homo homini lupus (est)

Vorbele de mai sus mi-au venit in minte dupa meciul de fotbal , cu sarbii.

Dimineata de august- stiu cu precizie luna, pentru ca se petreceau atunci, intr-o capitala a unei tari europene, niste evenimente grave; locuiam la etajul I, intr-un bloc, situat la intretaierea catorva strazi importante.
M-au trezit niste strigate omenesti, care semanau cu mugetele unui animal.
Am deschis fereastra.
Era ceva greu de inchipuit- crud, monstruos: un - tzaran- nu stiu cum ajunsese acolo cu carutza, il lovea pe un altul, cazut la pamant, cu picioarele si cu biciul, in acelasi timp, fara sa se mai opreasca.
Nu intervenea nimeni, desi erau trecatori.
N-am rezistat. Am refuzat sa ma uit.
Ceva mai tarziu, vecinii povesteau ca motivul dezlantzuirii ar fi fost sotzia celui care lovea.

In urma cu cativa ani, in apartamentul de deasupra locuintei mele s-a mutat o familie: mama, fiul ei de vreo 16- 17 ani si prietenul femeii.
Adultii erau foarte harnici. Atat de harnici, incat reparatiile casei au durat cam cinci luni.

Se faceau zilnic, fara exceptie, cam de pe la sase dupa amiaza.

Odata, mult dupa miezul noptii, m-au trezit niste urlete ingrozitoare. Nu-mi puteam da seama ce se intampla.
Instinctiv, am deschis fereastra.
Undeva, nu foarte departe, in gardul viu, din fatza blocului vecin, doua umbre loveau, in acelasi timp, cu picioarele si cu pumnii- atat cat puteam sa deduc, mai degraba, intr-o fiinta.
Ca-ntr-un sac.
Fara incetare.
Sacul urla, se zvarcolea, cerea ajutor.
I-am recunoscut cu greu vocea.
Era tanarul de deasupra.
Cei doi erau” parintii”.
Am sunat imediat la politie. La ora aceea , mi-au cerut atatea detalii, pe care nici nu aveam cum sa le dau si eram atat de revoltata, ca mi-am iesit si eu din pepeni.
Au venit doi politisti mult prea tarziu, dupa ce, un barbat, mai indraznet, a sarit in ajutorul fiintei care trecuse prin chinurile iadului.
Iadul pe pamant.

Nu stiu cat conteaza motivul pentru care s-a declansat ce vazusem, nu mai conteaza, ca , intre timp , ba da, conteza, ca respectivii s-au mutat si ca baiatul a ajuns , mai tarziu , in inchisoare, pentru violenta.

Ma gandesc la omul devenit cel mai crud dintre animale, in anumite momente.

Am ajuns cu gandul la intamplarile cele mai intunecate din viata mea, dupa ce am auzit comentariile despre comportamentul sarbilor in tribune, la meciul de fotbal, de acum doua zile.

Si nu pot sa nu ma intreb- unde este granita dintre om si animal?

Maxima am invatat-o in clasa a X-a- era valabila, pe vremea aceea, pentru a marca diferenta intre cele doua "lagare" ale vremii.
Intre timp, am aflat ca ea nu este doar un concept; este o traire organica si ca legile dupa care functzioneaza se pierd in ascunzishul fiintei umane.
Mocnesc.
O simpla fisura , si gata..
Nimic n-o mai poate opri.

Dar, ca o replica a gandului bun, mi-am mai amintit ceva; de data asta, frumos.
Ceva invatat tot in adolescenta.

” Pamantul are loc pentru toti”- versul 47 al poeziei” Vanatorul din Alpi” de Schiller.

O caprioara, urmarita in muntzi, se simte fara scapare; jos, prapastia- alaturi, omul cu arc shi sageata.
Atunci se aude duhul muntzilor care-l opreshte pe vanator:

”De ce aduci moarte si jale pana aici la mine?

Pe pamant este loc pentru toti!