Se afișează postările cu eticheta puiul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta puiul. Afișați toate postările

luni, 7 ianuarie 2013

cei mai mulți evlavioși

au un Dumnezeu de buzunar, pe care  îl curăță la zile fixe, care se cheamă sărbători.
Nicolae Iorga
 ( așa o fi?)

Își scutură cerul barba   căruntă, în vălătuci de  câlți pufoși, prea se  răzgândise iarna, în trena ei de împrumut.  Așa se  îmbracă sărbătorile adevărate, în belșug de alb, pe ramuri, pe case, pe  sprânceana pădurii.
M-am trezit  cu gândul la numele cald al mamei, voiam să-i duc crenguțe din bradul sub care i-am pus, ca în fiecare an, ca în fiecare clipă, toată dragostea mea.
Și m-am gândit la toți cei dragi care își serbează astăzi ziua numelui.

Mulți, știuți și neștiuți.
Am un gând de recunoștință pentru primii trei purtori ai numelui  ION, cei mai cunoscuți ai scrisului- Creangă, Caragiale, Slavici.
Cum ar arăta lumea de astăzi, dacă ei ne-ar fi contemporani?
 Ar fi Nică la fel de șturlubatic?
Nenea Iancu ne-ar zâmbi îngăduitor, asistând la  neisprăvitul nostru carnaval de zile  și de nopți, în căutarea unui  răspuns la   turmentata întrebare eu cu cine votez?
Sau, obosit  de atâta  prostie, ar  da  plictisit din mână, în semn de curat/murdar..
Mă gândeam la Popa Tanda , zău că i se simte lipsa, prea le-am încurcat de tot  pe cele sfinte..
Și alte nume dragi îmi vin în minte- poetul, născut în noaptea sfântă de Crăciun,   Ioan Alexandru,  cu ale lui Imne de iubire , Ioan -Alexandru Brătescu- Voinești, nu-i așa că  ți s-a făcut dor de Puiul lui, neascultător, privind cum  cârdul  de frățiori  pleacă  spre alte zări mai calde, în vreme  ce el, rămas zgribulit, singur, la marginea drumului, își adună  ghearele  ca pentru închinăciune ?
Și nu i-am uitat pe alți trei IONI mari, născuți chiar ieri, 6 ianuarie, Ion Heliade Rădulescu- scrieți, băieți, numai scrieți, primul președinte al Academiei Române, al cărei   membru fondator  este, părintele unei gramatici românești, Ion  Budai- Deleanu, ce ni se mai potrivește  a  lui, devenită prea a noastră, Țiganiada! 
Și m-am gândit  la mereu  copilărosul și  alintătorul de doruri- Ionel Teodoreanu. Poate că doar întoarcerea  în paradisul Medelenilor, din Ulița copilăriei ne- ar  îmbuna sufletele..
Pe când era de-o samă cu Olguța,  doamna Deleanu căpătase de la moș Gheorghe un dar nepieritor ca trandafirii Iericonului: zâmbetul copilăriei..Moș Gheorghe îi ținuse loc de  mamă și bunic. El alungase  tot atâtea lacrimi pe cât  deșteptase zâmbete și-nviorări pe chipul ei  ..Și ea fusese odată „duduița moșului„.Acuma era Olguța..//La Medeleni, pg. 298.
La mulți ani tuturor celor care astăzi își serbează numele!
Și un dar muzical-








darul Gabrielei




sâmbătă, 19 noiembrie 2011

într-o zi vom înțelege

 că urletul este un început de elegie pastorală, Valeriu Butulescu.

La Marycix am găsit un filmuleț extraordinar. Uită-te și-mi vei da dreptate.
http://www.gloria.tv/media/200704/embed/true
După ce l-am revăzut , m-am gândit la  țigăncușa de 13/14 ani, care, zi de zi , indiferent de temperatură, în fața celui mai solicitat magazin alimentar din cartier, întinde mâna agresiv, ținând la piept  un ghemotoc..chiar nu știu  dacă sub cârpele soioase se află un suflețel.
Te întreb, cum mă întreb și pe mine- omul învață lupta, viclenia, crima, atacul pe furiș, hăituirea   de la animale? 
Sau o fi invers?
Să nu fie între specia noastră și lumea nevorbitoarelor  decât un pas?
p.s. ce spui?