Dacă scriitorii sunt răni sângerânde

 ale culturiii....)❤

„ Eu am un mare respect pentru oamenii care gândesc diferit de mine. Avem tendinţa să băgăm cuţitul într-un om care gândeşte altfel..."
Nicolae Manolescu.

Cam asta mi-a venit în minte citind despre cum au motivat academicienii neprimirea scriitorului Mircea Cărtărescu între ei

Citesc. Nu atât cât aș vrea, nu la fel de repede ca altădată.
”O fi de vină vârsta”, îmi spun așa, împăciuitor, câteodată.
Timp aș avea, îmi plac și filmele, sunt și plimbăreață, așa că...asta e.
Încă îmi cumpăr cărți..Îmi este atât de drag parfumul librăriilor! Într-una dintre ele, o am pe Anișoara, fosta mea dragă elevă!
Și mă bucur foarte tare, când primesc în dar o carte.
Dintre cărțile lui Nicolae Breban, am citit câteva...„Animale bolnave”, în anii studenției, „Bunavestire”, pe care zadarnic am căutat-o acum, ( ca și ” Îngerul de gips„ )și ”Drumul la zid”.
Toate mi-au plăcut, la vremea lor! nu-mi amintesc prea mult, dar simt că au ajutat la formarea mea..
( o să frunzăresc”Drumul la zid”).
Dacă ar fi să spun doar câteva vorbe despre proza lui Nicolae Breban, poate că acestea s-ar concentra în: epic și analiză.
Asta, ca să încerc, cumva, să -mi explic sentimentele care ar acoperi motivele respingerii scriiturii lui Mircea Cărtărescu.

Prima carte scrisă de el, pe care am citit-o, a fost cea de poezie. ””Dragostea” , carte care poartă amprenta purității și a candorii erotice.
Mi-a plăcut!
Din când în când, m-am mai pitulat printre paginile ei.
„”ciudato, structura mea departe-de-echilibru
regat tărcat între Tigru și Tibru,
nici Miss Dior
nu ar pieptăna părul tău de filme color
cu bucle bizare...”
Trăim liniștit”
Am citit apoi cinci cărți de proză.
Diferite ca teme, ca abordare.ca scriitură.
Cel mai mult, mi-a plăcut „Melancolia„
Când am ajuns la ” Theodoros”, m-am oprit.

Nu intru în detalii, dar, în felul meu, am suferit că scriitorul Mircea Cărtărescu a fost refuzat de către confrați.
Dureros, foarte dureros gest!
”A trebuit să vină însă clipa în care contemplarea devine, deodată și fără nimic între ele( haos și creație), faptă.
Fără niciun gând, fără nicio lumină din interior, ca și când universul și băiatul ar fi străbătut puntea arcuită peste vid dintre voință și mișcare.„
Mircea Cărtărescu, ”, ”Melancolia, , pagina 242.

nu te-ai priceput..

( sau ”Numai una„ sau: „Fă cruce, fa...„`)

„Nu ești supărată? Nu, dar tu?
Nici eu!
Și mă ierți? Lisandre, eu am fost de vină! 
Răsărise luna, galbenă și plină,
Ca o fată blândă care-n chip duios
Vine sus din ceruri să ne-aducă jos
Liniștea și pacea zărilor albastre
Și cu dor să umple sufletele noastre.
Sub cireș iubiții mult timp au rămas.
Când din ușa tinzii s-auzi un glas
Mustrător, dar dulce: Unde ești, Simino?
Ne culcam! Pe ușă pui zăvorul, vino! „

Se întâmplă ca- o fi hazard, o fi altceva- unele lucruri, aparent fără vreo legătură, să se lege. Ieri, am primit pe mail  niște  glume simpatice. Printre ele, și aceasta:

Coşbuc trecea foarte rar pe la Terasa Oteteleşeanu, locul unde se adunau, de obicei, scriitorii.  El a nemerit, însă, o  dată acolo, când cafeneaua era goală.
– Domnule, i s-a adresat un chelner, luați loc la altă masă, aceasta este rezervată poeților!
– Scuzați-mă! a spus Coşbuc și s-a mutat alături.„ 

Am zâmbit a  mâhnire...

Ceva mai târziu, tot ieri, aflu de la radio, „România  cultural” că niște domni, doi la număr, lansează la librăria Cărturești, din București, în  ziua care tocmai a fugit, un volum de poezii, intitulat , după cum a fost nășit-

111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română . 

Adică ei ar fi citit toate poeziile românești  de dragoste scrise  de pe  la 1785 până  la  sfârșitul anului trecut și, după o asemenea muncă, au ales  poeții ”reprezentativi”, fiecăruia publicându-i-se câte o poezie. Condiția a fost ca acea poezie să fie „vie„.

