vorbele

 care nu se pot spune în biserică nu se pot spune nici pe scenă, pentru că actorul trebuie să propovăduiască adevărul.

 Trăiește după principiul  cine nu mă iubește nu mă merită, simte precum  odinioară  Poetul de la Lancrăm că a intrat boala -n lume, simte dureros cum  se așterne  uitarea peste  tradiții și învățături,  simte că bogăția sărăcește tot mai  crunt, îl  doare strâmbătatea copilului-prunc , ar sta de pază să nu-i fure nimeni  niciodată copilului din suflet bucuria!
La 76 de ani, Actorul Dorel Vișan grăiește, mai mult pentru el, bolnav e omul, bolnavă-i piatra, se stinge  pomul, se surpă piatra...
Și totuși, există
Iubirea... ,
de Dorel Vișan

Ne-ar ajunge o viaţă să vorbim despre ea?
 Poate că după un timp cuvintele ar tăcea şi vorbele s-ar răspândi în aer fără noimă. 
Cuvintele noastre s-ar întâlni cu ale milioanelor de suflete ce iubesc şi definesc iubirea şi îşi fac din iubire ţel sau scuză…

Nu ne-ar ajunge o viaţă să ne iubim, să experimentăm iubirea, să iubim…
Nu ne-ar ajunge veşnicia să descoperim noi locuri în sufletele noastre, să ocupăm spaţii cerebrale în celălalt şi să ridicăm ofrande unul altuia…
Nu ne-ar ajunge o viaţă să ne iubim şi să trăim spasmul dintre noi, să fim unul şi acelaşi, să fii în mine şi eu în tine, să fim „noi”…
Şi-atunci am vrea să fie totul o singură stare, un singur cer şi un orizont, să fie totul albastru şi transparent şi roşu…
Şi-atunci vom adormi iubind să ne trezim iubind…
Şi-atunci va fi… Veşnicia… //

Cu  un bob zăbavă, La mulți ani  marelui actor DOREL VIȘAN!
(dacă ai vreme, citește aici)

 

