printre notițe și întrebări

Dincolo de fereastră, nestingherit, soarele  își rotește,  întrebările, cu degete  moi, se leagănă frunza de mesteacăn, în  unduirea  firului de iarbă, care își ascunde matern strălucirea, deslușești  începutul de vară.

Ziua pare potrivită  pentru visare, pentru amintiri.
 Din  balconul gândurilor, ajung la caietele mele din studenție, știu că am acolo niște însemnări, îmi place foșnetul lor gălbui, scris grăbit, cum altfel ai fi putut lua notițe, foi răzlețe, diplome, carnetul de note, invitații, tălmăciri, toate se adună în jocul molatic al aducerii-aminte, uite și  caietul de  latină, plin de  povești și  nuanțe.

 Într-un colț de  de suflet găsesc intrarea  Rodicăi Goglează în Sala 1, plină-ochi băi, gata  s-a terminat cu distracția, a venit unu de latină, o să ne mănânce de vii.

 Zgribulite și  cumva, mai fragile, următoarele pe lista speriatelor au fost franțuzitele. 

Seminarul, ca de obicei, în Sala 4. 

Când a deschis ușa, părea  că  nu se mai termină.

De sub sprâncenele cât o pădure  încâlcită, de un albastru rotund,  ochii lui ne-au cuprins pe toți.Vreo treizeci și șase.
N-a spus o vorbă, și-a pus servieta uriașă, ca și el, pe catedră,  a umplut tabla cu toate declinările, pixurile alergau zăpăcite  pe caietele  scoase în grabă, altă tablă, conjugările, a urmat tabelul cu  pronumele. 
Fără o vorbă.

Nu se auzea nici musca, prin ferestrele mari, toamna își limpezea cerul, abia pridideam să  scriem.
La următorul seminar- ne anunțase din timp  printr-notiță la avizierul facultății- lucrăm de pe cursurile  bibliotecii, niște  registre  grele, ticsite cu fragmente din Iliada, Odiseea, Metamorfozele, Fastele...
Caietul profesorului  s-a umplut repede cu  multe șiruri de 2, pe ici, pe colo, câte un amărât de 3.//
 O să spui că metoda era comunistă, treaba ta... împărțiți pe alt fel de grupe, fiecare student (câțiva băieți, vreo  nouă și  noi,  mulțimea  de fete) a ajuns sub aripa câte unui profesor.

Așa  m-am nimerit eu  în preajma domnului de latină. 

Nimeni nu-i spunea domnul profesor Dogaru.
  Era  Domnul de latină!
 Când începea  să recite din Eminescu, nu se mai oprea, avea o voce puternică, plină, frumoasă, când  vijelioasă, când lină ca un susur, pe Caragiale îl știa din scoarță în scoarță.
N-am îndrăznit să-l întreb niciodată, deși, în afara orelor, era de nerecunoscut- într-o seară ne-a scos la restaurant pe toți din grupă, vreo zece, nu ne venea să credem,  am gustat așa,  două/trei guri de  vin roșu, cânta Ciontică, a dansat  cu fiecare  fată...
La examen picau pe capete. 
Câțiva de 6 și de 7, pe ici, pe  colo, câte un 8.

Eram a paisprezecea din grupă; când mi-a venit rândul, întâi am înghețat, am pus mâna pe clanță, am intrat, în plină vară   mi se inflamaseră amigdalele, am tras biletul , Laudă primăverii.. .
Nota 9!

Au trecut anii.

Ce este dorul?

Dă din mâini, Petre!

Dacă există pe lumea asta,  plină de paradoxuri, ceva atât de frumos ca viața însăși este acela că  ne  scoate în cale, tocmai în momente sărăcite de frumusețe,  câte un suflet unic.

 Atât de frumos,  că  și  răul cât ar fi de rău pălește.