 Așa se face  că i s-a găsit un loc și lui  Mihai Eminescu. ( printre alți 110)

  Care  va fi fiind poezia potrivită, asta o să aflu doar dacă  o să cumpăr antologia.

Pentru George Coșbuc, însă, nu s-a găsit niciun colț de pagină, acolo... 

Ce mai contează cine a fost George Coșbuc, ce mai contează că, pe  lângă  patru volume  de poezii,  a tradus: „Divina Comedie„, „Sakuntala„,  Epopeea lui Ghilgameș„, Georgicele, „Odiseea„, „Don Carlos”„Rig Veda„sau„ Mahabharata„? că i-a citit în original pe Lessing, Weber, H.Heine, tălmăcindu-le poeziile?

 „A răsărit deodată, fără să-l știe nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor și bisericuțelor bucureștene. Și a biruit împotriva tuturor celor scufundați în imitații și neputințe. A adus lumină, sănătate, voioșie. Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc.”Liviu Rebreanu

Noroc cu  ai noștri compozitori, care,  mai răbdători fiind,  își fac timp să-i pună  versurile pe note muzicale, că altfel, cine i-ar mai rezerva lui George Coșbuc un loc la  masa poeților?

https://www.youtube.com/watch?v=aMTyM-p4Tp8

Când ai vreme, poate citești  aici:

http://www.poeziile.com/autori/George-Cosbuc/referinte-critice.php

și, bineînțeles, aici:

http://www.cadouridedragoste.ro/poezii-de-dragoste_George_Cosbuc.php

traditia adevarata

este singura merinde de  suflet. 
Liviu Rebreanu
 Profesorul nostru de folclor, domnul  Gheorghe Vrabie, de care imi amintesc cu drag si emotie, cand imi fac timp sa  răsfoiesc, pastrat intr-un sertar,  cursul  de anul II,  ne vorbea cu mare pasiune despre mitologia populară.  

Mi-e dor de palma  lui deschisă,  în care contura zonele sărbătorilor, obiceiurile și mulțimea de întâmplări nepământene  .  Ascultam vrăjiți istoria tainică  a tradițiilor noastre , care se pierd într-o lume dominată de magie.
 Drăgaica-termen slav- este considerată zeița agrară a vârstei fecundității câmpiei, protectoarea lanurilor de grâu și a femeilor măritate, care își doresc să devină mame.
 În~ Descriptio Moldaviae~,  cartea cerută la Berlin, ca document despre noi și despre tradițiile noastre, Dimitrie Cantemir-domn,  scriitor, om politic,  filozof, astrolog, etnograf, enciclopedist, lingvist, muzicolog,  folclorist, compozitor, primul  român, membru al unei academii străine-in 1714-   a descris-o  pe zeița Ceres, Drăgaica,   ca fiind mândră și orgolioasă.
De maine,  Sancta Diana, nascuta la 9 martie, cand ar fi murit Baba Dochia, se maturizeaza.
De ziua ei, nu se iese la muncă în câmp, nu se coase, nu se spală rufe. Răzbunătoare, Dragaica   vine cu tunete amenințătoare și cu înec.
 In realizarea cuprinzatoarei sale carti, extraordinarul   cărturar, Dimitrie Cantemir, consultase peste 100 de documente , scrise, la vremea aceea,  în patru limbi- latină, greacă, rusă, polonă.

Inspirați de vraja nopților de cireșar, Mircea Eliade și Mihail Sadoveanu au dedicat Sanzienelor câte un superb un roman.//
În noaptea care tocmai si-a pus  albastra-i marama, s-ar consfinti  un pact între lumea noastră și lumea cealaltă,se   deschid porțile cerului, animalele  stau la sfat . Cine le poate asculta  le deslușeste tainele.
Intre orele 22 și 24, se zice că, în întunecimea codrilor, unde  nu pătrunde cântecul cocoșului, păzită strașnic de duhuri, se ivește floarea de ferigă..
Stralucitoare ca  stea si alba ca zapada!//
Sânzienele sau Drăgaica   ar însemna, pentru calendarul ortodox,  poate, cea mai tulburătoare sărbătoare a verii!
Pământul are  cea mai  frumoasă culoare- verde luxuriant, fertil, pentru că Soarele îmbrățișează Fecioara și alungă întunericul din viețile noastre.
 Este atotputernic, pentru că trăiește din plin începutul  solstițiului  de vară.
În cinstea lui, pe colnice , pe dealuri, oamenii , încinși cu brâie de pelin, pe vremuri, aprindeau, focuri,  dansau  în jurul flacarilor, apoi își aruncau pe jar  cingătorile , pentru ca necazurile, amare ca pelinul, să ardă.//Cine se scaldă în apele tăinuite ale sălbăticiei, sub lumina lunii, în acestă noapte, își păstrează sănătatea și tinerețea fără bătrânețe.
La miezul nopții, Sânzienele, ielele, se prind de mâini și dansează.
Amăgitoare unduiri, în șoapte doar de ele știute!
Nu trebuie să fie văzute de nimeni, pentru că se supără, și-i lasă pe cei neascultători fără glas.
Se năpustesc  în vijelii și furtuni năprasnice.//

Simbolul zeiței Ceres este floarea de un galben strălucitor, care țâșnește în lanul de grâu, mângâind spicele cu parfumul ei amețitor.