dacă dragoste nu e,

 nimic nu e..Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni

A fost o vreme- ce repede fug anii-  când  după- amiezile de duminică  îmi  erau  duble sărbători. Maestrul  Iosif Sava  aduna  la Serata muzicală  toată crema intelectualității.
 Splendide spectacole de minte și de simțire!
Indiferent de vreme/treburi/probleme, mă adunam cu toată bucuria în fața televizorului să-i ascult  pe maestru și pe invitații lui .Îmi umpleam  sufletul pentru toată săptămâna. Și ca mine, multă lume.
Păcat că se uită mult prea repede  lucrurile bune, unii dintre  oameni importanți de astăzi sunt  foști invitați  ai seratei.Pentru că  au avut norocul să-i descopere cineva.//
 De câteva  săptămâni,  un post  de televiziune, specializat pe știri, face niște chestii extraordinare, deși nu uită, fir-ar să fie, să-ți etaleze ratingul,  nu-mi place deloc vorba asta,  n-ai ce face, asta este economia de piață.
   Seara  trecută a  fost specială- invitat la Vorbe grele, maestrul Dorel Vișan a omagiat personalitatea confratelui său de platou și de meserie, plecat mult prea devreme,  actorul Ștefan Iordache, de la a cărui naștere,mâine se împlinesc 72 de ani..
Întrebările vin firesc, răspunsurile curg frumos Restituția valorilor!
Vă ies  rolurile negative bine de tot!
Da, vine  imediat răspunsul,  sunt mai  șarmante, negativul  este mult mai complex, cu meandre, odioșii sunt, cumva, simpatici, atrag ca un magnet, rolul este darnic. Undeva, într-un cotlon de suflet, are și el o portiță  deschisă,  în știi pe Anthony Quinn, aducea rolul la el. 
În momentele cele mai dramatice, odiosul aduce , dintr-odată, un fel de relaxare.
Dacă ar fi trăit în alte circumstanțe,  odiosul ar fi fost un om extraordinar, poate.
 Două ore mai târziu, aveam să-l văd pe maestrul Dorel Vișan în Cel mai iubit dintre pământeni,  nu-mi vine să cred că personajul pe care l-a jucat ar fi putut avea vreo licărire de umanitate.
 Magistral joc!
În artă  nu există progrese, spune invitatul, mă minunez, îi dau dreptate ascultându-l,  astăzi am avea 500 de Shakespeare și nu știu c\ți Eminescu., progresul în artă ține de  oameni, Dumnezeu le dă har!
Povestea își toarce mersul- Avea  Theodor Mazilu o vorbă despre  un artist, care a fost întrebat dacă are geniu-Am, dar  nu-l vreau! ciudat,  așa-i? 
 A avea geniu înseamnă enorm, înseamnă să fii mereu în profunzimea lucrurilor,  în esența lor, cu urcușuri și coborâșuri, înălțări, căderi , invidii, dușmănii.Dacă ar fi fost la Hollywood, mulți dintre actorii noștri ar fi făcut roluri extraordinare!
Cum era omul Ștefan Iordache?întreabă moderatorul,  spunea cândva că  dacă ar lua viața de la început,  nu știe dacă s-ar mai face actor- uită-te la colegii mei-  ingineri, doctori, profesori, par a-mi fi copii...
Răspunsul   aduce străfulgerarea  intuiției
știi cum era? Re-crea destine!Un actor imens!
Era un om foarte credincios. Și superstițios..- în gena omului sunt toate amintirile  și toate viziunile. Primul gând spontan este cel mai bun.
 Și o completare din partea maestrului. Nu-mi pare rău că mor, îmi pare rău că n-am știut să trăiesc..
  Nu-i așa că te cutremuri?  n-a știut să trăiască El,  cum adică n-a știut? 
Cum v-ați ferit de blazare?
Cu spaima că  în fiecare  rol sunt un începător, cu spaima că  nu pot face acel lucru.
Lumea are  mai multe posibilități de distrugere , decât de a construi.în om există sublim  și mizerie, ordine și dezordine.  Inteligența omului s-a  îmbogățit  prin  uriașele descoperiri .
 Sufletul, nu.

Și maestrul citează  din lecturile lui- mașina i-a  prelungit omului mâinile, apoi  corpul a devenit uriaș. Sufletul i-a rămas mic. El  nu are putere să se  umple. Îi trebuie un adaos- din viața  marilor personalități, începând cu Isus.
 Oamenii  trebuie  să umble la suflet- reîncreștinarea  sufletului este marea noastră problemă!
Omul are o mare problemă- în gena umană trebuie să fie  mâna lui Dumnezeu!

Ștefan Iordache avea o vorbă- mă obsedează lucrul ăsta-Să nu uiți de unde ai plecat!//   
Da, am revăzut filmul , ce rol! ce efort uriaș, am avut senzația că Artistul  a îmbătrânit odată cu Victor Petrini în  îngrozitorii  ani de detenție.
Am revăzut, până târziu în noapte, Cel mai iubit dintre pământeni- ce distribuție- Ștefan Iordache, Dorel Vișan, George Constantin, Gheorghe Dinică, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Mitică Popescu, Colea Răutu; Valentin Uritescu, Ștefan Bănică, Maia Morgenstern, Tora Vasilescu. și nu i-am reținut pe toți. 
Ce frumoși erau!
 Ce film! ce regie! Șerban Marinescu.
Victor Petrini-  drama ilustrului intelectual Aștept ordonanțele  dumneavoastră..
Și de aici- o istorie întreagă, istoria  neagră. 
 Noi, educatorii, petagogii, suntem  ca și doctorii, avem aici miniștri,  filostofi,  profesori  de facultate, toți a venit aici  să se re-educe. Și să  învețe să se hrănească pe sine și pe familiile lor.
- Cum vă uitați la mine? întreabă educatorul ?
- Ca la Dumnezeu, rostesc , în cor,  condamnații.
Scene de o  imposibilă cruzime, magistral interpretate.
 Laolaltă cei mai mari artiști ai filmului românesc!
 Cel mai iubit dintre pământeni,Victor Petrini, sfâșiat de  încleștearea unei  vieți care i-a fost smulsă  tragic și trădarea femeilor pe care le-a iubit.
 Esența?  poate de ales între vorbele  șefului de la Oraca totul este bine  în cea mai bună dintre lumile posibile.. și filozofia lui Petrini  fiecare purtăm în noi o lume..

