lumină în amurg

Orășelul  își trăiește sfârșitul  obișnuit de duminică. 
 Dogoarea   i-a scos pe  oameni  din blocurile încinse , terase  pline, bere, înghețată,  localnici și străini, multe femei- le recunoști după   plasele  în care au adus   obiecte  personale sau de-ale copiilor,   până la căderea nopții femeile pot intra în altarul  noii catedrale, fiecare poartă  în suflet  dorințe  greu de împlinit,  le scriu în acatiste, rup din banii și așa puțini,  altfel  rugile nu le vor fi rostite ,  este cald,  se agită evantaie,  negustorii se bucură, au  vânzare bună la  apă și la băuturi răcoritoare.

Pentru o zi,  oamenii   au bătut cale lungă – sunt mașini de București, Brașov,  Dâmbovița, Olt,  Mehedinți,Vâlcea.
 Pe vremuri, înghesuiala  era pentru Dacia.

 Astăzi lumea se roagă.

   Jandarmii  își mai odihnesc picioarele, coada urcă încet, în ordine,   da, altarul este măreț, o doamnă spune că  icoanele sunt acoperite cu o foiță de aur, este încă mult de lucru, preoții  ating cu mir  frunțile transpirate , lumea  murmură mulțumiri,   ia anafură,   cineva împarte iconițe sfințite.

În sala de la parterul   ctitoriei este răcoare,  apar și fețe mai ciudate, asta este, lumea pare un furnicar ,  nu lipsesc cerșetorii  cu  fețe  negricioase și haine  zdențuite,  copii mulți agățați de   fusta mamei sau de gâtul tatălui.

Lipsesc   maidanezii.

Soarele arde,  cerul își risipește bunăvoința. 

 Este  prima zi de cuptor. //
p.s. iertate fie calitatea fotografiilor și ordinea așezării lor , oricât m-am străduit..

Ai fost vreodată la Mioveni? 

pentru ce am muncit ca un prost?

Ocrotit de culmi verzi, domoale, orașul își povestește  cuminte istoria, în turle,  zidiri, înscrisuri.

Fântâna  și-a învălmășit   susurul  printre  măsuțele cu suveniruri, fuste crețe,  galbeni în cozi  năclăite, ochi iscoditori.//

 Agățate  de  un grilaj  delicat, în ghivece- surori, orhideele își răsfață  noblețea  în  aerul cad al zilei. 

În jur de  o sută.

 Aleea  duce către una dintre  intrări.

Casa, ce casă? bloc, printre  blocuri.

 De ce  au   ridicat-o taman aici, îmi vine  în minte,  cum de ce?  curte bogată,  grădină până către liziera pădurii.

Uite că  asta nu ne-a spus, dar am eu așa o   convingere   că și pădurea   face parte din titlu.//

Ca elev, avea o mare spaimă de matematică,  într-un fel, era justificată,  toți  se temeau de  profesorul  mereu nemulțumit. 
Pe el îl ironiza de fiecare dată,  bine că  erau în ultimul an de profesională. 

S-au dus care încotro,  nu s-au întâlnit niciodată, alte vremuri.

Într-o zi, i-a apărut poza în ziar- ce familie,  ce realizări, copii licențiați,  cabinete de avocatură.//

 El,  bătrân de acum, preot.//

Trei autoturisme, parcate rebel  pe iarbă tunsă milimetric, așteaptă până după prânz.

Din pridvorul   casei- bloc,  mobilat ca în Neckermann, aș fi spus  cu  niște ani mai devreme,  privirea se pierde printre straturi  de legume,  trandafiri parfumați, tufe de levănțică.

În zare,  strălucitoare, pădurea...//

Cam  prea durduliu, Sfinția Sa își monitorizează , după ceas,   tensiunea  neastâmpărată.

Întreb de o colegă, o cunoștință comună.

-Doamnă, ei  sunt mult mai bogați decât noi, ați văzut șiru ăla mare de cofetării? sunt ale lor,  le-a mers mintea, domle.

Soarele arde.. egal pentru toți.//

Îmi vine în minte numele unei nuvele , de Alexandru Odobescu-Mihnea Vodă cel Rău. Doamna Chiajna .sper să nu fi greșit, nu vreau  să caut  pe net, în bibliotecă mi-ar fi greu..cred că finalul suna cam așa
Nu-i așa că avuțiile-s amăgitoare?

O mai știi?

nu plânge

 fără motiv.Și , mai ales, nu plânge când ai motive.Tudor Mușatescu.

Tocmai descoperisem într-o carte niște vorbe , absolut fabuloase” acolo, polițiștii chiar poartă flori la ureche”.
Locul cu două ceruri- unul sus, mult râvnitul Rai și altul jos, dat , pe gratis, muritorilor, care se trezesc  în corul inimitabil de canto păsăresc, când nenumărate finaliste tropicale își adună, în dimineți pure, premiile printre pâlcuri de  orhidee-se numește , ați ghicit, Bali.
Lumea cu elegante buzunare nevăzute se duce pe insulă din multe motive.
Pentru a culege energie pozitivă.
Și, mai ales,  pentru gustul libertății absolute.//

Visam cu ochii deschiși ,încercând  să-mi închipui cum ar fi să apară, tam- nisam de după colț, domnul în uniformă,  cu un buchețel de albăstrele , aninat, ștrengărește, nu departe de obraz.
Atunci s-a întâmplat minunea, am deschis televizorul.
Dumnealui lăcrima, își atingea, cald, genele, povestea, sala era împărțită, unii aplaudau, ceilalți, scormonitorii,se înghesuiau, cu microfoane și întrebări.
Plâns în direct. Ca pe scenă.
La urma urmei, uite , chiar Poetul îndeamnă:
”Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-ntelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.”
p.s. cred că, la cererea spectatorilor, se va relua momentul , pe pe toate canalele de știri senzaționale.