în zile ca acestea,

 când vechile credinţe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm un loc de cinste şi un adăpost respectat artei, cea din urmă dintre religiile omenirii.“ NICOLAE GRIGORESCU, 15 mai  1838/21 iulie 1907.

Locul  nașterii sale, Pitaru, se află la o aruncătură de băț de satul  bunicilor mei materni, Ziduri,  foarte aproape de Potlogi, unde Domnul  Constantin Brâncoveanu și-a construit un  frumos palat. 
În zilele de luni,  se făcea târg, nu știu dacă   s-a păstrat .Veneau țărani  de prin toate satele vecine.
Acolo și-a câștigat viitorul mare artist primii bănuți, vânzând iconițe zugrăvite  de mâna lui.

.

Când eram școlăriță, în manualul de citire era un  text , un fragment autobiografic..alte vremuri, alte texte.
Cât de repede uităm..

Cu acul ne-a crescut biata mama. Și o dată n-am auzit-o plângându-se sau blestemând, ori spunând vreo vorbă rea. S-a trudit sărăcuța de ea și a-nvățat singură să citească și să scrie ca să ne poată-nvăța și pe noi puțină carte. Că ce școli erau pe vremea aia?… De dimineață până în noapte muncea și ne îngrijea s-avem de toate.


 Într-o duminică, unul dintre frații mamei m-a dus cu bicicleta la Pitaru.
Amintirile mele  s-au  risipit, a rămas doar nostalgia  aninată  de imagini dragi- câmpul, drumul, râușorul Răstoaca,  satul, Numele Artistului..

Află mai multe  aici.  

lumină în amurg

Orășelul  își trăiește sfârșitul  obișnuit de duminică. 
 Dogoarea   i-a scos pe  oameni  din blocurile încinse , terase  pline, bere, înghețată,  localnici și străini, multe femei- le recunoști după   plasele  în care au adus   obiecte  personale sau de-ale copiilor,   până la căderea nopții femeile pot intra în altarul  noii catedrale, fiecare poartă  în suflet  dorințe  greu de împlinit,  le scriu în acatiste, rup din banii și așa puțini,  altfel  rugile nu le vor fi rostite ,  este cald,  se agită evantaie,  negustorii se bucură, au  vânzare bună la  apă și la băuturi răcoritoare.

Pentru o zi,  oamenii   au bătut cale lungă – sunt mașini de București, Brașov,  Dâmbovița, Olt,  Mehedinți,Vâlcea.
 Pe vremuri, înghesuiala  era pentru Dacia.

 Astăzi lumea se roagă.

   Jandarmii  își mai odihnesc picioarele, coada urcă încet, în ordine,   da, altarul este măreț, o doamnă spune că  icoanele sunt acoperite cu o foiță de aur, este încă mult de lucru, preoții  ating cu mir  frunțile transpirate , lumea  murmură mulțumiri,   ia anafură,   cineva împarte iconițe sfințite.

În sala de la parterul   ctitoriei este răcoare,  apar și fețe mai ciudate, asta este, lumea pare un furnicar ,  nu lipsesc cerșetorii  cu  fețe  negricioase și haine  zdențuite,  copii mulți agățați de   fusta mamei sau de gâtul tatălui.

Lipsesc   maidanezii.

Soarele arde,  cerul își risipește bunăvoința. 

 Este  prima zi de cuptor. //
p.s. iertate fie calitatea fotografiilor și ordinea așezării lor , oricât m-am străduit..

Ai fost vreodată la Mioveni?