Școala altfel!

Dacă ar fi să fiu  în locul nepotului meu-școlarul- aș vrea ca profesorilor mei să le placă să fie profesori. Să  le fie drag să mă învețe,  să mă strige pe nume, nu  așa cum scrie în catalog, să mă privească în ochi, atunci când, nedumerit, întreb ceva,  să fie politicoși tot timpul, nu doar când asistă directorul sau inspectorul,  să mă corecteze, ca și cum  n-aș fi un  fraier,  să fie fermi, dar nu răzbunători,   să mă încurajeze, lăsându-mă să cred în mine, în gândurile mele, în speranțele mele.

 Și să nu-mi taie aripile!//

 Eu –buni- am avut parte de asemenea profesori. Și când eu însămi  am primit în mână catalogul și  am ocupat scaunul de la catedră- rareori  m-am folosit de el- știam ce așteaptă zecile de perechi de ochi ațintiți asupra mea.
Prinsesem câte ceva de la  multele ore de practică pedagogică- un profesor nu este cel care umple tabla cu mâna dreaptă și abia prididește să șteargă cu mâna  stângă, fără să-i pese dacă  în spatele lui un ochi plânge,  că nu înțelege nimic, altul râde că nu-i pasă,  o mână copiază ca un robot, știind că doar profesorul meditator îi va lămuri neînțelesurile. Multe ar fi de spus..//

 Schimbarea este în firea omului și  a  vremurilor, de când se știu  toate pe pământ.

Marele Iorga spunea - îmi place vorba lui și cred în esența ei Schimbați școala, veți schimba sufletele!

 Îmi place să văd partea plină a paharului!
 Este ceva tonic, răcoritor și bun, și plin de speranță!

Ajunge cu atâția gică-contra!

Uite că se propune  ceva -Școala altfel.
Nu mult- o săptămână/ 2-8 aprilie, înainte de vacanța de Paște. Intrările la muzee și la grădinile zoologice sunt deschise pentru toți copiii!
Cu mâna pe inimă, orice profesor poate să recunoască- dacă este cinstit cu el- că,  înainte de vacanțe,  copiii nu prea mai au chef de ascultat prelegeri, de rezolvat exerciții și probleme, iar  adulților le este dor de odihnă..
O săptămână fără catalog, fără note,  fără programă, fără uniformă—că și așa se ține mai mult în ghiozdan-prezență obligatorie.

Ieri, o tânără și entuziastă moderatoare de la GiGa TV- doamna Lavinia Ștefan- fiică de profesori de limba română a deschis  cutiuța cu întrebări. Emisiunea se numește- 
Românii au Prezent

 Conceptul Școala altfel provoacă deopotrivă mulți factori- elevi, profesori, părinți, comunitate, ong-uri. Poți citi aici.

Ce aș face eu? Doamne , câte aș face!

M-aș duce cu toți copiii la teatru, aș alerga cu ei în drumeții, am culege flori, am învăța să ascultăm cum crește firul ierbii, cum freamătă  frunza, cum se mișcă norii, am reînvăța  să vorbim cu sufletele, aș înfrăți școli din oraș cu școli  de pe coclauri, i-aș duce pe copii la aziluri, am curăța pădurea și parcurile, laolaltă cu adulții, am planta pomișori, ne-am descoperi alături-  copii și oameni mari.

De Paște, am schimba rețete noi de mâncăruri și de prăjituri, fetele ar învăța ceea ce nu au vreme mamele să le învețe-  cum se asortează culorile, cum  se tricotează,  cum se dansează vals, cum se așază masa de sărbători.

Totul - organizat, pe grupe de copii, indiferent de vârstă.
 Este puțin vor spune unii. 
Nu-i contrazic. Orice lucru are un început. 
Dacă este bine și interesant, ajustările vin de la sine!

 Cred într-o  frumoasă schimbare!

 Tu ce zici?

cine ( și când mai) învață astăzi carte?

