de-a valma

Si-a pierdut certificatul de nastere.
L-o fi ratacit printre ifosele babelor.
Sau l-a prins vreo flacara , cand a ars fruzele uscate din livada.
Fara actul asta, nu-l mai recunoaste nimeni; fiindca s-a schimbat mult.
Este un zanatic.
Cand rade, cand plange.
Intr-o dimineata, s-a sculat cu noaptea in cap. Si-a inceput sa cante. Cu toate glasurile deodata. Rasuna padurea.
Brusc, s-a razgandit. Si-a amintit ca mai are pe undeva niste valatuci de vata rece.
Si-a inceput sa toarca.
Cand a obosit, s-a culcat. Cu fata spre rasarit.
S-a trezit intr-o ureche. Care-i tiuie. Rau de tot.
A inceput sa vajaie.
Si sa izbeasca.
Sa urle.
Ca un nebun.
Rupe tot.
Cineva l-a chemat deoparte si i-a spus ca nu este singur, asa de capul lui.
Rusinat, a inceput sa planga. Cu lacrimi reci, risipite. Ca de mazariche.
Arunca in ferestre, in copii, pe strada.

A uitat de el.
A inghetat.

Cu toti ghioceii.
Cu toti mugurasii.

Cand m-am trezit, era in fata ferestrei.
Cu greu l-am recunoscut.
A imbatranit.
Are barba .
Si mustati lungi.
In locul sandalelor usoare, si-a pus niste bocanci vechi.

Cine sa-l mai inteleaga?
Candva era in randul lumii.
Avea nume.

I se spunea simplu.

Martie.

Rudele il alintau. Il strigau martisor.
Pe atunci isi legase de un deget un ciucuras. Alb cu rosu.
Sa nu se deoache.