Asfințitul își pâlpâie dogoarea în mănunchiuri de raze piezișe. Drumul către casă șerpuiește cuminte , străjuit de castani , legănându-și ciorchinii bogați în liniștea sfârșitului de duminică.
Se lasă , cu storuri albastre, seara.
Ici- colo, pe băncuțele din fața porților, bătrâne, curat îmbrăcate, stau de vorbă . 
Ceva, ca un clipocit de gând, înflorește brusc, aducând cu el bucuria rătăcită în timp.//Una dintre cele trei bunici, da, eu am avut trei bunici , în fiecare duminică mă lua cu ea.
Prânzul era imediat, după ce se întorcea de la biserică.
În camera lor mare, cu ferestre spre curte, mai mult de jumătate din peretele dinspre răsărit era acoperit cu icoane , decorații și brevetul de brav ostaș al bunicului- cu semnătura și sigiliul regal- în luptele de la Mărășești.
Nu știu când și de ce au dispărut toate.
Bunica mă purta cu ea peste tot.
Când am început să înțeleg cât de cât lumea și rosturile ei, așteptam duminica numărând zilele pe degete.
În fața oglinzii mari- unde o fi dispărut nu știu, măicuța, așa îi spuneam, se gătea. Ce-mi plăcea mie cel mai mult era s-o urmăresc aranjându-și părul alb, nu prea bogat. Îl sucea, îl răsucea, punea și drotul , trăgând mereu cu ochiul către ușă, era al mamei, aveam să-mi dau seama mai târziu.
Și fiindcă talițu, așa îi spuneam bunicului- n-o lăsa să plece nicăieri cu capul descoperit, începea un adevărat ritual.
Peste cocul făcut cu grijă, își punea tulpanul alb de voal, cusut cu mătase albastră și mărgele mici de tot. Trecea destulă vreme, până se hotăra cum îi stă mai bine. Alegea apoi unul dintre barișele scoase din lada verde cu trandafiri .
Negru, de mătase subțire, peste care zburau scânteioare roșii de catifea.
N-am mai văzut la nimeni niciodată ceva atât de minunat.
Aceeași meticuloasă grijă, până îl potrivea – la dreapta, mai pe frunte, până când, mulțumită de cum arată, își da cu foiță pe obraz, mai trăgea un ochi în oglindă, îmi potrivea fundele din cozi și amândouă ieșeam pe poartă.
Mă ținea de mână, călcam pe lângă ea, cu mare drag.
Spunea bună ziua oricărui trecător, iar eu salutam cum mă învățase ea- săru mâna!
Mergeam la câte o nuntă.
Mai des , la rudele ei, răspândite prin câteva sate din jur.
Niciodată nu pleca de acasă cu mâna goală. De obicei, ducea într-un pachețel gogoși , pe care le pregătea de sâmbătă. Câteodată, cocea, prin iunie, mai ales, ceva special- niște clătite cu flori de salcâm, date printr-un aluat, pe care mama a început să-l pregătească mult mai târziu, când bunica nu mai era.
În toate amintirile mele o văd mereu preocupată de mine și de ea, rareori zâmbitoare.
S-a stins chiar în întâia mea zi de școală.
Abia după vreo șapte-opt ani, am înțeles motivul tristeții ei, nu avusese copii, tata era nepotul lui talițu.//
În seara asta, venind către casă, am zărit, în treacăt, mersul mai mult în fugă al unei rochițe roz .
Și mâna grijulie a unei bunici, îmbrăcată în blugi. Mai tânără decât bunica mea.Am șters lacrima și mi-am trimis gândurile în duminicile curate ale altui timp, peste care amintirile își torc, nestingherite , anii.//
La radio aud că astăzi a fost ziua familiei..
ps. ți-o amintești pe bunica?
Ce poate fi mai frumos, într-o duminică indecisă, decât, după-
nu-mai-știi-câți-ani, să auzi la capătul celălalt al firului vocea unei foste
colege de facultate?
Votul meu contează!
În același loc, scump sufletului meu.
Gândăcelul,
Poți vizita
centrul orașului, îți poți odihni ochii în multitudinea culorilor firii,
adunate în flori de specii și parfumuri de toate felurile, dar ți-aș
recomanda să mergi un picuț mai departe.
Aleea
principală se rupe de agitația orașului, strecurându-se discret
printre case și curți umbrite de castani, îi lasă pe plimbăreți
să-și continue mersul lor frumos pe biciclete,role, trotinete,
cărucioare sau pe jos și se oprește emoționată în dreptul unor brazi
falnici.
Pe sprânceana unui tăpșan stropit din belșug în
verde crud și panseluțe, printre ramuri bogate, se zărește măreț, în
strălucirea soarelui de primăvară dulce, schitul.
În apropierea casei mele sunt trei biserici.
Se leagănă tăcuți brazii, adie un vânticel, ca o mângâiere ivită de undeva, se întrec în zvonuri glasuri vioaie de păsărele.
O prietenă
din partea cealaltă a lumii spune că sigur ne va fi foarte
greu să așteptăm două zile fără emisiuni
în care cele două tabere politice
își împart, din belșug, epitete inedite, complimente, urări de bine și de succes .//
Orășelul își trăiește sfârșitul obișnuit de duminică. 
Pentru o
zi, oamenii au bătut cale lungă – sunt mașini de București, Brașov,
Dâmbovița, Olt, Mehedinți,Vâlcea.
În sala de
la parterul ctitoriei este
răcoare, apar și fețe mai ciudate, asta
este, lumea pare un furnicar , nu lipsesc cerșetorii cu fețe
negricioase și haine zdențuite, copii mulți agățați de fusta mamei sau de gâtul tatălui.
Ici- colo, pe băncuțele din fața porților, bătrâne, curat îmbrăcate, stau de vorbă . 
Ceva, ca un clipocit de gând, înflorește brusc, aducând cu el bucuria rătăcită în timp.//
Și mâna grijulie a unei bunici, îmbrăcată în blugi. Mai tânără decât bunica mea.
