joi, 20 decembrie 2012

Dumnezeu nu are consilieri,

de aceea Universul  este veșnic.
Valeriu Butulescu

Cina, de Ioan Alexandru
Vine un musafir la noi în casă,
Aducător de har orice străin
 Îl vom pune în frunte la masă 
Lîngă pâine și vin.
 Cât ne este vatra de săracă 
Pe cât suntem de mulți lîngă foc
 Îi place lui Dumnezeu să petreacă
 Cu noi la un loc.
 Fărămiturile-astea puține
 Trebuie să le-mpărțim chibzuit,
Să rămână coșurile pline
 Din cât a prisosit .
Fiece casă-mpărăție,
 Fiece masă prestol ,
Prin fiecine poate să vie,
De când mormântul e gol.
 Ioan Alexandru,Cina


14 comentarii:

  1. Săptămâna aceasta din decembrie, să nu-i uităm pe cei care s-au jertfit în 1989 :
    "Pentru ca o jertfă să fie bine primită şi să nu fie nevoie să se repete trebuiesc îndeplinite patru condiţii:
    -să fie jertfa făcută de bună voie şi nu impusă de nimeni,
    -să fie făcută fără urmă de îndoială (fără cârtire),
    -să fie făcută (oferită) fără violenţă,
    -să fie bine primită de DUMNEZEU”
    Ion Alexandru zicea că aceste condiţii au fost îndeplinite de tinerii care s-au jertfit în decembrie 1989 şi ca dovadă că jerfa lor a fost primită, a fost căderea puterii răului, atunci în România."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îngenunchez cu smerenie
      în fața eroilor de la Timișoara!

      Ștergere
  2. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe martirii Revolutiei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Erou este acela care și-a dăruit viața unui lucru mai important decât însuși„. Joseph Campbell

      Ștergere
  3. daca ar sti pentru ce s-au jertifit?!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ați venit, cronicas!

      Dureroasă interogație (retorică)..

      Ștergere
  4. O superbă poezie a unui poet adevărat, poet din păcate prea puţin cunoscut marginalizat fiind şi înainte de 1990, cît şi de diriguitorii învăţămîntului de după.
    Ce s-a cîştigat în decembrie 1989? Dreptul de a vorbi la pereţi. N-a fost cam prea mare preţul sîngelui vărsat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În inocenta lor iubire pentru omenire,acei tineri, sacrificându-șí viețíle, ne-au oferit o mare șansă, aceea de a redeveni umani.
      De dincolo de viață, poate că ei, încă, așteaptă să li se răsplătească sacrificiul..

      Ștergere
  5. Buna seara, doamna Gina!
    Foarte emotionanta poezia pe care ati ales-o si colindul de asemenea!
    "Îi place lui Dumnezeu să petreacă
    Cu noi la un loc." - acest vers a atins sufletul meu!
    Va multumesc din tot sufletul meu!
    O seara minunata va doresc, doamna Gina! cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ștef!
      Este atât de frumoasă această perioadă! Mai ales serile ! Este vremea poemelor adevăratelor!
      Seară frumoasă îți doresc!

      Ștergere
  6. Filozofie incompleta:
    "Dumnezeu n-are consilieri".

    Asa o fi dar pana la El te mananca sfintii:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din nefericire, pragmatica ta completare este realistă, cu toate că sfinții ar trebui să ne fie îngeri păzitori.

      Ștergere