vineri, 14 septembrie 2012

între mirare și întrebări



 Ziua își pictează cursul în  bulgări   gălbui. Ai zice că septembrie a intrat într-o dulceagă  convalescență.
După limpezimea cerului și liniștea frunzelor învăluite în  catifeaua lor verde/intim, n-ai crede că începe toamna.
Încă măreață, în haina ei stropită cu  bumbișori pufoși, pădurea  vibrează  pe nebănuite note  muzicale.
 În   mers de felină  leneșă, câte o  foaie răzleață se desprinde ușor,  se înclină într-o parte și alta, într-un vals subtil, schițează  mișcări languroase și, brusc, se lasă molatic în iarba  uscată.
Îmi place să  ascult  pădurea de pe culmile amintirilor.
Dorințe vagi, gânduri răzlețe, doruri nedeslușite se adună ,  asemenea unor  drumeți rătăciți, într-un colț uitat de  suflet .
14 septembrie, Ziua Crucii  era , în copilăria mea,  o mare sărbătoare. 
Pregătirea  începea  cu  câteva săptămâni înainte- tinerele nemăritate își făceau rochii noi, tinerii își lustruiau pantofii și freza, cu ulei de nucă, gospodinele adunau din ogradă tot ce se putea vinde la un preț bun, iar bărbații pregăteau caii și căruțele de cu seară. 
Cei mai fericiți erau copiii.
Târgul ținea trei zile, însă  ziua de 14 septembrie era cea  mai frumoasă : circ cu dresură de  cai și căței, șerpi și maimuțe, tombolă- pentru doar un leu puteai câștiga o rățușcă șchioapă, un  urs fără urechi, o agrafă sau  oglinjoara  fermecată. Bărci, tiribombe,turtă dulce, struguri,  muzică asurzitoare, baloane colorate,  întâlniri între colegi și prieteni, bilețele, dansuri populare,  halva,  pastramă,  murături, pâine caldă,  floricele colorate.
Nelipsite erau niște figuri   ciudate, guralive , care  își plimbau printre oameni  cutiuțele cu papagali  aducători de noroc. Mare grijă trebuia să ai de   țigăncile cu fuste largi, care te ademeneau să-ți ghicească viitorul,  cerând , în schimb, o gogoașă, un măr sau un leu. 
  Meșterii olari și cojocari concurau,  în lauda mărfurilor înghesuite  pe unde apucaseră,  cu negustorii de acadele și de suc, care te chemau să guști, dar și să cumperi, limonada de la ei. 
Mirosul mustului se simțea de la intrare.
 Pe grătare sfârâiau micii.
Dulce învălmășeală, evantai  uitat deschis! 
 ai fost vreodată  la  bâlci?



17 comentarii:

  1. Daaaa! Cel mai mult la bâlci îmi plăcea să mă dau în comedie. Nu mi-a fost frică niciodată în leagănele cu lanţurile cele mai mari, care se învârteau nebuneşte, parcă zburai! Şi neapărat îmi cumpăram un inel de la nişte tarabe care adunau toate minunile lumii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce curajoasă ești, Cami!
      Niciodată nu m-am dat în comedie- mor de frică!
      Eu îmi cumpăram, neapărat un ceas, care, bineînțeles că nu funcționa. Și încă ceva- am câștigat la „ ciocul cu norocul„ o păpușă de alabastru!

      Ștergere
  2. Tare mult imi place mie sa ascult, povestile, doamna Gina.

    Eu nu am fost niciodata la balci, doamna Gina. Nu-mi amintesc sa fi fost la noi, balci, de cand am crescut eu. Insa, imi amintesc ca, de Ziua Crucii, ne aducea mamica in oras si ne mai cumpara ultimele lucruri necesare pentru scoala si tot atunci, ne ducea la cofetarie sa mancam prajitura "domneasca"... spunea dansa si sa bem suc "domnesc".
    In restul zilelor mancam prajituri de casa foarte bune, beam socata facuta in casa, computuri, astea erau deserurile noastre.
    In rest, noi rar primeam bani, cel mult o data/ luna, in cel mai fericit caz si de cele mai multe ori, numai la sarbatorile mari, vara, cand ne cumparam inghetata si pufuleti.
    Chiar daca am fost nevoita de mica sa muncesc, pentru bani, ceea ce puteam eu sa muncesc bineintele,... banii nu-i pastram eu, ci toti banii trebuia sa-i duc acasa sa-i adunam pentru cele necesare noua. Si nu-mi pare rau, pentru ca am invatat sa pretuiesc si munca si banul.

