spini și inimioare

Nu știu cum  și când a început... în timp ce  ascultam părerile elevilor mei despre tema zilei, ( de fiecare dată extinsă),  plimbându-mă  printre rânduri, m-am descoperit  îndepărtând frunzele uscate ale florilor de la ferestrele  sălilor  de clasă.

Îi poți spune egoism, este treaba ta, eu nu știu cum să-mi numesc dorința,  adevărul este că  nu de puține ori mi-am asortat la bluză, sacou sau rochie câte o floricică ruptă din  fereastră.

Bineînțeles că gestul meu nu a trecut  asa… zadarnic   m-a avertizat o dirigintă a unei clase , în care pervazurile   erau mici sere , pe care se răsfățau toate  culorile!

Grădinarul era, însă,   doamna învățătoare.

Nu m-am potolit deloc.

Recunosc- nu pot trece pe lângă  flori, așa pur și simplu.

 Culeg  fie doar una.//

   Undeva pe un raft , în spatele clasei, niște țepi, alături de  câteva ferigi.

 Spinii protejau minuscule buchețele de  câte  două inimioare.

Sufereau în  taină.

  De la copiii, care, deja,  îmi știau   obiceiul,  am aflat că dirigintele clasei- profesor de educație fizică-  în fiecare iarnă își aduce florile  de acasă.

Pentru căldură!

În pauză, am rupt cu mare dificultate  o rămurică.

Într-un pahar cu apă, crenguței i s-au ivit  firișoare de speranțe,  în câteva zile zâmbea în verdele ei  special cu salbe de țepi. 

La cei nu știu  câți ani  a împlinit, inima voinicului își păstrează cu aceeași  înțepătoare discreție roșul  desenat în gemene  inimioare.

Printre spini.

accesele

de milă sunt precedate de o stare de slăbire generală, în care umbli cu teama de a nu cădea în toate obiectele, de a nu te topi în ele. Mila este un leșin..vertical. Cazi în  direcția  propriei singurătăți. Emil Cioran//

Rochii ușoare,   cărucioare,  porumbei, pantofi sport,  câte un maidanez blegit, târându-și coada printre pași leneși, parfum de tei,  baloane colorate,  vitrine proaspăt  schimbate,  în  microfoane-Angela Gheorghiu  și Dan Bittman- nu mai  e timp ,  realitatea îi contrazice, în felul ei, lumea  se mișcă alene,  coadă la înghețată, coadă la bere, coadă la covrigi .

  Înfășurată într-o fustă  colorată, peste care petele au fost turnate parcă înadins,  o bătrână grasă, proptită într-un băț noduros,  nu scapă din ochi rândul .

- Să vă cumpăr un covrig cu susan? i se adresează blând  doamna cochetă, care își așteaptă  plăcinta cu mere.

- Nu, cocoană,  se rățoiește  mult prea oacheșa  cerșetoare, bătând nervoasă cu bățul în asfaltul încins, ești surdă? 
nu susan. vreau un ban.

Lumea își  duce mersul ..
Tu ce spui despre  milă, cerșit, înțelegerea aproapelui?
un dar de la Modart

lumină în amurg

Orășelul  își trăiește sfârșitul  obișnuit de duminică. 
 Dogoarea   i-a scos pe  oameni  din blocurile încinse , terase  pline, bere, înghețată,  localnici și străini, multe femei- le recunoști după   plasele  în care au adus   obiecte  personale sau de-ale copiilor,   până la căderea nopții femeile pot intra în altarul  noii catedrale, fiecare poartă  în suflet  dorințe  greu de împlinit,  le scriu în acatiste, rup din banii și așa puțini,  altfel  rugile nu le vor fi rostite ,  este cald,  se agită evantaie,  negustorii se bucură, au  vânzare bună la  apă și la băuturi răcoritoare.

Pentru o zi,  oamenii   au bătut cale lungă – sunt mașini de București, Brașov,  Dâmbovița, Olt,  Mehedinți,Vâlcea.
 Pe vremuri, înghesuiala  era pentru Dacia.

 Astăzi lumea se roagă.

   Jandarmii  își mai odihnesc picioarele, coada urcă încet, în ordine,   da, altarul este măreț, o doamnă spune că  icoanele sunt acoperite cu o foiță de aur, este încă mult de lucru, preoții  ating cu mir  frunțile transpirate , lumea  murmură mulțumiri,   ia anafură,   cineva împarte iconițe sfințite.

În sala de la parterul   ctitoriei este răcoare,  apar și fețe mai ciudate, asta este, lumea pare un furnicar ,  nu lipsesc cerșetorii  cu  fețe  negricioase și haine  zdențuite,  copii mulți agățați de   fusta mamei sau de gâtul tatălui.

Lipsesc   maidanezii.

Soarele arde,  cerul își risipește bunăvoința. 

 Este  prima zi de cuptor. //
p.s. iertate fie calitatea fotografiilor și ordinea așezării lor , oricât m-am străduit..

Ai fost vreodată la Mioveni?