Nu știu care să fi fost ultima oară, când am citit, scris cu litere strâmbe, afișul lipit pe vreuna dintre curțile satului Primim gogoși de mătase, alături de hârtia albă, cu decupări circulare...e mult de atunci.
În satul meu din câmpia Argeșului, toate
femeile creșteau viermi de mătase, gândaci, cum le spunea, fără vreo
spaimă, lumea.
N-a fost mic deloc numărul dimineților înrourate, când, supravegheată de ochiul atent al bunicii, înarmată cu un cârlig lung de lemn, atentă să nu-mi scape sacul de pânză albă, agățat de după gât, m-am cocoțat în bătrânul dud din grădină. Frunza, hrana gândacilor, trebuia să fie mereu proaspătă, crudă, curată.
N-a fost mic deloc numărul dimineților înrourate, când, supravegheată de ochiul atent al bunicii, înarmată cu un cârlig lung de lemn, atentă să nu-mi scape sacul de pânză albă, agățat de după gât, m-am cocoțat în bătrânul dud din grădină. Frunza, hrana gândacilor, trebuia să fie mereu proaspătă, crudă, curată.
În
fiecare vară, o cameră de lângă bucătărie devenea casa lor, paturi
suprapuse, ferestre acoperite,un zumzet neobosit. Erau tare mâncăcioși.
Ca
să primească bani buni pe gogoșile perfecte, de culoarea aurului,
gospodina muncea toată ziua, uneori le schimba așternuturile chiar și noaptea.
Bunica mea, măicuța, nu vindea toate gogoșile,
improvizase ea un fel de mașinărie, nu-mi vin în minte detalii, știu
doar că punea gogoșile la topit și scotea din ele un fir subțire, fin,
pe care apoi îl țesea la război.
Rezulta o mătase cum nu am mai văzut vreodată,borangicul!
Rezulta o mătase cum nu am mai văzut vreodată,borangicul!
La
cinci/șase ani- amândouă eram născute în aceeași zi de iunie, asta
aveam să aflu târziu, când măicuța nu mai era, pentru că am pierdut-o chiar în prima
mea zi de școală-m-a dus la tanti Niculina lui Iedu, o doamnă delicată, cu ochi de artistă, care mi-a lucrat, cu un fel de vizibilă tandrețe, cea mai frumoasă rochiță la care aș fi visat vreodată.
Borangic auriu, brodat în ajure mici, mânecuță bufantă, fustă creață, prinsă în cordon.
Au fugit în goană anii.
Fotografia cu noi două la Târgul Titului nu mai este...în fâlfâire de vis, dorul și-a făcut loc undeva într-un colțișor de suflet.
Borangic auriu, brodat în ajure mici, mânecuță bufantă, fustă creață, prinsă în cordon.
Au fugit în goană anii.
Fotografia cu noi două la Târgul Titului nu mai este...în fâlfâire de vis, dorul și-a făcut loc undeva într-un colțișor de suflet.
Nu se va mai ajunge vreodata la ce a fost candva...in secolul XIX ar fi dupa mine apogeul frumusetii vestimentare feminine!
RăspundețiȘtergereSi impletitura parului,o arta candva...acelasi secol ma fascineaza.
Haina dadea spirit silutei in acord cu o anume expresie sacra!
A fost odata ca niciodata...a fost!
Acuma nu spune și tu că eu aș avea vreo sută de ani, doar am crescut în secolul trecut, adică XX și contemporanele mele, bunicile erau încă tinere . Se îmbrăcau frumos, deși nu fuseseră domnișoare de pension.
RăspundețiȘtergereMăicuța mea purta bariș,tulpan, fustă și bluză de dantelă. Iar maica Fănica, cam târgoveață, bună cunoscătoare a Bucureștilor, mi-a arătat odată o rochie de-a ei, de când era mai tânără- rochia era „dublă„- se putea îmbrăca , pe sub palton, iarna , la baluri, dar și primăvara, pe cea de-a două față.
Știu upate rochiile mamei mele, nu erau chiar multe, dar materialele erau bune- stofa era chiar stofă!
De coafuri, zici? eu le știu pe cele din copilăria mea- de sărbători, multe rude se găteau la noi în casă, toate femeile își aranjau părul cu „drotul”. Nu l-am încercat, decât pe furate, frigea și..mă temeam.
Eu cred în revenirea modei!
Eu vb in principiu,istoria picturii mai cu seama furnizandu-mi reperele.Si unele filme de epoca!(secolul mentionat)
ȘtergereDesigur ca nu ai 200 de ani..haha...sa fi vazut atunci nostalgii,femeile se puteau simti printese atunci cand se imbracau...piramidalitatea aceea majestuoasa imbraca corpul evidentiind ca centru de interes fundamental expresia fetei,asa trebuie,nu?Apoi centre de interes secundare,subordonate,imaginea se citeste prin dirijarea elementelor si mijloacelor ce o compun.
Astazi altele sunt interesele....
Traim judecand fie si dupa acest aspect,deloc insignifiant desigur,o epoca desacralizata,complet profana!
ei, da! glumeam, desigur!
RăspundețiȘtergereO fi vreo femeie care să nu se vrea, măcar o singură dată în viață ei, prințesă?
Ce anume îți poate da senzația aceasta? apartenența la un neam?? nu sunt convinsă.. O rochie frumoasă, o coafură deosebită, pantofi deosebiți, ei,bine, asemenea„ mărunțișuri„ creează vise!
Este jalnic astăzi, că moda tinde, mai degrabă, către puținătatea hainelor, decât către eleganță în sensul cel mai frumos al cuvântului.
Îmi plac aparițiile decente, gândite, romantice fără frivolitate!
Ca o completare...intr-o compozitie vizuala trebuie sa existe un centru de interes major,si desigur alte 2 , 3 in general secundare,subordonate.Este desigur valabil si pentru compozitia numita om!
ȘtergereAm avut odata o prietena care aveaun vis,sa imbrace o rochie de epoca!De ce? Exact ce spuneam,isi dorea sa se simta ca o printesa! Sa nu-ti imaginezi ca era vreo usurica,as de unde,fata desteapta cu doua facultati,gusturi alese,lectura,extrem de sobra si critica la prostiile mondene.
Alta, era tare mandra de o rochie de epoca,mostenire de mai multe generatii.A imbracat-o la o serbare,arata cu totul special fata de celelate fete.I se si potrivea de minune felului ei de a fi,dar si cu trasaturile fetii.Asta e,gusturile nu se dicuta ,dar eu tot zic ca se educa!
Tare mult îmi plac aceste Doamne nonconformiste!
RăspundețiȘtergereCred că motivul pentru care iubim filmele de epocă, muzica „altfel „a secolului trecut, costumația actorilor în piese de ieri este chiar această dorință de a ne simți, fie chiar și pentru câteva ore, contemporani cu „basmul„ după care tânjim..dincolo de care este o civilizație foarte serioasă.
Frumoasa abordare a echilibrului feminin:bun gust,feminitate si mister.Traim intr-un secol alert in care feminitatea are o multitudine de fatete! Imi sunt dragi si femeile cu aer sportiv, ce traiesc in secolul alert al actiunii, chipurile luminoase si cochete pregatite sa invete "Cum sa fure un milion" dar care nu ajung la un " Breakfast la Tiffany" , iubesc misterioasa frumusete de ciuta ale rebelelor fara cauza, dar si aura pur romaneasca a "Padurencii" , precum si romanta fara de sfarsit a domnitelor etern oftatoare in falduri si danteluiri elegante, neimpovaratoare si misterios imprietenite in arta cumsecadeniei precum o vacanta de vara "La Medeleni" .Imi sunt dragi misterele si tainele cu care sunt lucrate iile romanesti, nobila filigranare a sufletului romanesc si a poeziei faurite in borangic si in in precum un cantec etern al Ielelor-Sanzienelor.
RăspundețiȘtergereSi o femeie extrem de cocheta a omagiat misterul eternitatii feminine romanesti pentru ca a iubit Romania!
http://www.youtube.com/watch?v=vj79hLmd8vs
PS: Eleganta unei femei consta in eleganta simpla si echilibrul cu care isi asuma tinuta!
Bindusa Frunza
Tocmai am citit un foarte sensibil omagiu dedicat eternului mister feminin! Mă înclin!
RăspundețiȘtergereDeunăzi, vorbeam despre Audrey Hepburn, simbolul feminității băiețesti, o femeie atât de grațioasă, că a devenit”cea mai pariziană dintre vedetele americane„.
Regina Maria?- Regină-ntre regine!
Despre sânziene,am câteva însemnări aici:
http://incertitudini2008.blogspot.ro/2011/06/suras-amagitor-in-parfum-de-sanziene.html
E un simplu flash! Pe mine ma emotioneaza (se spune ca CINEVA iubeste mai mult emotiile decat ratiunea! Nu spui cine, ca afla ! Vegheaza tot si ne lasa sa luam decizii!:P) finetea cu care va alegeti temele si cararile inedite ale spatiului prin care abordati teme de suflet! Sunteti o spintecatoare de orizonturi ( licenta poetica nu-mi apartine, dar va "sade" perfect! ).
RăspundețiȘtergereCu pretuire,
Brindusa Frunza
Ce frumoase sunt aceste ii din borangic!Tot timpul le-am admirat!N-am avut niciodata o astfel de ie,dar purtam cu mandrie costumul popular bistritean(matusica,sora tatalui meu,ne-a cusut unul).Abia am asteptat sa-i fie mic sorei mele,ca la fiecare serbare de sfarsit de an cu el ma imbracam.Asta pana si mie mi-a ramas mic,apoi ca pretuire mi-am imbracat papusa cu el.Papusa sedea in camera de oaspeti,in care intram cu sora mea doar sa facem curatenie,si s-o admiram peea.
RăspundețiȘtergereAcum ,ori decate ori se iveste ocazia,repede imi iau ceva lucrat de mana.Imi sunt tare dragi aceste haine!
Cat despre cum ma imbrac...nici prea prea,nici foarte foarte.:))Imi place sa ma simt bine in hainele pe care le port,iar culorile trebuie sa le simt,desi verdele e preferatul meu.:)
Seara frumoasa!
Draga mea Angi, tu chiar trebuie să-ți găsești o ie specială.Și borangicul este materialul cel mai potrivit.
ȘtergereCeea ce vezi în imagine sunt două bluze, materialul din care sunt făcute este batist și o mătăsică..borangic nu am am purtat de mulți ani..
Știi ce-mi doresc? o bluză cum se poartă în Maramureș- am fost la Baia Mare, era o vreme rea, nu am avut deloc timp..mi-a rămas doar gândul.
Pupici de weekend!
O fi cineva pe lume, care să rămână insensibil în fața cuvintelor meșteșugit aduse din condei, încât să pară însuflețite?
RăspundețiȘtergereMă onorați!( am simțit că trebuie să folosesc forma de plural)
Cu mine nu ( folositi forma de plural - eu am fixismul asta -un amestec de respect cu admiratie pentru spiritele rafinate) ! Sunt o simpla brindusa cu frunza! :P
ȘtergereBrindusa Frunza
Cuvintele frumoase sunt darul sufletelor alese.
RăspundețiȘtergereMă bucură mult adierea brândușei cu frunză!
Foarte frumoase sunt iile din imagini. Păcat că odată cu trecerea timpului, s-au pierdut obiceiurile ca femeile să mai coase, să toarcă, să ţeasă, să croşeteze. Parcă şi femeile îşi pierd feminitatea.
RăspundețiȘtergereLuăm de la magazine ce ni se bagă pe gât. Nu se mai cultivă in, cânepă şi nu se mai cresc viermi de mătase, mai nou nici lâna oilor nu se mai prelucrează ( tone de lână se face scrum şi se aruncă), cum făceau bunicii noştrii. Parcă prea repede şi prea uşor ne lepădăm de obiceiurile noastre atât de frumoase.
Până în clasa a XII-a, eu sora mea şi fratele meu, îmbrăcam costum popular când mergeam la biserică, la sărbătorile mari, nu ne lăsa mămica să ne îmbrăcăm altfel şi-o ascultam. După ce am plecat mai departe la scoală, ne-am înstrăinat de acele obiceiuri.
Acum, în satul în care eu am copilărit, la sărbătorile mari, doar femeile mai în vârstă mai îmbracă costume populare şi îmi sunt aşa dragi când le văd şi nu ştiu de ce, întotdeauna mi se umplu ochii de lacrimi.
Un sfârşit de săptămână binecuvântat vă doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)
Cât de mult îmi place lumea copilăriei tale,Ștef! Mă uimește tandrețea pe care o torni în cuvinte, vorbind despre mama ta!
RăspundețiȘtergereSe pierd, din păcate, mult prea multe lucruri foarte bune, toate în defavoarea binelui..
p.s. îmi place mult să port ie!