luni, 8 octombrie 2012

muzicienii nu se pensionează,

se opresc din cântat atunci când muzica nu mai face parte din ei. Louis Armstrong


Dimineață, într-o sală, unde așteptarea a depășit cu mult   elasticitatea  nervilor mei,  cum nu aveam  nicio carte  în poșetă, am  răsfoit presa  locală, peste care toamna  și-a așternut săptămâna ei de întâmplări vesele și triste.
 Pe prima pagină  a celui mai citit ziar local ( așa scria acolo, nu  pot să garantez) , o poză mare. Un domn , pe a cărui mână strălucește  un ceas care a costat 128000 de euro. Cred că ar mai fi  de adăugat o sumă, n-am reținut exact, oricum  se preciza că respectivul obiect valorează cât două apartamente în  municipiul nostru sau cât un apartament din capitală. 
Nu era specificată  zona.
 Domnul, proprietarul ceasului, tocmai a împlinit 33 de ani și, pentru că este „artist„, concertase  joi seară într-unul dintre hanurile argeșene, unde lumea s-a bulucit  să-l asculte, să facă dedicații și să vadă bucuria de pe fața cântărețului, culegând bancnotele aruncate  de publicul generos, iubitor de muzică  în care  trădarea, uitarea și  iubirea aprind  fiori  pe coloana vertebrală și   întorc pe dos inimile.
Mi-am amintit că  tocmai la ora când deșteptătorul domnului răsfrângea scânteieri de diamant  sub privirile  ascultătorilor vrăjiți, în același oraș , doar la câțiva kilometri, în  sala mare a sindicatelor,  ( ni se tot promite că Filarmonica va avea  un loc doar al ei) ticsită de lume, sub bagheta  lui Alexandru Ganea,  orchestra, ai cărei   componenți  erau  îmbrăcați impecabil,  în alb și negru , ne-a răsfățat  cu un concert pentru vioară și orchestră, de A. Haciturian și  cu o suită de extraordinare Tablouri dintr-o expoziție, de M. Musorgski.
Și-a pus toată pasiunea și dăruirea,  în acorduri magice,   excepționalul violonist, domnul  Florin Croitoru.
N-am observat să fi purtat ceas.
I-am  zărit  broboanele de sudoare care îi scăldau fața. 
Și arcușul vrăjit.
Și un  anume fel de eleganță  nesofisticată.
 De  lord.
 Ce știu este că  membrii orchestrei sunt, cei mai mulți,  bucureșteni, câțiva vin de la Vâlcea. Săptămână de săptămână, fie ploaie, vânt, zăpadă.
 Să amintesc de salarii?
 Nu, mai bine nu.//
cum este lumea asta croită?


8 comentarii:

  1. Traim in lumi paralele.In lumea noastra cei cu ceasuri de mii de euro nu trebuie sa aiba nici o insemnatate.Eu ii ignor si nu sufar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Anonim,m-ai emoțíonat sincer!
      Îți mulțúmesc pentru gândul tău frumos

      Ștergere
    2. Eu sunt atat de econom, incat ma uit la ceasul de la telefon. Are un inconvenient. Cand impart 11 la 34, are atatea zecimale, incat se schimba iar. Atunci il impart la 35 si tot nu aflu ora exacta!

      Ștergere
    3. Știu pe cineva dintr-o povestire, care scurtase coada pisicii, că leneșă fiind, când intra în casă, țínea prea mult ușa deschisă.
      p.s. la ce vă folosește să aflați ora(atât de )exactă?

      Ștergere
  2. Gina, venisem la tine să aflu ce carte citeşti, dar postarea ta are la fel de mult miez ca o carte întreagă.
    Lumea e croită aşa cum a fost dintotdeauna şi cum va rămâne până la sfârşitul ei. Mă gândesc că în fond tragismul unor asemenea situaţii este generator de frumuseţe. Tu mă înţelegi ce vreau să spun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intuiesc, Diana! probabil- de gustibus..
      Se zice că frumusețea înlătură surplusul, așa că ar trebui să fie perfectă. Și totuși nu este, mereu ascunde ceva nepotrivit.
      p.s. La mine este o superbă zi de toamnă, ninge cu raze lungi de miere arsă!

      Ștergere
  3. ...artist , ...cantaret , ... sunteti prea delicata cu reprezentantii subculturii musicale .

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc!
    Știți, în articolul despre care am vorbit nu se foloseau ghilimele..

    RăspundețiȘtergere