  Te-aș ruga să nu crezi că am rămas în pană de idei  și, ca să acopăr spațiul , mă întorc la teme tocite de atâtea discuții. Nu! Chiar nu! Dar,  nu pot să nu mă tot întreb  de ce a fost necesar să se prelungească atât de mult  vacanța  copiilor și a profesorilor,  deși  biata iarnă  face ravagii, mai degrabă printre posesorii cauciucurilor grele , decât prin magaziile școlilor  în care or fi sau nu lemne de foc..Zică cine ce va zice, dar , din mai multe surse,  știu că prin multe școli , vacanța începuse încă de pe la 1 Decembrie, când a fost cu sărbătoare..Așa că , mulți elevi  n-au mai deschis cărțile cam de multă vreme- oricum,  domnu ministru  zice că se poate  face școală  și fără manual- asta se observă doar ascultându-i pe mulți dintre cei cocoțați pe diverse înalte  fotolii..Cum spuneam, dacă adăugăm celor trei săptămâni  de vacanță legală  cel puțin alte două-una din decembrie și alta în ianuarie, până își revin și cei mari și cei mici, după atâta libertate, constatăm că balanța se înclină , generos, în favoarea îndemnului la dispreț pentru școală. Cât despre copii, ei se bucură, recunoaște că nici tu,  dacă ai fi  elev , n-ai plânge de ciudă că  nu prea te pune nimeni la treabă. Astăzi, cineva- tocmai din Japonia - a citit însemnarea mea de acum un an-uniforma- o pedeapsă? Tare aș fi vrut să -mi spună de ce...

În spate ,  ghiozdanul ,  într-o mână,  o plasă, din care,  neascultătoare, a ieșit  mâneca unui   sacou bleumarin. Uniforma lui de gimnaziu.

 Îl întreb, într-o doară, de ce și-a  îngrămădit, așa,   haina. Cu un fel de iritare în glas, îmi spune că  nu este primit în școală fără uniformă.
O bucată de drum , mergem împreună,  aflu că în ziua precedentă a fost razie în școală-profesorii de serviciu i-au trimis acasă pe elevii fără uniformă.

Prima oră de curs s-a transformat într-un du-te -vino, iar lecția a fost... amânată.//
A purta sau nu uniformă  este, din nou,  temă pentru școală.

Se zice  că este  propunerea cuiva de sus.//
S-a repetat,  cu obstinație,  după 1989, când uniforma de școală a fost aruncată la coșul de gunoi, că ea îi înregimentează pe copii , ii transformă într-o masă în care personalitatea fiecăruia este anulată.
 În 1906, adică acum 100 de ani,  când Profesorul Spiru Haret, unul dintre puținii miniștri adevărați pe care i-a avut școala romanescă , a introdus obligativitatea uniformei în școală , probabil că vor fi fost și voci care se vor fi împotrivit.
În perioada interbelică , uniforma școlară devenise mândria băieților și a fetelor de pension .

