Mersul și-a păstrat semeția.
Îl știu de mulți ani.
Înainte de 89, lucra într-un compartiment important de propagandă. Șefa lui, o tipă din a cărei podoabă capilară, zilnic scoasă ca din cutie, niciun fir de păr nu îndrăznea să se revolte , și el, tovarășul- domn, despre care vorbesc, erau spaima tuturor profesorilor.
Indiferent de performanțe profesionale, studii, grade didactice, stare civilă.
Indiferent de performanțe profesionale, studii, grade didactice, stare civilă.
Când, prin cine știe ce surse, aflam că vin în inspecție, uitam de lecții/elevi/statut/frig/căldură și toți, fără vreo excepție, luam cârpe, mături, găleți și ferchezuiam totul, până la ultimul colțișor din școală.
Aveau o boală- nu suportau să găsească firicel de praf, nici frunzele florilor de la ferestre nu scăpau de ochiul lor vigilent.
De șefa lui nu mai știu nimic, am știut prea multe în acei ani, când abia terminasem facultatea și aveam aripi larg deschise, brusc scurtate de prea desele vizite ale unor tovarășe și tovarăși.
Imediat după 89, el a primit o catedră de biologie, mai avea ceva până la pensie, cred că a beneficiat chiar niște ani buni și după.
Îl mai zăream pe la câte o ședință, îi cam pierise glasul, apoi adunările s-au rărit de tot.
Îl văd în cartier, el nu mă recunoaște sau , treaba lui, oricum, nu poartă ochelari.
În „Săptămâna Patimilor„, s-a întâmplat să ajung în spatele lui într-un magazin alimentar. Era cu doamna, o femeie firavă, supusă mi s-a părut, chiar prea supusă. Femeia privea absentă rafturile.
El a arătat cu degetul către două bucăți micuțe de carne.
Vânzătoarea le-a cântărit, a spus prețul pentru fiecare.
Astăzi, printre stropii deși ai ploii zvăpăiate de mai, i-am zărit pantofii- atinși de noroi-și fulgarinul de pe vremuri.
Șapcă gri, trasă pe ochi.
Este doi mai.
Cândva sărbătoream Ziua tineretului.
p.s. n-am făcut o bruscă pasiune pentru maximele latinești, sunt, însă, unele întâmplări, care mă duc cu gândul că , de multe ori, clipa ar trebui prețuită mult mai mult .
Și nu ne dăm seama.
Ce zici?
Viaţa şi greutăţile vieţii te pot doborâ şi cât încă te bucuri de frumuseţea ei trebuie să o apreciezi atât pe ea cât şi pe cei cu care interacţionezi pentru că nu poţi prevede ce va urma .
RăspundețiȘtergereAs spune ca tot timpul, nu de multe ori. Din pacate, e mai usor de spus decat de pus in practica...
RăspundețiȘtergereZi frumoasa, Gina!
ps A propos de sarbatori, am senzatia de-o vreme incoace, ca nu prea mai conteaza motivul sarbatoririi (ce, pe cine si de ce), cata vreme este o noua ocazie de mancate si baute.
Citeam undeva, candva, ca ar trebui sa-ti traiesti fiecare zi, ca si cum ar fi ultima. Eu nu sunt de acord cu aceasta cugetare, pentru ca ar insemna sa stai numai cu gandul la acea zi si totul s-ar transforma intr-o lamentabila vaicareala. "Traieste clipa" ca indemn, nu insinueaza ideea de disparitie a oportunitatii in cazul in care ai ratat-o, ci sugereaza mai degraba,ca trebuie sa ai indrazneala si curaj, in a o fructifica.
RăspundețiȘtergere@SoriN,
RăspundețiȘtergerePovestea mea ar fi trebuit să aibă două personaje, ambele reale, un bărbat și o femeie, ambele situate ” sus„, în mai trecute vremuri, ea, femeia, ajunsă astăzi mult prea jos.
De asta mi-am permis abordarea temei.
Ruxi,
RăspundețiȘtergereM-am tot gândit dacă pot scrie despre o femeie care, cândva, era atât de sus, că se identifica , probabil, în sinea ei, cu o alta, la fel de iresponsabilă că toate sunt trecătoare.
M-am izbit de răutatea ei, nu doar odată.
Deunăzi, o prietenă îmi spunea ca a văzut „ scormonind”.
Este extraordinar ce feste pote juca viața!
p.s.
Chestia cu „ micii, berea și grătarul este , deja, boală, ca altele cam fără leac deocamdată..
Victor,
RăspundețiȘtergereDa, am cunoștință de cugetarea de care vorbești. Ca de obicei, adevărul este, cred , pe la mijloc- ce-ar fi viața , dacă ți-ai face, la tot pasul calcule:
Cred că esența este un îndemn la echilibru, dar și la frumusețe.
Știi că altă vorbă zice- acum chiar că-mi pare rău că o spun- dar este valabilă în cazul meu, îți dai seama de adevărata valoare a cuiva, la părinți mă refer, abia după ce nu-i mai ai.
Regreți, deși este târziu, că ai făcut prea puțin pentru ei, că le-ai spus de prea puține ori cât îi iubești.
Cred că are legătura cu clipa pierdută..
Imi place cum zici ...adevarul este undeva la mijloc ....imi place asa de mult culoare cu care ai pus cuvintele pe hartie , nestirbind acuratetea mesajului . Da ! din colturi de suflet intunecate si chinuite ....omul isi arata adevarata fateta , nu chiar impecabila . si asta nu ptr ca este calcator de principii adevarate ci ptr ca nu poate sa se bucure de viata in acest fel ....ptr el desi pare paradoxal , dar nu exista -Carpe Diem !
