Până la izbucnirea primului război, acolo se aduna intelectualitatea capitalei..
În mijlocul sălii era o masă lungă-Masa poeților.
Se întâlneau, seară de seară, Ion Minulescu, Victor Eftimiu, Șt.O.Iosif, Dimitrie Anghel...
După moartea unicului său fiu, George Coșbuc ducea o viață retrasă, părăsindu-și rareori casa din strada Plevnei.Cu puțin timp înainte de moarte, într-o zi foarte călduroasă, a intrat în Terasă.
Localul era gol.
S-a așezat la Masa Poeților și a cerut un șvarț.
Zărindu-l, un chelner i-a spus politicos:S-a așezat la Masa Poeților și a cerut un șvarț.
-Domnule, nu vă supărați, vă rog, luați loc la altă masă..aceasta este rezervată poeților.
-Așa? a zâmbit GEORGE COȘBUC..scuzați-mă, nu știam..
El și-a băut șvarțul la o altă masă.//
când ai (re)citit o poezie scrisă de George Coșbuc?
Ha, ha! Bietul Coșbuc, n-a avut loc la... Masa Poeților! Și nu e singurul care s-a lovit de ignoranța vreunui chelner...
RăspundețiȘtergereCa o mereu duioasă aducere-aminte-un fragment de minunat poem!
RăspundețiȘtergere„Iat-o! Plina, despre munte
Iese luna din bradet
Si se nalta, -ncet-incet,
Ganditoare ca o frunte
De poet.
Ca un glas domol de clopot
Suna codrii mari de brad;
Ritmic valurile cad,
Cum se zbate-n dulce ropot
Apa-n vad.
Dintr-un timp si vantul tace;
Satul doarme ca-n mormant-
Totu-i plin de duhul sfant;
Linistee-n vazduh si pace
Pe pamant.
Numai dorul meu colinda,
Dorul tanar si pribag,
Tainic se-ntalneste-n prag,
Dor cu dor sa se cuprïnda
Drag cu drag.„