De-a lungul timpului , aceasta a ajuns a fi- nu un mod de întrebuințare - ci o emblemă a tinerei generații , o distincție , care particulariza.
În cei unsprezece ani , cât am fost elevă , am purtat câteva tipuri de uniformă : în clasele mici-un șorțuleț negru de satin, cu guleraș alb, de pichet sau de poplin , căruia i se asorta o fundă roșie, lucioasă. În ciclul gimnazial, uniforma era formată din două șorțulețe-unul pepit,  alb-negru, de bumbac, în multe cute și al doilea-negru, de satin , cu volănașe pe umeri . Se încheia , petrecându-se încrucișat , pe spate . Concuram intre noi, apretându-ne zilnic gulerele și manșetele, tricotate dantelat de mamele noastre.
La serbări,  șorțulețul negru era înlocuit cu unul alb , în  multe cute, bine călcate.
În vremea aceea,  a apărut- tot pentru evenimente școlare deosebite- serbări și concursuri- costumul format din fustă plisată bleumarin, de stofă,  și bluză albă cu mâneca lungă sau scurtă. Uniforma se completa cu șosete albe trei sferturi. Părul se purta împletit în cozi , prinse în panglici albe sau roșii.
În primii ani de liceu , uniforma fetelor era o rochie bleumarin din stofă de bună calitate,  buzunare ascunse , în cute duble. Fiecare  fată îi putea adăuga adăuga ceva special: pentru a marca talia-o curea subțire albă sau neagră, care costa 4 lei, unele îndrăzneau chiar culoarea roșie , un guler de dantelă sau de mătase.
Am purtat uniforma cu mare  plăcere.
Băieții se îmbrăcau în costum bleumarin, cămașă albă, înlocuită apoi cu o alta de culoare bleu ș, obligatoriu,i cravată.
În ultimii mei ani de liceu,  a apărut o altă uniformă-fără urmă de frumusețe sau de eleganță-un sarafan drept, dintr-o stofă care se tocea destul de repede și o bluză de bumbac, bleu.  A supraviețuit , obligatoriu , 25 de ani.
Am înțeles reacția tinerilor , în 1989, de a o arunca printre obiectele ieșite din uz.
În locul ei, treptat, în scoală au apărut blugii, asortați cu cămăși, tricouri, sacouri. Apoi fiecare, în funcție de posibilitățile părinților, a început să se îmbrace oricum, dorința fiind de a șoca.
Școlile s-au transformat în spații în care tinerii-de la cei mari până la cei mici- nu mai respectă niciun criteriu de armonie a culorilor, de bun-gust, de considerație față de instituția numita ȘCOALĂ .
A fost adus în discuție cuvântul UNIFORMĂ . S-au scris multe pagini în ziare și în reviste, s-au războit tabere , s-au organizat prezentări de modele. Și-au spus opinia -elevi, părinti, profesori, ziariști, miniștri, politicieni.
S-au creat uniforme de tot felul, în toate culorile, din materiale și în croieli dintre cele mai bizare.
De voie, de nevoie, părinții le-au cumpărat.
Înghesuite în plase, alături de pantofii de sport , de trusa de machiaj , de pachetul de țigări și de cine mai știe ce , ele permit intrarea posesorilor în școală , fără a avea vreo șansă să devină motiv de mândrie.
Sunt un veșnic prilej de discordie între cei care le poartă,  din obligație,  și adulți-educatori și familie.
Cred că există momente în viața tuturor, când este necesar și obligatoriu ca anumite demersuri să se supună gândului luminat . Educația presupune doi factori esențiali : cel care trebuie să fie educat și educatorul lui .
Uniforma școlară este un mod de educație ; ea poate deveni un simbol care să-i reprezinte pe tineri , îmbinând elemente de creație tradițională cu spiritul lor liber, novator.

p.s. vă este dor de liceu, așa , cu uniformă, cu tot?

ar trebui să poarte elevii de astăzi uniformă?

întotdeauna am rupt o buruiană

și am plantat o floare,  acolo unde am crezut că poate să răsară.
Abraham Lincoln

Cineva spune că  viața toată nu facem altceva decât să interpretăm vorbe.
Noi - pe ale altora, alții- pe ale noastre. 
 Tu ce zici?
Și,  pentru că este vacanță, o dedicație tuturor musafirilor mei!
p.s. vă place valsul? 

în trecere

Să dai, să dai, iată marea fericire a vieții. 

Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile, să-ți trăiești aventurile, să-ți trăiești durerea... Să plângi, un timp... și apoi să râzi. Panait Istrati

Mulțumesc frumos  tuturor celor care mi-au călcat pragul,  câtă vreme  am lipsit! !!

Deocamdată, un modest buchețel de imagini!

Nedeslușite gânduri se scaldă-n adâncuri  uimite,

vise trezite în nopți cu gene târzii;

stârnesc  dimineți fără nume, în locuri uitate

Și pașii te duc, răbdători, printre clipe..//

p.s.  cine ghicește numele orașului??

Valea Oltului, 2010

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate,

Catre tarmul dimpotriva se intind, se prelungesc,
S-ale valurilor mandre generatii spumegate
Zidul vechi al manastirii in cadenta il izbesc.

Grigore Alexandrescu,Umbra  lui Mircea.La Cozia

In diminețile senine, culmile munților iau forma imaginii lui Decebal, odihnindu-se cu fața către cer.