Trebuie să recitesc cartea.. 
Aștept cu mare interes opiniile tale! eu am scris ce am simțit..

 


 

omul este un univers închis,

 dar, în cadrul universului său, cade spre sublim sau spre mizerabil.//
Conflicte, corupție, furt, se fură orice, chiar și moaștele sfinților, icoane, cruciulițe, voturi, bani, gențí, ștampile, averi,  toată lumea aleargă, pe jos  sau cu mașina,  nimeni nu mai are timp pentru nimeni,  banul deschide toate ușile, se moare cu zile, se moare de foame, se moare din cauza unor cure draconice de slăbire, o tânără  șoferiță  a vrut să înghită procesul -verbal care o incrimina, prostituția are diplomă pedagogică,  se vinde ulei comestibil, în loc de mir, vremea nu mai ascultă de niciun anotimp..
Să îndrăznești să  speri că există  șanse  pentru mai bine?
Fă-ți timp și citește!
 Sigur  nu vei regreta!  

Stăteam într-o după-amiază din săptă­mânile astea la o terasă. Stăteam de vorbă cu maestrul Dorel Vişan. Despre ale noastre. Vorbeam şi făceam intervi­ul acesta. La un moment dat, în timpul lui, mă gândeam ce meserie frumoasă e asta. Să te întâlneşti cu oameni de talia lui, să pui ce întrebări vrei. El să-ţi răspundă. Frumoasă meserie, dom­nule! La final, maestrul să dea un telefon cuiva, să aducă o carte pentru prietenul său. Referindu-se la mine. Pentru o oră, vara asta, am fost prietenul maestrului Dorel Vişan.
Ce v-a făcut mare?
Dorel Vişan Munca. Credinţa într-un ideal. Şi cre­dinţa în iubire. Credinţa că nimic nu se face fără atmosfera de iubire. Artiştii, însă, niciodată nu s-au iubit între ei. Întotdeauna au avut credinţa că fie­care dintre ei e cel mai bun. E bine. Dar până la un punct.
Pe dumneavoastră vă iubiţi?
Dom’ne, mă iubesc în măsura în care pot să mă înţeleg. Aici e, cred eu, clenciul unui destin: cât poţi să te cunoşti? În general, poţi să te cunoşti prin relaţiile care se bazează pe iubire. Asta e, cred eu, cea mai mare încercare a lumii. S-au perimat instituţiile şi relaţiile care se bazează pe iubire. Ne uităm cum fraţii se ceartă în faţa ţării la televizor. Mame şi fiice, la fel. Televizorul a ajuns un loc spur­cat.

