duminică, 12 august 2012

biblioteca de suflet

M-am revăzut cu niște  rude. Discuții, una , alta,  ce mai face x? ce mai știi de Y?
Și iute așa, am ajuns cu vorba la vecinii noștri din copilărie.
Nu le-a venit să creadă câte îmi amintesc  despre ei.
Am răsfoit pe aici . Am găsit povestea. Spusă  cu ceva timp în urmă , cu toată dragostea!
fără ghilimele
Tot mai des, în împrejurări cam nepotrivite, aud cine nu are bătrâni să-și cumpere.
Mi-au venit în minte.
Pentru că erau buni și frumoși. Nu  voiau să aflu că  lumea se împarte în tineri și bătrâni.
Erau ei.
Atât.

Le spuneam simplu: moș Andrei și tușa Vasilina. Nu ne erau rude . Erau vecini. Locuiau peste drum de casa noastră.
Moș Andrei era nevăzător din naștere.Tușa Vasilina îl purta numai în alb- era singurul pe care îl țin minte îmbrăcat așa. Pânza ,  din care  fuseseră croiți  atât pantalonii, peste care purta o curea neagră, cât și cămașa, era țesută în casă.  Din cânepă toarsă subțire și ținută în leșie, să se înălbească și să se facă moale.
Toată ziua , el împletea mături, mici, pentru periat hainele, mari, pentru casă . Făcea și mături din nuiele , pentru curte. Lucra fără să vorbească.Se dusese vestea despre meșteșugul  lui , așa că măturile aveau mare căutare.
Seara cânta la clarinet.

 Nu știu cine i-l cumpărase. Știu doar că sunetele , când triste, când vioaie, mă încântau și abia așteptam să le ascult. Am adormit de multe ori, acolo, în căsuța lor, cu ferestre de înălțimea clarinetului, în timp ce ai casei mă tot căutau.

Mos Niculaie era meșter- potcovea caii tuturor sătenilor, repara o sapă, punea spițe unei biciclete sau încuietori la porți. Altoia pomi- în forma de T.  Vara  de aducea câte un coș cu prune mari și gustoase, pere galbene și moi. îngrijea cu mare dragoste  gradina boierească.
Nu înțelegeam pe atunci de ce i se spunea boierească, am aflat mai târziu. Era o livadă mare cu mulți cireși. Îl însoțeam , de multe ori , când oblojea  rana cate vreunui cireș bătrân sau rotunjea coroana altuia mai  tânăr.
Eu îl ajutam cum puteam, pentru că miercuri seara,  îmi da voie să ascult, la radioul lui cu galenă , teatru radiofonic pentru copii. Am ascultat prima oara- mai apoi a cumpărat și tatăl meu un aparat mic Peer Gynt.
Într-o seară, tușa  Dumitra m-a chemat pe la ei. Am intrat tustrei în odaie. Dintr-o cutie mare, moș Niculaie a scos o mașinărie cu pâlnie , a învârtit o manivelă . Se auzeau   niște sunete minunate. Am ascultat la gramofonul lor voci despre care aveam să aflu mai târziu multe povești: Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătărețu.

În capătul uliței,  două gospodării mai departe de  noi, era o casă mare, cu ferestre luminoase, din care râdeau, în toate anotimpurile, garoafe roșii, de ghiveci. Le îngrijea cu drag  coana Vetuța. 

Își împletea părul în coc. 
Îmi plăceau papucii ei ușori de catifea.
Domnul Ionel lipsise o vreme, se vorbea în șoaptă despre asta-fusese la canal. Fratele lui trăia în Bărăgan).
În casa lor am văzut prima bibliotecă adevărată. Mi-au împrumutat multe cărți. Câte una. O înveleam într-o foaie de ziar , nu îndoiam foile . Când îmi întrerupeam lectura, puneam un semn , lucrat în casă, pe pânză de etamină..
Domnu' Ionel purta halat de casa. Avea mustață și păr lung, argintiu, pe care îl pieptăna uitându-se în oglinda mare de lângă bibliotecă.
Când nu duceam cartea la timp, ma privea aspru și ridica amenințător un deget. Dumnealui mi-a spus primele cuvinte în limba franceză și în germană. Din când în când, îmi cerea caietele de teme, se uita , dar nu spunea prea multe vorbe. Înțelegeam că nu sunt greșeli.
Odată, când a venit vremea sa dau examen de admitere la liceu, i-a spus tatălui meu , care se cam împotrivea, din cauza banilor, că greșește mult dacă nu mă ajută.

Cum aș putea uita vreodată ființele acelea minunate, care mi-au dat- fără să le cer- atât de mult din frumusețea sufletului lor de OAMENI?//

cine sunt vecinii tăi, știi?