    O noapte linistita va doresc, doamna Gina, cu multa drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uff, Ștef!
      Ție îți plac poveștile mele, iar eu lăcrimez, de fiecare dată, când vorbești despre copilăria ta.
      Să știi că și eu am muncit în casă și în gospodărie, copil fiind. Asta mi-a prins foarte bine- nu m-am dat niciodată înapoi de la muncă. Niciodată.
      Să-ți ajute Domnul să fii răsplătită pentru toată frumusețea ta morală!

      Ștergere
  3. Da, am fost la bâlci! Dar cu ce peripeţii!
    Îmi place cum ai povestit despre sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Anul acesta s-a întâmplat să nu se suprapună cu ultima zi de vacanţă, probabil de aceea i-am dat un pic mai multă importanţă. Bineînţeles, nu cât ar trebui!
    Se întâmpla ca bâlciul să fie prin toamnă. Locul acestuia, destul de cunoscut şi râvnit: Breaza! (PH) Pentru mine, ca şi pentru ceilalţi colegi, singurul obstacol către bâlci, era gardul. Un gard păzit de santinele! Chiar dacă cei din perimetrul îngrădit aveau între 14 şi 19 ani, iar ca să ajungă acolo (la liceu) au trecut printr-o selecţie serioasă! Închipuie-ţi că şi năzbâtiile pe care le făceau, erau pe măsură!
    Îţi mulţumesc pentru comentariul pe care mi l-ai trimis pentru Sărbătoarea Târgoviştei!
    Un minunat sfârşit de săptămână îţi doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi imaginez ce năzbâtii făceați voi, băieții, doar gândindu-mă că noi, fetele interniste, eram veșnic sub „ lupa „pedagogilor.Și asta nu se petrecea din cauza bâlciului, ci din motive de toate felurile.
      p.s.târgoviștean fiind acum, n-ai mers niciodată la Târgul Titului?

      Ștergere
    2. ?! Niciodată!
      Dar nu-i târziu!
      Mulţumesc pentru sugestie!
      O seară şi o noapte de vis!

      Ștergere
    3. Ieri, ca și în alte rânduri, mi-ar fi plăcut să trec pe acolo, fie doar pentru o clipă!

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Un bâlci, fără farmec.
      Lipsesc dresorii.
      Și, mai ales, bucuria...

      Ștergere
  5. Balciurile sunt adevarate aventuri!Sa te poti strecura impotriva valului de oameni e ca si cum ai dori sa inoti impotriva curentului.In comedii nu m-am urcat ,dar de curiasa treceam pe la fiecare taraba sa vad ce se vinde.

    De cand s-a nascut Teddy, aceasta zi e un adevarat "balci" acasa la noi.:)Azi ,abia acum am terminat de spalat a nu stiu catelea rand de vase.Nu-mi pare rau!:)
    Sa ma ajute D-zeu sa pot sarbatori cat mai mult si frumos alaturi de copiii mei zilele lor de nastere.

    Are dreptate Stefania,povestile tale sunt numai bune de citit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angi,
      Atunci, în anii copilăriei, bâlciul era marea aventură, din cauza căreia, cu o noapte înainte, nu mai puteam dormi..era ceva unic.Au trecut anii, lumea s-a schimbat, noi ne schimbăm, iar frumusețea se croiește după alte criterii.

      Despre petrecerea lui Teddy- cred că ți-am mai spus- aș da tot, tot, să mai pot avea clipele când copii mei erau „ai mei„- eu și ei, cu de toate: emoții, neînțelegeri mici și simpatice, teme, discuții,cina, în oraș după cumpărături, , la școală..
      Să-ți trăiască feciorii!

      Ștergere
  6. Să mă bucur?

    Dimineața este cam mohorâtă, vine toamna și, odată cu ea, un fel de tristețe, n-am mai văzut bâlciul adevărat, nici de data asta.

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna seara,doamna profesoara,am incercat sa va trimit email,pe adresa care mi-ati trimis-o dar nu merge :-( mi-l trimite inapoi...Otilia

    RăspundețiȘtergere
  8. @Otilia,
    Uite cum facem: scrie aici adresa ta, iar eu nu voi publica respectivul comentariu, însă îți voi răspunde și va apărea adresa mea.
    ok?

    RăspundețiȘtergere
  9. Aoleu, acum văd că undeva a sărit un ”I”- COPIII MEI!în comentariul pentru Angi.

    RăspundețiȘtergere