Unii sunt şi plătiţi pentru asta. Unii joacă roluri, maestre.
Exact. Dar locul e spurcat. Toţi marii cărturari ai lumii, toţi marii formatori de opinie, toţi marii iniţiaţi ai lumii au propovăduit domolirea patimi­lor omeneşti. Conştiinţa omului se construieşte într-un mediu cultural şi civilizat. Nu mai avem aşa ceva. Avem un stup bezmetic.
Care e patima cea mai serioasă cu care v-aţi luptat în viaţa aceasta?
Patima necunoaşterii. Deşi Goethe spunea că toţi cei care au mai ştiut câte ceva şi au avut curajul s-o spună au fost sau răstigniţi sau arşi de vii, întot­deauna m-a preocupat ideea cunoaşterii. Am lup­tat împotriva lenei. Asta a fost lupta cea mai minu­ţioasă. Pe urmă, au fost patimile legate de iubire, de ură, de invidie, de curaj, de adevăr. Întotdeauna am considerat că trebuie folosit adevărul. Doar că adevărul încurcă. Omul, cum spune Pascal, toată viaţa luptă să-l găsească. Iar când l-a găsit, adevărul încurcă.
Aţi jucat în filme, în mare parte, oameni cu orgolii puternice. Nu ştiu de ce v-au găsit doar roluri d-astea…
Pentru că eu sunt un orgolios. E în tempera­mentul meu. Am jucat mulţi negativi. Dar per­soane foarte simpatice. Orice negativ trebuie să fie simpatic. Dacă nu e simpatic şi nu beneficiază de propriile sale patimi, el nu poate să fie negativ. Trebuie să aibă un comportament invers acţiunilor sale. De-aia sunt greu de jucat. Personajele negati­ve trebuie să aibă un instinct al răului. Doar că, pe calea răului, niciodată nu se pot face lucruri mari.
V-aţi debarasat de toate marile roluri în care aţi fost?
A fost una dintre marile mele încercări. Singurul cu care am avut probleme a fost Creangă. Pentru a-l găsi şi apoi pentru a mă despărţi de el. A mă despărţi, dar a rămâne mereu cu el. Adio, dar rămân cu tine!
Nu cumva omul, când se umple prea mult de el, se desparte prea mult de Dumnezeu?
Ba da. Eu m-am ferit tot timpul de asta.
Vorbeam despre orgoliu.
N-am fost atât de orgolios decât în sensul de-a lupta, de-a găsi căile mai bune, uneori chiar prin mici compromisuri. Viaţa toată e un compromis. Depinde când îl faci. Şi până unde mergi. Asta-i şti­inţa compromisului!
Negociem cu diavolul?
Cred că negociezi cu diavolul din tine, cu par­tea mizerabilă a omului. Omul e un univers închis. Dar, în cadrul universului său, cade spre sublim sau spre mizerabil.
De ce vă e dor, maestre?
Îmi e dor de… cum e melodia?
N-o ştiu.
E o melodie… Dom’ne, îmi e dor de vremea când mergeai la televiziune şi vedeai culoarele pli­ne de artişti.
România dumneavoastră nu mai e la televizor.
Nu mai e. E o viaţă deşucheată. Am bătut toată lumea. N-am văzut aşa ceva. La noi e foarte mult zaţ. Mult zaţ şi prea puţină cafea. Şi zaţul ăsta mai e şi fiert de trei, patru ori. Iar românul îl înghite. Aici e marea mea întrebare. Cât de uşor de manipulat e neamul acesta?!
Tot timpul noi am fost uşor de cucerit.
Da. Pentru că am fost creduli şi beţivi. Dar beţivi în sensul bun al cuvântului. E un neam ciudat. Un neam de răscruce de drumuri.
De cine vă e dor, maestre?
Îmi e dor de maică-mea. Ea spunea aşa: Mă, co­pile, cine nu te iubeşte nu te merită“. Asta a fost deviza vieţii mele. Din cauza asta m-am apropiat doar de oamenii care m-au iubit. Eu sunt d-ăla, am scris şi într-un psalm: Doamne, arată-mi cărarea şi apoi nu te mai preocupa. Că o să te miri de ce-o să fac!.
