luni, 23 iulie 2012

cu fanfară


A vorbi despre  credința proprie este ceva intim, absolut special.

 La fel mi se pare și dreptul  fiecărui cetățean de a  păstra pentru sine   preferințele  politice.
 În toată viața mea,  am văzut   o singură semnătură   imposibil de  imitat vreodată, grație   extraordinarei sale  caligrafii .
Semnătura Regelui pe brevetul  înconjurat de  trei decorații  prinse  în  șnur tricolor!
   În  odaia bunicilor paterni, sub o icoană mare, spre răsărit.
Decorațiile și brevetul  erau  răsplata   primită de talițu, care luptase la Mărăști, Mărășești și Oituz.
 Nu știu când au dispărut. Nici  din ce motiv.
N-am uitat  iscălitura   peste care, măreț,  se lipise sigiliul regal.//
Am petrecut  câteva zile în niște locuri dragi,  într-un orășel și în câteva sate  de câmpie. 


S-a întâmplat ca atmosfera  generală să fie presărată, ca și   în primăvară, cu  surle, mașini   alergând pe străzi largi și ulițe strâmte,  revărsând, indiferent de oră, manele, invitații,  promisiuni din partea unora,  învinuiri la adresa altora..

 Locurile își trăiesc  zilele  și nopțile după  orarul lor – secetă,  buruieni din belșug, până dincolo de ferestrele din  dosul magazinelor și parcurilor, grămezi de pepeni și de  ardei în fața curților gospodarilor, puradei fără chiloței, fuste largi cu șorțuri soioase, priviri  cruciș ,  biciclete, căruțe, cirezi, mașini,  toate de-a valma.//
Am avut și  câteva probleme de rezolvat, așa că, deși era vremea prânzului,  pe  domnul primar   l-am adus de acasă, cu telefonul.
 Că n-a rezolvat nimic  nu era o noutate,  poate că nu dormise prea bine, după ce participase la o înmormântare  care a adunat toată suflarea, chiar dacă,    la   37/38 de grade , asfaltul frigea.
O dată vine fanfara!
A fost tot satul , îmi spune o mătușă,  am  plâns de m-am îmbolnăvit,  scurtă este viața asta,  cinste să le fie  copiilor lu nea  Mitică !
Și dacă tot am ajuns la  primărie- fratele meu mă avertizase să nu-i reproșez nimic  întâiului gospodar-   l-am întrebat așa, ca de om la om, când intenționează să ridice mormanul de gunoi care a rupt gardul cimitirului, sub ale cărui lespezi își duc odihna  veșnică  toți părinții, moșii și strămoșii, nu doar ai mei, dar și ai lui.N-am uitat să-i spun  că-mi plătesc, la timp,  taxele și impozitele. Și ca mine, mulți alții.
Răspunsul m-a trimis într-o ceață  răcoroasă n-ați văzut că am făcut un cimitir nou?//
L-am lăsat  în plata domnului, să moțăie în scaunul lui  cu spetează foarte înaltă..//
Satul  își duce viața după reguli proprii- există multe gospodării îngrijite, măturate de cu zori-Sfântul Ilie este o sărbătoare frumoasă-   se cresc animale, se treieră  grâul,  se  fac pomeni,  se spune bună ziua!  cu zâmbet pe față,  rudele se (mai) adună sub bolta de vie , se fac nunți și botezuri, se coace  porumb,  se împart mere dulci, se  dăruiesc flori, pentru  că,  în multe curți , se  îngrijesc  două grădinițe, una pentru legume și alta  cu flori!//
 când ai fost  ultima oară la țară? 

27 de comentarii:

  1. Ieri!
    Marginile Cugirului sunt sate! Imprejurimile sunt campuri, paduri, imasuri, rau, cer...
    O minunatie!
    Nu ii fac "promo", este "un loc uitat de timp", dar ofera liniste!
    Saptamana frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-ai trimis cu gândul la-
      SATUL MEU, de Lucian Blaga

      Satul meu, e amintirea mamei
      Năframa împănată legată înapoi,
      Caru-ncărcat, mânat în pragul toamnei,
      De tatăl meu, păşind pe lângă boi.

      Şi ce miros era în sat atunci,
      Plutea din vii aroma a-busuioacă,
      Cântau ţărăncile tăind tuleii-n lunci
      Şi glumele curgeau, când era clacă.