Dragaica!

O vezi și pe marginea drumurilor, legănându-se în bătaia vântului de seară.
Întinde mâna și culege-o!

Se poartă la brâu, în sân, în buzunar . Fetele nemăritate o așază  răsfirată sub căpătâi , în speranța că-l vor visa pe cel ce le-a fost ursit.

Se zice că fata, care se rostogolește în roua căzută asta seara  în iarbă,  devine mai frumoasă, mai plină de viață, mai senzuală.

Din firele de drăgaică , împletite cu spice, se fac coronițe. Se aruncă pe case, ori se pun la ferestre. Atât ele, cât și talismanele cu flori de drăgaică , purtate la gât, asigură  protecție împotriva răului.//

În satul meu, de Drăgaică, se împărțeau mere dulci și flori.

Nu știu dacă se mai păstrează obiceiul, dar mie, Drăgaica îmi aduce în minte figura bunicii, roșie în obraz, cu mânecile suflecate și șorțul plin de fructe, pe care ni le impartea celor  șase nepoți, în fața casei, pe iarba verde și moale.
p.s. du-te maine dimineata, culege cateva fire  galben-aurii si impleteste-ti talismanul norocos!

cei mai mulți evlavioși

au un Dumnezeu de buzunar, pe care  îl curăță la zile fixe, care se cheamă sărbători.
Nicolae Iorga
 ( așa o fi?)

Își scutură cerul barba   căruntă, în vălătuci de  câlți pufoși, prea se  răzgândise iarna, în trena ei de împrumut.  Așa se  îmbracă sărbătorile adevărate, în belșug de alb, pe ramuri, pe case, pe  sprânceana pădurii.
M-am trezit  cu gândul la numele cald al mamei, voiam să-i duc crenguțe din bradul sub care i-am pus, ca în fiecare an, ca în fiecare clipă, toată dragostea mea.
Și m-am gândit la toți cei dragi care își serbează astăzi ziua numelui.

Mulți, știuți și neștiuți.
Am un gând de recunoștință pentru primii trei purtători ai numelui  ION, cei mai cunoscuți ai scrisului- Creangă, Caragiale, Slavici.

Cum ar arăta lumea de astăzi, dacă ei ne-ar fi contemporani?

 Ar fi Nică la fel de șturlubatic?
Nenea Iancu ne-ar zâmbi îngăduitor, asistând la  neisprăvitul nostru carnaval de zile  și de nopți, în căutarea unui  răspuns la   turmentata întrebare eu cu cine votez?

Sau, obosit  de atâta  prostie, ar  da  plictisit din mână, în semn de curat/murdar..
Mă gândeam la Popa Tanda , zău că i se simte lipsa, prea le-am încurcat de tot  pe cele sfinte..
Și alte nume dragi îmi vin în minte- poetul, născut în noaptea sfântă de Crăciun,   Ioan Alexandru,  cu ale lui Imne de iubire , Ioan -Alexandru Brătescu- Voinești, nu-i așa că  ți s-a făcut dor de Puiul lui, neascultător, privind cum  cârdul  de frățiori  pleacă  spre alte zări mai calde, în vreme  ce el, rămas zgribulit, singur, la marginea drumului, își adună  ghearele  ca pentru închinăciune ?
Și nu i-am uitat pe alți trei IONI mari, născuți chiar ieri, 6 ianuarie, Ion Heliade Rădulescu- scrieți, băieți, numai scrieți, primul președinte al Academiei Române, al cărei   membru fondator  este, părintele unei gramatici românești, Ion  Budai- Deleanu, ce ni se mai potrivește  a  lui, devenită prea a noastră, Țiganiada! 

Și m-am gândit  la mereu  copilărosul și  alintătorul de doruri- Ionel Teodoreanu. Poate că doar întoarcerea  în paradisul Medelenilor, din Ulița copilăriei ne- ar  îmbuna sufletele..

Pe când era de-o samă cu Olguța,  doamna Deleanu căpătase de la moș Gheorghe un dar nepieritor ca trandafirii Iericonului: zâmbetul copilăriei..Moș Gheorghe îi ținuse loc de  mamă și bunic. El alungase  tot atâtea lacrimi pe cât  deșteptase zâmbete și-nviorări pe chipul ei  ..Și ea fusese odată „duduița moșului„.Acuma era Olguța..//La Medeleni, pg. 298.
La mulți ani tuturor celor care astăzi își serbează numele!
Și un dar muzical-

darul Gabrielei