 
L-am văzut de multe ori , în filme , piese, chiar într-o emisiune de duminica dimineața, Viața satului.
 Pentru că  mereu a iubit câmpul pâinii. Satul  românesc așa cum doar el îl știe, satul bunicilor și străbunicilor săi.
Bunicul meu n-a simțit nevoia să se ducă la mat, fânul era în pod,  strugurii erau din șapte vii, culesul strugurilor era o sărbătoare, jumătate viță de butuc, jumătate tămâioasă. Se culegeau prunele brumării, galbene ca aurul..
Știi ce zicea tata? mă doare capu, beau un  pahar de vin..
N-a tremurat nimeni din neamul nostru.
Da de băut  , or băut.

Da, este maestrul Valentin Uritescu, invitat să  vorbească despre ce vrea dumnealui. 
Nu se sfiește să povestească despre boala care îl torturează  de peste treizeci și cinci  de ani, dar nu-l doboară-extrasindromul piramidal. 
Reușește să-și domine tremurul și amintirile curg.Prezentul dansează în vârtejuri, ideile  cresc, cum cresc tufele de trandafiri din grădina  lui de  suflet.
 Domle,  când eram eu copil, vecinele se împrumutau de oțet, de  zahăr. Astăzi gospodinele  cer cu împrumut o imprimantă.
Lentile, camere de luat vederi, telefoane, gipiesuri- este o nebunie,  viața virtuală a năvălit peste noi..
Și amintirile curg.

Avea un  contract  special, mai multe  spectacole cu Hamlet , la Londra, el, unul dintre gropari.  Se apropia toamna, așa că  a mers cu tatăl  lui să aducă lemne chiar din pădure.

I s-a întins un tendon. Durere insuportabilă!
A fost un rol magistral, o desfrânare a durerii a spus Toca.

 Da, acolo, pe scenă i-a venit în minte titlul cărții pe care o avea în minte,Desfrânarea durerii. 

Nu era un titlu comercial. 

  Așa sunt  eu, prost.

 Mă, de ce simt eu altfel, decât alții? nu cumva sunt prost?
Domle, mi-am rezolvat  sarcinile în genunchi, bucșit  de pastile, așa urcam pe scenă. 

Valeria? icoana vieții mele, o vezi în poză, seamănă cu Brigitte Bardot, ba chiar mai frumoasă.

Cum am rezistat unul lângă altul?  fără pasiune vulcanică, o iubire latentă, senină, ea n-ar fi găsit altul ca mine, depindem unul de altul, în prima lună era să murim de foame.

Fericirea? nu prea ajunge la nimeni.

 Ce contează? credința în viață, ai sădit un pom, ai ridicat o casă, ai clădit o familie..
Îmi place să mă uit la ierburi, tânjesc după satul meu din câmpul pâinii. 

Astăzi satul este trist,  simt prăpastia dintre  bogați  și săraci. 

Al 28-lea stat din UE- rușine.

 
La mine în sat, s-a rupt un pod, s-au adunat oamenii, singuri au ridicat altul. 

Nu ca ăștia, așteaptă să vină cineva să le facă podul.
Știi ce scrie pe  altar?

Sfântul Petre îi spune lui Dumnezeu- Doamne, mă înec..
- Dă din mâini, Petre!
Nu-mi plac multe la români, ne apăsăm unul pe altul, când e vorba  de  iad, să se ducă celălalt. De ce am ajuns așa astăzi? i-aș trage românului  o palmă- trezește-te, ce mama dracului faci?..că mi-e și silă să mă mai duc la vot, mă mai gândesc..
Știi ceva? lucerna crește  și pe piatră, am cărat mraniță, grădina mea are cinci tufe de trandafiri, două de lalele, cinci tufe de viță.

 Mi-e dor de parfumul roșiei crescute în grădina mea...
Vânătoarea de la Balc? eu sunt pescar, de o vreme, eliberez peștii după ce  îi prind. Mă abțin să strig- rușine, știi ce mă înnebunește? împușcă 14  mistreți? Mă, ce trebuie atâția?eu nu pot să trag într-un animal, un câine bolnav.. nu, nu pot să-i iau viața..

Rolul perfect? dacă aș  mai avea cinci minute de trăit,  nu m-aș uita la niciun rol,  aș bea un pahar de vin roșu și m-aș ruga să mor liniștit.

Un sicriu de brad. 

În cimitirul străbunilor mei.