      În pragul iernii, îşi torceau fuiorul,
      La şezători, în serile brumate,
      Iar doina, suspina, să le aline dorul
      De soţul sau iubitul, dus departe.

      Şi iarăşi înfloreau cireşii-n primăvară,
      Iar albul lor părea, ca un veşmânt ales,
      Ne revedeam cu drag, în fiecare vară,
      La prispa strămoşească, pentru alt cules.

      De satul meu, mă simt pe veci legat!
      Nu pot uita, de Someş şi de deal,
      Deşi-s bătrân, din el, de mult plecat,
      Îmi aminteşte că-s ţărână, de Ardeal!

      Ștergere
    2. Da, este "satul universal", precum Nică...

      Ștergere
    3. Este aducerea- aminte, cred, cu toată nemurirea ei!

      Ștergere
  2. Viata satului nu-mi este straina...avem si noi o casa la tara, undeva intre Roman si Piatra Neamt...e frumos dar, nu ma regasesc acolo, nu visez sa ma retrag acolo...Probabil sunt dependenta de oras desi baietii mei sunt ahtiati dupa aer liber si curte...Viata la tara e grea...e grea ptr mine care am casa plina de aparatura, de fire, de telefoane...ptr cei nascuti acolo,crescuti acolo, e fain.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cred că suntem legați sufletește de locul nașterii, al copilăriei, oriunde ar fi el, oricât de mult s-ar fi transformat.
      Și noi avem o căsuță, pe aici, destul de aproape, este frumos locul, nu zic nu, dar nu-mi aparține, pentru că eu nu-i aparțin.
      Rădăcinile-mi sunt altundeva, acolo unde Argeșul pare mai cuminte, zăvoiul mai curat și lumea are aceleași vorbe, pe care le-am aflat cândva.
      Să ai o zi frumoasă, Elite!

      Ștergere
  3. Am fost recent dar, viaţa la ţară pe mine nu mă atrage...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, „ a atrage„, nu știu cum să zic, nu despre întoarcere totală ziceam, ci despre acel ceva, care , fie doar pentru o clipă, înseamnă revenirea în matcă.
      A fost destul să văd , în asfințit, câteva femei măturându-și curtea și stropind spațiul din fața porții! A fost momentul meu de viață adevărată!

      Ștergere
    2. Corect! Când merg "la mine acasă", în Ialomiţa, primele zile sunt ca o poveste, apoi îmi lipseşte comfortul şi fug! Dar "acele zile" sunt ca o renaştere sufletească!

      Ștergere
    3. Știi cum aș vrea eu să fie? ca o potecă șerpuind printre locuri, chipuri, păduri, foșnete.
      Un drum, care nu duce nicăieri, dar ocolește, mereu protector, acel paradis personal, tăinuit printre vise.
      Câteodată, chiar mi se întâmplă, îi fur clipei tot farmecul!

      Ștergere
    4. Nu aş vrea să supăr niciun cugirean, acum şi eu sunt "cu acte", dar sunt "la ţară" plus internet, baie, gaze, televiziune cu multe canale...
      Faptul că nu sunt tramvaie, taxiuri sau că sunt mai mulţi kilometri până la şoseaua naţională ca distanţa de la satul meu la şoseaua naţionala, eu le consider "plusuri"!
      Iar "satul meu" s-a restrâns, s-a stafidit, s-a cocârjat, precum bîtrânii... Nu mai e aceeaşi pădure, nu mai sunt viile, livada, câmpurile nesfârşite cu porumb, nu mai sunt oamenii...
      "satul meu" e în mine!

      Ștergere
    5. Fratele meu locuiește nu mult prea departe de satul în care ne-am născut, așa că trece pe drumurile cunoscute cam la
      câteva săptămâni.
      Îl rog să mă ducă „ acasă„. vorbim, el conduce, uită ce vreau eu, merge prea repede, imaginile fug, eu mă întristez, el râde, face și glume.. fiecare are altceva în suflet.

