insemnari ( ne)ratacite

8 aprilie 1911, Rasinari-20 iunie 1995, Paris.//

99 de ani de la nastere. Ca-ntr- o poveste.

Mai frumos, parca, decat cand vor fi 100.

EMIL CIORAN, intre doua singuratati/

Nu pe ape moarte vreau sa visez pamantul, ci pe stanci zdrobite de imbratisari de spume.

Fiu-meu cel mic era-ntr-a unsprezecea.

Toata ziua, Cioran.
Ma apucasera nervii si teama. Doamne, asta se scranteste, nu invata nimic, vine bacu’, vine facultatea , el citeste Cioran. Zi si noapte.
Am inceput sa citesc si eu. Sa pot sta de vorba cu baiatul meu rebel.
Si uite asa, am lasat la o parte masa, casa, ma duceam la scoala, cam nedormita, dar am inghitit trei volume. Si am luat o pauza.
S-a cumintit si fiu-meu, a trecut la alt gen de lectura, apoi la munca din greu . Pe biroul lui au aparut maldare de caiete.

De matematica.

Lectura cartilor lui Cioran este ca o boala. Ai vrea si n-ai vrea sa se termine, ca prea e dulce amanarea.
Pe mine m-a fascinat omul Cioran. El si ciudatenii sale.

Adolescent fiind, obsedat ca traieste o viata imperfecta, intr-o zi , s-a aruncat pe pat, strigand "nu mai pot! nu mai pot!"
Chinuit de insomnii, era nefericit ca nu poate explica eroarea de a te naste- acesta ar fi fost un posibil titlu pentru notile adunate prin multe caiete.
Poate ca de aia, biata lui mama, fiica si sotie de preot, a rabufnit, spunandu-i, intr-o zi, ca mai bine avorta, daca ar fi stiut ce fel de copil va naste.

Fraza a facut cariera in opera de mai tarziu a filozofului-scriitor.

Sfasiat de nelinisti, plictisuri si spaime, nelasat in pace de insomnii- cunostea toate pietrele drumului pe care il batea noapte de noapte, se simtea, zice, asemenea teroristului care se opreste sa citeasca Ecleziastul inainte de a comite o alta crima.

Asa s-au nascut”Pe culmile disperarii”, „Cartea amagirilor”,’Schimbarea la fata a Romaniei”,”Lacrimi si sfinti”, „Silogismele amaraciunii”, "Ispita de a exista”, „Istorie si utopie”, „Caderea in timp”, Despre neajunsul de a te fi nascut”, „Exercitii de admiratie”,”Tratat de descompunere”, "Antropologia filozofiei”,” Marturisiri si anateme”, Apocalipsa dupa Cioran”.

A umplut treizeci si patru de caiete cu insemnari intre 1957 si 1972.

Valoarea manuscriselor sale, publicate de buna lui prietena, Simone Boue( scuze, ca nu apare accentul), scria Le Monde , se ridica la peste un milion de euro.Cu un an inainte de moarte, scria ca nu va renunta la acele caiete, desi luni intregi nu scria nimic in ele, pentru ca apoi sa se spovedeasca , recunoscnad ca prin scris se apropie de cuvinte si-si varsa obsesiile si toanele.

Erau acolo tot felul de chestiuni personale, generale, certuri, dusmani, prieteni, notati cu initiale sau cu X, anecdote, capricii, intrebari, cugetari.
Pe coperta unora scria a se distruge, dar le-a pastrat, ca un testament al rafuielilor cu suferinta, angoasa, umilinta, dar , mai ales cu sine.
Alteori spunea ca scrie doar atunci cand ii vine sa-si traga un glonţ in cap.

Prietena lui a murit intr-un accident , in 1997, tocmai cand urma sa-i corecteze spalturile.

Se sfarsea , inainte de a fi trait bucuria ca i-a cuprins , intr-o carte uriasa , toata spovedania.
Ea l-a cunoscut cel mai bine, fiindu-i alaturi in marile si gravele lui incercari.

Oriunde si oricand Cioran este SINGUR. A trait SINGUR si a murit SINGUR.