L-ai auzit pe  Aureliano al lui Garcia Marquez semințiilor osândite  la un veac de singurătate nu le era  dată o a doua șansă pe pâmânt.
Cum sunt eu?

Valeria zice  că sunt bun, generos, am umor, am fost un amant bunicel, sunt încăpățânat și cam fricos..
Am avut emoții, m-am călit. Și dureri, și boală, m-am războit cu Dumnezeu-Ce faci, Doamne? Unde ești?

Aș vorbi cinci zile, nu sunt ca Florin Piersic, dar aș vorbi, aș tot vorbi..domle, când s-au predat armele după război, au venit țăranii cu căruțele, puști, pistoale, grenade și la sfârșit-un tanc.
Câmpul pâinii..//
voință, răbdare, dragoste de viață?

fără carne

Postul Crăciunului a început mai devreme . Nu zic că ar fi imposibil de respectat, dar, recunoște, este  prea lung. Să excluzi  din alimentație carnea, mai ales, nu este rău deloc. Trebuie doar s-o înlocuiești cu altceva potrivit.
M-am gândit să  gătesc ceva  cam pentru două/trei zile. Nu mi se pare o corvoadă , mi se pare chiar  firesc, altfel nu se poate, o fac din studenție,  pentru că atunci m-am măritat. Nu pot spune că este pasiunea vieții mele să pregătesc toată ziua  finețuri.

  Generația mea  n-a auzit la tinerețe de produse gata făcute, iar mersul la restaurant era sărbătoare! 

 Prin filme,  astă seară pregătesc acasă cina, deși se referă la  a încălzi  orice  preparat gata adus în pungă, devine o epopeică  și fascinantă poveste.//

 Așadar, sărmăluțe de post. Să știi că am dat fuguța la rețeta experimentată în primăvară.
 Te asigur că astăzi  sărmăluțele au ieșit și mai gustoase decât cele din poză!

 Nici nu mai  știu dacă  am moștenit rețeta, dacă am îmbunătățit-o, pentru că nu–mi iau cântarul lângă mine, nici cartea  regală de bucate, nici vreun caiet în care stau aliniate felurile de mâncare.
 La mine funcționează teoria  trebuie să iasă ceva comestibil! N-am dat greș..zic eu, o spune și familia.Toți ai casei  sunt sănătoși, mulțumesc frumos!

Așadar,   am  luat-două cepe, doi morcovi, un păstârnac,  o țelină,   mai mult de jumătate pahar de orez, vreo douăzeci de ciupercuțe   proaspete,  măsline cât mai puțin sărate,  un măr, nu te mira, eu pun și în ciorbă, încearcă și -mi vei da dreptate, pastă de roșii, preparată în casă, pătrunjel, mărar proaspăt, dar și uscat, foi de dafin,  două linguri ulei de măsline, o varză mare, murată.( are cam vreo trei săptămâni)
Poți folosi și frunze de viță, dacă ai.

 Am dat zarzavaturile pe răzătoare, în afară de ceapă, care se taie mărunt, la fel  pătrunjelul și mărarul verde. Am curățat ciupercuțele, ( se înlătură piciorușele) și le-am feliat. Am înăbușit, preț de câteva minute, toată compoziția, apoi am adăugat orezul. Au rămas,  deoparte, măslinele, pasta de roșii, mărarul uscat, foile de dafin.

Varza s-a desfăcut frumos , foaie cu foaie.

 Fiecare frunză se taie în patru.
 Se ia câte o linguriță din compoziția care a fost lăsată la răcit  și se pune câte o măslină în mijloc.
 Cum se rulează sărmăluțele este floare la ureche.
 Am umplut oala, am presărat mărar din belșug, foi de dafin și pastă de roșii. După ce am adăugat apă și un pahar de zeamă de varză,  cât să se acopere,  am dat focul potrivit..

 Mămăliguța se pregătește simplu și rapid. Doar să  fiarbă suficient!

Vinul este decorativ, că doar suntem în post!

Ce a ieșit  se vede !

Gustul?  vă invit să-l aflați!
p.s. vii cu o rețétă de post, la schimb?