      Ștergere
  4. Buna seara, doamna Gina! :)
    Tare frumoase si imbelsugate sunt meleagurile dumneavoastra. Oameni goaspodari traiesc acolo.
    Eu merg destul de des acasa, locuiesc doar la 5km departare de mamica, in 10-15 minute sunt acasa. Dar va rog sa ma credeti, asa in simplitatea lui, tare drag imi este satul in care am copilarit, mi-s dragi si pietrele de pe langa sosea( acum este asfaltat drumul, este frumos, dar nu mai este cum era... odata), mi-e draga padurea de foioase, care inconjoara satul, livezile roditoare, parcelele cu vita de vie sau cele cu porumb si grau si inca multe frumuseti cu care suntem binecuvantati. Mi-s dragi oamenii din sat si mi-s dragi obiceiurile lor.
    Ori de cate ori ajung acasa, ma simt cel mai bine, ma simt in siguranta, cum nu ma simt nicaieri.

    O noapte linistita va doresc, Doamna Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai găsit cuvântul cel mai frumos, Ștef! Și cel mai potrivit- „siguranță„.
      Asta simt acolo, deși casa mea este aici.
      Ciudat, ar spune un orășean. Deloc, i-aș răspunde.
      Satul, fie el schimbat, creează senzația de loc ocrotitor , ocrotit, blând. Poate, pentru că acolo, sunt toți- viii și cei de sub lespezi.
      Mulțumesc pentru gândul tău bun!

      Ștergere
  5. ţara mea e la preţ de vreo 10-15 minute (cu taxiul) distanţă; dar merg destul de rar, deşi mama locuieşte acolo cu bunica, care e foarte bătrână, are 86 de ani; după ce va muri bunica nu voi mai avea "ţară", casa e a unchiului meu, i-au dat-o cele două surori(mama şi încă o soră) lui, fratele lor şi mi-e cam groază de momentul despărţirii...sper să mai trăiască, draga de ea, o iubesc foarte mult; dar de-abia mai merge, sărmana de ea...of...nu vreau să mă întristez, şi nici pe tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uff, Olly, este o vorbă- când nu mai ai mamă, nu mai ai nimic.
      Norocul nostru, al oamenilor, este că putem uita..
      Bucură-te de mama și de bunica!
      Este un privilegiu să le ai!

      p.s. nu pot comenta la tine. Sper să mă ajute cineva să dezleg misterul.

      Ștergere
    2. nu? păi,nu ştiu să-ţi explic; o să verific setări...da' ce "zice" când nu te lasă?

      Ștergere
    3. Olly,
      Nu pot comenta , de vreo două săptămâni, la nimeni din Wordpress. Mi se cere să-mi scriu id și parola, le scriu și chestia asta se repetă la infinit..

      Ștergere
    4. Atunci înseamnă că e o problemă între platforme, cine ştie...şi-o reveni.

      Ștergere
    5. a, acum am intrat la mine(intrasem direct la tine); am văzut că ai comentat, deci s-a rezolvat, ce bineee! te pup!

      Ștergere
    6. Sunt o mare deșteaptă!! hi! hi!
      Am descoperit singură ce trebuia să fac, era o chestie, într-adevăr, între platforme.
      Mai am niște necazuri cu niște bloguri din blogspot, care pun niște interdicții.

      Ștergere
  6. Sambata am fost ultima oara la tara, dar nu l-am vizitat pe primar.

    RăspundețiȘtergere
  7. Neavand rude la tara, nu prea am ocazia sa vizitez sate. Interesant raspunsul primarului. In ideea "il spalam sau... facem altul?"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu plagiez, nici nu citez pe cineva, dar vă spun- nici nu știțí ce pierdeți!

      Ștergere
  8. Ce-as manca niste rosii de gradina,ca cele din imagine!!!
    Satul are un parfum al lui,e atat mireasma,natura,viata,tihna...e atat poezie si atat suflet acolo...Dumnezeu e mai aproape de tine,cred eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Grădina cu roșiile- minune este a fratelui meu, și nu se află la țară, și chiar în mijlocul unui orășel. El și cumnata mea sunt niște gospodari de nota 10. Nu au mult teren, dar îl folosesc perfect.
      Și rudele noastre de la țară au grădini frumoase, dar nu așa , ca a lui.
      Da, zică cine ce-a vrea să zică, satul îți dă un fel de liniște, o sănătate sufletească, pe care niciodată n-am simțit-o în oraș.
      Se simte, cumva, o aripă protectoare!

      Ștergere