12 comentarii:

  1. Superbă rememorare! Parfumul rural este inegalabil.

    Deci, moș Andrei și tușa Vasilina, moș Nicolae și tușa Dumitra, dar domnul Ionel și coana Vetuța... Printre altele, este o formă de a spune cine era și cine nu era cu carte. Și, probabil, rezulta că este mai bine să fii cu carte decât fără, nu-i așa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că eram prin clasa a VI-a, când familia Negoescu s-a întors de unde fusese deportată. Se vorbea pe ascuns. Am înțeles mai târziu cum era cu treaba asta.
      Celelalte două familii îmi erau cunoscute cu mult înainte.
      Da, în lumea satului de atunci se simțea un fel de „stratificare„, oamenii se respectau într-un fel anume- „domnul și doamna„ erau știutorii de carte, persoane rafinate, cu preocupări mai puțin discutate.
      Mie toți mi-au fost dragi!

      Ștergere
  2. stiu.
    asa ceva nu se uita.
    probabil o sa postez raspunsul.
    problema mea e ca nu stapanesc arta conciziei, eu ma exprim in muuuulte cuvinte si, de cele mai multe ori, cuvintele raman nescrise!
    oricum am citit aici dar am avut ochii acolo, acolo unde sunt ei, vecinii mei!
    seara calda sa i, asa cum mi s-a incalzit mie sufletul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știi, când stau de vorbă cu fratele meu- el s-a născut la câțiva ani după mine- se minunează că am vii niște amintiri, pe care el le-a pierdut.
      Cred că „fotografiem „lumea din unghiuri diferite, chiar dacă privim același loc, aceleași ființe, în același timp.
      Simțim diferit.
      Când vreau să fiu „eu„, acolo mă retrag.
      În copilărie!
      Seară bună!

      Ștergere
  3. Frumoase amintiri ai, Gina.
    Eu nu am aşa ceva. Şi asta se vede: locuiesc în acelaşi loc de zeci de ani şi nu-mi cunosc toţi vecinii. Şi nici nu vreau să-i cunosc.
    Înainte de a locui unde locuiesc acum, am locuit pentru puţină vreme, într-un alt bloc unde îi cunoşteam foarte bine pe mai toţi vecinii. Tristă experienţă. M-am lecuit şi mi-e tare bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este discutabilă situațía- la sat, toată lumea salută pe toată lumea. Dușmanii se ocolesc.
      La bloc, este nevoie de multă prudență.
      Mă opresc aici.

      Seară bună!

      Ștergere
  4. Vecinii copilariei mele? Iata un subiect!
    Erau mai bogati decat media, stateau langa noi intr-o casa mare si spatioasa cu verande inchise in sticla, cu coridoare prin care ma pierdeam. Eu, insa, am "vizitat" casa aceea doar dupa ce vecinii nostri au fost deportati in Baragan(inainte aveam pana-n 4 ani ),cam de la 8 ani ai mei fiindca tatal care ne-a crescut era administrator la ferma agricola ce s-a instalat in casa vecinilor nostri.Acolo vorbeam la telefon (desi nu stiu cine ne suna pe noi ), acolo imi amintesc de oameni vazuti de la pantof in sus, parca aveau numai picioare care umblau printre cele doua sau trei birouri.Vecinii nostri aveau o fiica pe care o admiram eu tare mult si care se numea Leli a lu'Serban, ea fiind cu 10 ani mai mare decat mine.Oamenii astia mai aveau trei case in sat si cand s-au intors din Baragan nu le-a fost restituita casa de langa noi ci alta mult mai mica ce fusese paraginita in cei 5 ani si pe care au reparat-o, la intoarcere, de arata de invidiat(au facut o casa si in Baragan in satul Urleasca).Ei, asa erau oamenii din vecini, despre care imi amintesc mai mult absenta lor de langa noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se zice că îți poți alege vecinii. Este relativă situația, zic eu.
      Acolo, în copilărie,vecinii făceau parte din existența mea. Au fost o binecuvântare.
      Între timp, lucrurile par altfel.

      Din câte văd, și vecinii tăi, deși bine situați într-o vreme, și-au plătit scump poziția socială.. încurcate sunt drumurile vieții..

      O zi bună, buni de Nicole!

      Ștergere
  5. Buna seara, doamna Gina!
    Doamne, cea oameni minunati v-au inconjurat, doamna Gina. Ca intotdeauna, cu multa emotie si cu multa bucurie, v-am citit amintirile atat de frumoase si ma bucur nespus de mult pentru dumneavoastra. Pentru cateva clipe, v-am insotit in timp. E minunat!
    Si noi avem vecini foarte buni, cu care ne intelegem foarte bine, ne suntem alaturi unii altora si la bine si la rau. Iar cu copiii lor, ne ingtelegeam ca si fratii.
    O seara minunata va doresc, doamna Gina, Cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ștef,
      Viața m-a învățat că, de multe ori, vecinul îți este mai aproape decât rudele, care pot locui la mii de km.
      La țară, „legea „ asta funcționează foarte bine și acum!
      Vezi, unii cred că este ceva extraordinar ca nici măcar să nu-i saluți pe vecini..multe s-au schimbat.

      Seară frumoasă, draga mea!

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.