RăspundețiȘtergereAlm,
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc mult pentru analiză, ca la microscop- mi-ai cules frumos, pe îndelete, gândurile .
Știi ce-mi spunea cândva un coleg în vârstă? ”Fată dragă, asta era vorba lui8, dacă vrei să vezi cine este cineva cu adevărat, votează-l să ajungă „mare„. o să vezi că uită repede să se mai bucure!
”I se urcă la cap!”
O zi frumoasă, Alm!
Din nou, îmi face o desosebită plăcere să spun FELICITĂRI pentru postare, Gina. Îţi ies excelent astfel de crâmpeie desprinse din viaţa de zi cu zi. Eşti alături de personaje, mergi pe urmele lor, aproape că le vizualizezi...
RăspundețiȘtergereLa mai multe!
Extraordinar!
RăspundețiȘtergereCris,
RăspundețiȘtergereEu „ citesc „ oamenii, ca și cum ar fi cărți, căci, la urma urmei nu asta suntem?
Trebuie să găsim doar la timp cheile potrivite.
Mulțumesc mult !
Vera,
RăspundețiȘtergereMă înclin!
Gina, ma uimesti, subiectele tale sunt inepuizabile si mereu ma pui pe ganduri..Nu stiu daca sa ma bucur, nu stiu daca sa ma intristez. Nu pot fi fatarnica, nici invidioasa, imi lipseste, cred, aceasta gena! De aceea iti povestesc ceva “in oglinda”. Erau , sotul si sotia, el conf, univ. si rector. Ea conf. univ. la aceeasi facultate. Tunau si fulgerau sa le intre fiica, lipsita de talent, la pictura si a intrat cu 10. Tunau si fulgerau sa aiba numai ei sala de expozitii la dispozitie si o aveau. Tunau si fulgerau si toata lumea se supunea…Si a venit revolutia. Si el a ajund decan. Si ea decanita. Apoi ea s-a pensionat, el nu. Aveau o vila in central urbei, acum au doua, ca una e a fetei, tot in centru. Acum au si firme mari.Nu stiu cum au cumparat imobilul cu atelierele, dar au marit chiria ca niciun artist nu mai sta acolo, nu mai avem ateliere. Au devenit un brand international, unii din cei mai bogati si mai cunoscuti, fara sa fi avut un talent aparte. Ce sa mai spun? Nu pot invidia. Doar ma mir!
RăspundețiȘtergereMirela,
RăspundețiȘtergereAuzim tot mai des„ nimic nu mă mai uimește”.
Vorba asta n-a apărut din senin.
Banii deschid chiar și cele mai tainice uși.
Mulțumesc mult!
@ Gina,
RăspundețiȘtergereDin păcate, foarte multi ca cel prezentat de tine si-au continuat MUNCA DE PROPAGANDĂ si după Revolutia din Decembrie 1989 iar unii dau tare din gură in folosul lor si al stăpânilor lor chiar si in zilele noastre când multi confrati de-ai lor au ajuns in pragul sărăciei si al disperării .
„ Lupul isi schimbă părul dar năravul, ba ” !
Aliosa.
@Alioșa,
RăspundețiȘtergereDacă aș avea argumente, te-aș contrazice!
Bun și potrivit proverb!!
Interesantă experienţă...
RăspundețiȘtergereEu îmi amintesc şi acum cu drag de cei pe care i-am avut în inspecţii (la clasă) de-a lungul anilor şi, ori de câte ori am avut ocazia de a ne reîntâlni din întâmplare, am simţit şi eu, şi ei, că este o clipă a bucuriei, de senin adus din amintiri în prezentul mai mult sau mai puţin cenuşiu pe care-l aveam fiecare. Cred că am fost o ... norocoasă, întâlnind oameni de calitate, pe care funcţiile vremelnice, urcuşurile şi coborâşurile vieţii nu i-au lăsat cu suflete schiloade.
Gina:
RăspundețiȘtergereCred ca "bucura-te de fiecare zi" e un dicton foarte intelept...numai in masura in care a te bucura de o zi nu devin o povara asupra dreptului altora de a se bucura in mod egal de aceeasi zi. E un dicton bun dupa parerea mea pe care ar trebui sa-l urmam aproape in fiecare zi, dar ma indoiesc ca o facem.
In alta ordine de idei iti multumesc foarte mult - stii tu pentru ce - si pentru generozitatea ta deosebita. Apreciez acest lucru si ma consider norocoasa ca te-am intalnit.
Cu drag,
irina
Zic că ai ochi pentru fotografie :)
RăspundețiȘtergereDanielle,
RăspundețiȘtergereSă ne înțelegem- n-am vorbit despre inspecții de specialitate. Cei de la propagandă- pionieri, partid, cultură veneau în inspecții de rutină, căutau ”defecte„, își justificau existența.
Mai există și astăzi, vorba lui Alioșa..
Irina,
RăspundețiȘtergereAșa este, cum spui- să poți să ai clipe fericite , să le trăiești, fără să-i faci celui de lângă tine viața grea.
Este și o maximă- nu-ți ridica fericirea pe nefericirea nimănui.
Totuși, cât din ce se spune se respectă?
În privința mulțumirilor, eu sunt cea privilegiată!!
Iulia,
RăspundețiȘtergerecând asemenea gânduri vin de o artistă în fotografie cum ești tu, mă simt măgulită!
Nu cred ca au fost fericiti nici cand erau pe val...
RăspundețiȘtergereAcreala din suflet n-o dilueaza anii.
@Daurel,
RăspundețiȘtergereÎnțeleaptă constatare!
Mulțumesc!