melodia unge sufletul!

    RăspundețiȘtergere
  3. Am trecut din treaptă în treaptă, în această postare a ta şi voi repeta ceea ce am mai spus şi cu alte asemenea ocazii deosebite - toate mamele lumii ar merita statui. Dar sunt convins că fiecare dintre ele are o statuie în sufletul copiilor...

    RăspundețiȘtergere
  4. Aleg albastru, ca ochii mamei :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Sărut mâna Gina ! foarte adevărat , frumos de-adevărat . Nu ştim ce am pierdut decât în momentul când nu-l mai avem.

    RăspundețiȘtergere
  6. Alm,
    Toată viața rămânem datori celei mai alese dintre ființe,mamei!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ruxi,
    Nu te contrazic, dar, între mamă și copiii ei, există o vastă experiență.
    Se întâmplă, ca după mulți ani, să constați că ai greșit, neluând în seamă sfaturile ei.

    http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/05/mana-care-impinge-leaganul.html

    RăspundețiȘtergere
  8. Cris,
    În devenire, copilul urcă treaptă după treaptă ; pentru el, mama are o vârstă unică- nici tânără, nici bătrână, nici urâtă, nici frumoasă.
    MAMA!

    RăspundețiȘtergere
  9. Arcadia,
    albastrul este simbolul spiritualității!

    RăspundețiȘtergere
  10. @SoriN,
    Se zice că și tristețile sunt frumoase aduceri- aminte, atunci când trecutul se asociază cu imaginea mamei.

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu cred ca fiecare iubim culoarea primilor ochi pe care ii vedem cand stam la san. Evolutia este aproape asa cum ai prezentat. Diferenta o face dragostea cu care suntem crescuti si modul in care suntem educati. Prin etapele negativismului si contrapunerii sau plinului de sine, trecem toti. Dar nu toti revenim la dragostea de mama. Din pacate.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Micutzul,
    Răspund cu un poem care-mi place mult-
    Serghei Esenin,
    Scrisoare mamei
    Tot mai traiesti, batrâna mama?
    Tie, cu supunere, ma-nchin!
    Mica-ti casa, seara de arama,
    Lumineze-o pasnic si senin.
    Mi se scrie ca esti tulburata,
    Ca ti-e dor de mine ne-ncetat,
    Ca ades bati drumul, suparata,
    În paltonul vechi si demodat.
    În albastre seri ti se nazare
    Gând pustiu, ce lacrimei da val,
    Ca la crâsma-ntr-o-ncaierare
    Mi s-a-nfipt în inima-un pumnal.
    Mama, nu-i nimic! Delirul fura
    Gândul tau, ducându-l spre prapad.
    Nu-s betiv chiar în asa masura
    Ca pierind, sa nu te mai revad.
    Ca-n trecut, mi-i inima duioasa,
    Am un vis, un vis pe care-l storc;
    Sa ma smulg din dorul ce m-apasa
    Si la noi acasa sa ma-ntorc.
    Eu voi reveni, pe când rasfata
    Pomii-n floare, satul meu tacut;
    Dar sa nu ma scoli de dimineata,
    Cum opt ani în urma, ai facut.
    Nu trezi desertaciunea cruda,
    Nici regretul ca ma risipesc,
    Prea devreme, pierdere si truda,
    Mi-a fost dat, traind, sa patimesc.
    Sa ma rog, tu nu-mi mai da povete!
    Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
    Numai tu-mi esti reazem la tristete,
    Numai tu dai vietii mele, rost.
    Fie-ti deci, nelinistea uitata,
    Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
    Nu mai bate drumul, suparata,
    În paltonul vechi si demodat...”
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  13. Superb, adevarat, de retinut!!!

    RăspundețiȘtergere
  14. Culoarea e verde!
    Mama e una!
    In prejma ei ma simt si acum acelasi copil,parca fara atatea griji.Are ea ceva aparte de-mi da linistea nutrita.:)
    Sper sa simta si baietii mei aceeasi senzatie si dupa trecerea anilor.

    RăspundețiȘtergere
  15. Angi,
    Cât poți fi de fericită!!
    Se simte din vorbele tale că poți să-ți reverși gândurile, întrebările, neliniștile în poala mamei!
    În ochii ei verzi!

    RăspundețiȘtergere
  16. La 18 ani... uneori adevarat, am avut momente! Mai multe culori pastelate, un joc de culoare si iubire.

    RăspundețiȘtergere
  17. Cristina,
    Fiecare adult a fost un adolescent rebel!
    Chestia este că nu prea ne place s-o recunoaștem după aceea..
    O seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere