duminică, 20 iulie 2014

~Trece așa sfântă și clară..„

Gravă, rece, solitară, își sprijină într-un cot străveziu măreția. 
Doar câteva stele rătăcite, mirate și ele de atâta îndrăzneală, rămân să-i țină de urât . Sfioase, pâlpâie cu stângăcie pe furiș. 
Broboadă cernită pe margini , aruncată peste pletele umede ale nopții tăcute, cerul și-a oprit respirația.
 Bradul din fața ferestrei mele își poartă atent cerceii de conuri. Să nu piardă vreunul. Are motive să fie mândru și noaptea. În lumina slabă, care colorează întunericul , podoaba lui aruncă reflexe întunecate. 
 Vopsiți de o neasemuită mână în verdele cel mai verde, frasinii și mesteacănul își adună, orgolioși, tăcerea între crengi de frunze pline. 
 Două care fără roți, unul mic și altul mare, clipocesc în felinare.
 Obosită de lunga-i plimbare printre vălătuci de iluzii, luna se așază într-un cuib pufos de nori .
 Cască discret pe sub batista cu străluciri de pulbere albă, clipește printre gene lungi de vise și se culcă. 
Credincioase , cele câteva stele rămân să-i vegheze somnul.

10 comentarii:

  1. Cata pace si liniste se simte in ce ai scris,,,foarte frumos!!!
    Sa fie modul nostru de a invoca ceea ce adeseori ne lipseste?

    Dupa unii luna asta plina aduce cu sine tot felul de manifestari nu tocmai benefice din cate stiu...nu stiu cum este ,dar stiu ca tare-mi place ochiul asta ceresc...mare,luminos,perfect rotund.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce o iubim?
      Pentru că este perfectă cum spui.
      Cu princiara-i privire ne ocrotește din palatul ei fără margini. Eu așa o simt.

      O cântă compozitorii, o imortalizați voi, îi înalță mituri poeții-
      ”Care
      Undita subțire
      Apa nopții o străbate?
      Și ce
      Mreana din poveste
      Pe nisip de țărm se zbate?
      Ce
      Rembrandt pictând în pripă:
      Nori, fantome, vijelie,
      Zugrăvește pentru-o clipă
      Lecția de-anatomie?„ Horia Furtună

      Ștergere
  2. "Bradul din fața ferestrei mele își poartă atent cerceii de conuri. Să nu piardă vreunul. Are motive să fie mândru și noaptea. În lumina slabă, care colorează întunericul , podoaba lui aruncă reflexe întunecate. "

    Te napadeste emotia. Imaginatia, poate traita, poate doar inchipuita, deschide starea sufletului spre admiratie, spre frumos. Oare nu-i poti spune poezie, nu vezi o interpretare a actorului cucerit? Lipseste doar o poza, in care printre ramurile copacilor se zareste cum luna cheama, cum luna face umbra!
    Doamna nu mai sta la fereastra, umbla pe razele de lumina catre luna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am o amică, o fostă colegă de facultate, ea se teme de lună, zice că-i răpește energie...

      Îmi place luna! de ce, n-aș putea spune.
      Îmi place să„ o veghez„, să-i simt clipocirea, misterul..
      De fapt, vreau să cred că a fost și ea femeie.

      Ștergere
  3. Pentru ca in singuratatea ei in imensitatea cerului impresurat de stele, regasim sentimentul singuratatii noastre care ne marcheaza adeseori...

    si era una la parinti
    si mandra-n toate cele
    precum fecioara intre sfinti,
    si luna intre stele...

    Singuratatea aclama altminteri unicitatea fiintei...luna e unica,si noi oamenii ,fiecare e un unicat pretios, de am putea intelege,simti asta.....ne-am respecta si iubi altfel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce crezi tu că oamenii n-ar simți că sunt prețioși, unul pentru celălalt?
      Poate că nu toți pot gândi asta, dar în felul lor o știu.
      Altfel, ar trăi degeaba.

      Singurătate? da! din când în când, ești mai în siguranță singur.
      Poate părea ciudat, dar asta cred.

      Ștergere
  4. "Broboadă cernită pe margini , aruncată peste pletele umede ale nopții tăcute, cerul și-a oprit respirația.
    Bradul din fața ferestrei mele își poartă atent cerceii de conuri. Să nu piardă vreunul. Are motive să fie mândru și noaptea. În lumina slabă, care colorează întunericul , podoaba lui aruncă reflexe întunecate. "
    Imagini superbe! Stirnesc emotia! Parca de la fereastra, o fiinta in stare de transa POETICA aluneca catre stele, printre ramuri, pe razele de lumina ale lunii, imaginind si zugravind ce vede pe pamint si cer, cum luna incheie o calatorie, o plimbare. Frumos si placut, inainte de un somn cu vise. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi place cum spui ce spui.
      Știi cum văd eu lucrurile? ziua este ca și cum lipsește misterul. Toate se văd, așa cum sunt.

      Noaptea, lumea capătă alte reprezentări...toate, grație lunii.Ea dă vieții mister, invită la meditație.
      Cine, alta, decât luna, învăluie totul în nevăzute haine?

      Ștergere
  5. Semnal M... ehei, ce tineri, frumosi si nebuni eram! Doar Luna era si este aceeasi, atunci si acum! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Gabi, cum ar fi viața fără un strop de dulce nebunie?

    RăspundețiȘtergere