cu ( și fără) diminutive

Cercetarea este o ramură esențială a vieții noastre. Fără  analize, sinteze, statistici, verificări/predicții nu s-ar putea explica evoluția..
Niște studii recente arată că  într-o viaţă, aproape normală, bărbatul trece - în viziunea femeii - printr-o serie de transformări zoologice, unele complet ilogice.
La început, El este -  puişor, puiuţ,  iepuraş, gândăcel, motănel, mieluşel, cocoşel, ursuleț.
Cu vremea,  devine  măgăruș, porcușor .
Brusc, sufixele  se pierd.
Alte cuvinte fac deliciul onomasticii vieții în doi-papagal, popândău, guzgan,  gorilă,  dinozaur, urangutan,  mastodont.
În condiții de criză,  pot apărea apar  substantivele compuse- boul dracului, de exemplu...


Cu totul altfel se pune problema, când este  vorba despre femeie.
La început, pentru  că Ea ciripește tot timpul, el o numește tandru- privighetoare, mierlă, ciocârlie, vrăbiuţă.
Cu timpul, prin casă, se vor auzi  alte diminutive  - gândăcel, şoricel, pisicuţă, broscuţă, furnicuţă, albinuţă,  porumbiţă, maimuţică,  vulpiţă,.
Cum monotonia face rău în căsnicie, el , tot mai inventiv, schimbă registrul formulelor de alint, trece la- cloșcă, pupăză,  viperă , bufniţă şi buhă, ajungând treptat  la viespe,  cucuvea,  gâscă, balenă  şi, evident, Vaca- Domnului, rostit în șoaptă,    când  el își face rugăciunea de seară.
p.s.  dacă s-au comis exagerări, se acceptă alte opinii..