Aţi pierdut mulţi oameni…
Îmi e dor de toţi. Nu ierarhizez. Am pus-o în faţă pe maică-mea. Pot s-o pun şi pe nevastă-mea, pe care am pierdut-o tânără şi am crescut copiii mai departe. Nu m-am mai recăsătorit.
O dramă ca aceasta cum se depăşeşte?
O depăşeşti prin faptul că, după pierdere, eşti mai mult cu ea decât atunci când exista. Înţelegi? Când exista te mai certai, mai discutai, te mai iu­beai. Acum, ea e total în gândul tău. Relaţia e de cu totul altă natură. Acum, îi urmezi sfaturile, în­demnurile, dorinţele. Asta e o experienţă legată de cultura omului. Un om primar nu poate pricepe. El are doar regre­tul. Şi drama. În fiecare dramă e un beneficiu. Nu poţi despărţi lucrurile. Aşa cum nu poţi des­părţi comicul de tragic. Pentru un artist, sunt lucruri pe care trebuie să le cunoască.
Se plânge şi de fericire. Şi de tristeţe.
Vin din alte impulsuri. Din alte emoţii. Dar nimic nu se poate schimba în interiorul omului fără emoţie. De asta tea­trul, azi, nu are aceeaşi eficacitate. Nu transmite mesaje care să emoţioneze şi să-l facă pe om să manipuleze nişte declicuri care se întâmplă în mintea şi sufletul lui. E diferenţă între suflet şi minte. Mintea se poate explica. Ţine de conştient. Sufletul nu se poate explica. Ţine de Dumnezeu. Nu poţi să explici sufletul omului. E o treabă în­chisă. Aşa a făcut-o Dumnezeu. Dar poţi să înţe­legi anumite lucruri.
Vă controlaţi toate emoţiile?
Nu toate. Unele sunt constructive, altele nu. Cele constructive sunt cele în care te uneşti cu tine. Când te îndepărtezi de tine, emoţia e distruc­tivă. Atunci se bazează pe orgoliu.
Cum se vede viaţa de la 75 de ani în jos?
Pe mine nu mă interesează niciun număr, dacă eu sunt sănătos, sunt voinic, mănânc ce-mi place. Dacă spun „60 de ani“, la 60 de ani un om e bă­trân. Când eram mai tânăr, la 50 de ani deja omul era bătrân. La 70, ziceam: „Dom’ne, ce mai vrea?“. Eh, acum nu mă interesează niciun număr. Nicio­dată să nu spui că eşti bătrân. Sau că eşti bolnav. Tot timpul să spui invers: „Nu-s bătrân, dom’ne!“. Dacă eu mă simt bine, înseamnă că nu sunt. Coor­donatele existenţiale ale omului se fac prin men­tal. Auzeam aseară nişte interviuri la înotătorii ăştia extraordinari. Spunea un băiat că cei care înving o fac pentru că sunt pregătiţi prin mental. Zice: „De multe ori, noi suntem mai puternici ca muşchi. Dar ei sunt pregătiţi mental. Aşa câştigă“.
Ultima întrebare: vă deranjează sau vă îngrijorează obiceiul românilor de a-şi aprecia maeştrii doar după moarte?
Mă îngrijorează şi mă şi deranjează. E o dovadă a vieţii prefăcute pe care o ducem. Molière spunea, acum câteva sute de ani, că nimeni în zilele noas­tre nu mai are ruşine. La această oră, în România, am ajuns iar la punctul ăsta. Roţile s-au învârtit şi au venit în semn. Lumea e făcută din oameni care merg spre sublim, oameni ziditori. Şi oameni care merg spre mizerabil, oameni distrugători. Există perioade de timp când ziditorii sunt mai puternici şi mai mulţi ca ceilalţi. Atunci, zona înfloreşte. Are o perioadă de refacere. Vine apoi o vreme în care distrugătorii sunt mai mulţi. Cum e acum la noi. Atunci, e normală această manifestare. Când moa­re, de exemplu, Păunescu. Vin mii de oameni, cu­tare şi cutare. Apoi nu mai vorbeşte nimeni. Româ­nii mint. Cei care spun adevărul sunt prea puţini.
interviu cu Dorel Visan, realizator- Radu Buzăianu