lumină în amurg

Orășelul  își trăiește sfârșitul  obișnuit de duminică. 
 Dogoarea   i-a scos pe  oameni  din blocurile încinse , terase  pline, bere, înghețată,  localnici și străini, multe femei- le recunoști după   plasele  în care au adus   obiecte  personale sau de-ale copiilor,   până la căderea nopții femeile pot intra în altarul  noii catedrale, fiecare poartă  în suflet  dorințe  greu de împlinit,  le scriu în acatiste, rup din banii și așa puțini,  altfel  rugile nu le vor fi rostite ,  este cald,  se agită evantaie,  negustorii se bucură, au  vânzare bună la  apă și la băuturi răcoritoare.

Pentru o zi,  oamenii   au bătut cale lungă – sunt mașini de București, Brașov,  Dâmbovița, Olt,  Mehedinți,Vâlcea.
 Pe vremuri, înghesuiala  era pentru Dacia.

 Astăzi lumea se roagă.

   Jandarmii  își mai odihnesc picioarele, coada urcă încet, în ordine,   da, altarul este măreț, o doamnă spune că  icoanele sunt acoperite cu o foiță de aur, este încă mult de lucru, preoții  ating cu mir  frunțile transpirate , lumea  murmură mulțumiri,   ia anafură,   cineva împarte iconițe sfințite.

În sala de la parterul   ctitoriei este răcoare,  apar și fețe mai ciudate, asta este, lumea pare un furnicar ,  nu lipsesc cerșetorii  cu  fețe  negricioase și haine  zdențuite,  copii mulți agățați de   fusta mamei sau de gâtul tatălui.

Lipsesc   maidanezii.

Soarele arde,  cerul își risipește bunăvoința. 

 Este  prima zi de cuptor. //
p.s. iertate fie calitatea fotografiilor și ordinea așezării lor , oricât m-am străduit..

Ai fost vreodată la Mioveni? 

pe Argeș în jos..

Scrie presa ,  spune televizorul,  m-au informat niște cunoștințe că,  la o aruncătură de băț de  oraș , astăzi s-a deschis o mare catedrală. Nu-mi permit comentarii pe  o asemenea temă, credința este ceva intim, fiecare crede în ceea ce simte, în cine vrea.//

 Mi-a venit în minte o scenă, petrecută cu mulți ani în urmă, la un examen de  istoria limbii,  când am tras biletul  cu nu mai știu ce număr,  textul era   al cronicarului care  vorbea despre Ștefan cel Mare.

 Istoria consemnează că , în perioada în care nu avea războaie, Domnul înălța  lăcașuri sfinte. A condus  36 de bătălii și a  ctitorit  44 de  așezăminte sfinte, dintre care trei sunt mănăstiri-Putna, Neamț, Dobrovăț. Citeam undeva că , deși în spațiul  nistrean  a avut cele mai multe  bătălii câștigate,  n-a ridicat nicio  ctitorie. Poate că   istoricii  vor fi găsit răspunsul . 

Mă întorc la examenul meu-  analizez textul   pe toate  încheieturile,  mă înflăcărez lăudându-l pe Domnul , dar și insist pe  situația din  mânios și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat, iar domnul profesor Negrici mă ascultă și,  când  răsuflu ușurată că am terminat ce aveam în minte, zice-

-ehee!   uită-te dumneata la  domnul de pe perete și, spunând asta  arată către mustața    răsucită a lui Vlad Țepeș, îl vezi? el a fost mielușel pe lângă  eroul   poveștii pe care, ce e drept, ai spus-o frumos și cu pasiune..// 

Au trecut anii, am  revăzut câteva   așezăminte moldovenești, am intrat în multe catedrale   de prin alte locuri, sentimentul a fost totdeauna de  uimire . Și de smerenie. Dar și de  multe  nedumeriri.

 Mai spre seară, încerc să ajung, dacă va fi cu putință , la catedrala din Mioveni.

 să  încerc să  fac și poze?