Cineva are un blog. Toți avem câte un blog, vei spune. Da..scriem, povestim, lăcrimăm, ne bucurăm, ne mai și certăm, că așa este omul- cârcotaș.
Blogul despre care vorbesc este altfel.
CER ȘI PĂMÂNT ROMÂNESC.
Autorul lui s-a gândit să recompună lumea.
N-o fi chiar potrivit cuvântul, poate că nici gândul omului nu se va fi potrivind cu gândul meu. și ce dacă? eu spun ce cred.
De cele mai multe ori, îmi încep ziua răsfoind această carte a omenirii, adunată ciclic într-o fereastră, luminată virtual- victorii, pierderi, poeți și armate, căderi, înălțări, zidiri și documente, pictori celebri, tratate de pace și de război, regizori și comandanți, răscoale, libertate, sindicate, teatru, arme, știință, magnați, arma nucleară, recorduri, capitulări, tiparnițe, cărți, alianțe, genii, decrete, descoperiri care au ridicat omenirea, bucurii , tristeți, mai bine, mai rău..
Lumea toată adusă la timpul prezent.
Astăzi am revăzut cu ochii minții fervoarea serbării de la Putna, entuziasmul tinerilor pe atunci- Eminescu, Xenopol, Slavici. //
Și amintirea unei cărți celebre -Forsyte Saga, John Galsworthy, după care s-a turnat unul dintre nu mai puțin celebrele filme ale lumii. Tare mult mi-aș dori să-l revăd!
Știi ce m-a speriat? uite, citește..

14 august 2003: Se sting luminile în NE Americii. Și în Canada.Căderi masive curent au provocat haos în estul Statelor Unite şi Canada, lovind oraşe mari, cum ar fi New York şi Ottawa. Aceasta este considerata a fi fi fost cea mai mare pană de curent din istoria Statelor Unite, ea afectând mai mult de 50 de milioane de oameni. Semafoarele s-au blocat, căile ferate subterane au fost evacuate şi sute de mii de oameni au fost blocaţi în lifturi, în birouri şi apartamente. Zborurile avioanelor în şase aeroporturi din zonele afectate au fost oprite pentru mai multe ore. Mii de navetişti nu au putut să ajungă acasă şi au petrecut noaptea dormind pe străzi. Toronto s-a cufundat în întuneric.//
Omul se crede, parcă, mai presus de sine.
Știi ce spunea aseară cineva, undeva, într-o emisiune , în care toți țipau, nimeni nu mai asculta de nimeni, în vreme ce li se împărțeau laude sportivilor- mulți /puțini/ sârguincioși/puternici sau cum or fi ..ei, bine, cineva a așteptat o clipă de tăcere și le-a spus celorlalți- cred că politicienii ăștia mari , care se încaieră și nu se mai opresc, ar trebui să meargă toți , să stea în genunchi în fața altarului și să li se citească Evanghelia.
am uitat să prețuim lumina?