joi, 18 octombrie 2012

care doare



 mai tare? Un rid, ivit peste noapte în colțúl ochiului,  sau  unul săpat adânc în suflet?este gândul care  nu mi-a dat pace toată noaptea.

Povestea zilei de astăzi a început cândva, într-o toamnă  la fel de  frumoasă,  eu, tânără profesoară, îmi pregăteam definitivatul, fiul meu cel mare nu împlinise încă trei ani.
Ne ajutau părinții mei, știi  cum era pe atunci, dacă tu nu te născuseși, poate  că ți-au povestit părinții,  copilul  sta la bunici, ne vedeam săptămânal, așteptam să fugă zilele,  să se scurteze nopțile.
După mari insistențe și rugăminți pe la toți  sfinții, anticameră  cu rândul, la inspectorat, apoi la ușa directoarei de grădiniță,  buchete de flori, cutii de  nu-mai-știu –ce să nu crezi că  a da plocon este descoperirea ta, am reușit  să-l înscriem la  cămin.
Îl luam pe rând, a mai și întârziat, îl găseam cu ochii roșii de plâs,  ținând în poală  săculețul colorat în care avea papuceii, naveta mea era anevoioasă, oricum mă  mai apropiasem de oraș-  autobuz până la gară, 22 km cu trenul, 2 kilometri pe jos.
 De două ori pe zi.
 Și asta nu era tot. Când mergeam în câmp cu elevii-se numea practică agricolă-plecarea  era dimineață, la  șase, întoarcerea , tot la șase după amiază..//
Nu-l mai văzusem de câțiva ani buni, era prieten cu tatăl meu, fiul lui îmi fusese coleg de gimnaziu.
Spătos, înalt, brunet, figură pe care n-o poți uita prea ușor.
Mă aștepta în fața blocului.
-A murit tata, am țipat eu,  de asta ai venit..
Omul își răsucea  pălăria între degete,  nu îndrăznea să se uite în ochii mei.
- Știi, mama ta nu mai este.. 
Cade tot, se prăbușește  totul, nu  mai știi  cine ești, nu mai vrei nimic, nu mai  înțelegi nimic..
Trec anii, au trecut mulți, fug toamnele, soarele este la fel,copacii  se îmbujorează,  pierd hainele, pleacă și revin cocorii.
Eu sunt bunică.
Mama este doar la mine în suflet..iubea  florile! dansa atât de frumos! 
Știa  să cânte ,  ne pregătea cele mai bune plăcinte!
Și mai mult și mai mult își adora  nepotul!

12 comentarii:

  1. Ridurile din suflet dor mai tare...

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu, la cei 80 de ani ai mei, nu am riduri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ați făcut testul de personalitate?

      Ștergere
    2. Test? Ce test? Pentru ce test? Glumesc, desigur. Nu cred in teste. Ne "evalueaza". Testele ne spun daca suntem la fel de terni ca cei din jur.

      Ștergere
    3. Da, nu prea pot să vă contrazic..am văzut că răspunsurile se concentrează în câteva răspunsuri. Ca și cum , cei care se străduiesc să răspundă cât mai sincer s-ar împărți în cele câteva categorii.

      Ștergere
  3. Totul este atat de tainic si profund cand vine vorba despre mama, incat nu-mi gasesc cuvinte...imi dau seama cat de sfasiata te-ai simtit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este legătura cea mai tainică, mereu vie, dincolo de timp, dincolo de spațiu!

      Ștergere
  4. Buna seara doamna Gina!
    M-a emotionat si sensibilizat profund postarea dumneavoastra.
    Amarnic mai dor, ridurile din suflet si nimic nu le poate estompa. Cunosc atat de bine sentimentul, doamna Gina, prin care ati trecut dumnevoatra, la aflarea cumplitei vesti.
    Cand fratele meu ne-a parasit pentru totdeauna, (intr-un accident stupid... era in masina... se afla in dreapta la sofer) s-a rupt ceva din mine si nimic nu mai umple acel gol. Un barbat inalt, chipes. Il port in suflet. Il plang zilnic. Mi-e cumplit de dor de el, un dor sfasietor ce ma ineaca si tot intr-o zi de octombrie. Era atat de tanar, abia terminase scoala de ofiteri si era angajat de cateva luni. Era stalpul casei. Din acea zi, totul s-a daramat in inimile noastre, a mea, a lui mamica si a surorii mele. E pustie casa fara el. Toate zilele sunt triste, iar zilele de sarbatori, pentru noi, nici nu mai exista.
    Mergem mai departe, zambind, peste durerile din suflet.
    Va imbratisez cu mult drag.
    O noapte linistita ca doresc, doamna Gina, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știi care este norocul nostru, Ștef? uitarea..nu poți trăi încătușat în suferință, poate că nici ființelor dragi pe care le-am pierdut nu le-ar plăcea să plângem în toată clipa.
      Imaginile lor se așază cuminți în colțișor de suflet.
      Eu cred că ne veghează, într-un fel.
      Mama îmi este icoană!

      Gânduri bune, fată dragă!

      Ștergere