cine ( și când mai) învață astăzi carte?

  Te-aș ruga să nu crezi că am rămas în pană de idei  și, ca să acopăr spațiul , mă întorc la teme tocite de atâtea discuții. Nu! Chiar nu! Dar,  nu pot să nu mă tot întreb  de ce a fost necesar să se prelungească atât de mult  vacanța  copiilor și a profesorilor,  deși  biata iarnă  face ravagii, mai degrabă printre posesorii cauciucurilor grele , decât prin magaziile școlilor  în care or fi sau nu lemne de foc..Zică cine ce va zice, dar , din mai multe surse,  știu că prin multe școli , vacanța începuse încă de pe la 1 Decembrie, când a fost cu sărbătoare..Așa că , mulți elevi  n-au mai deschis cărțile cam de multă vreme- oricum,  domnu ministru  zice că se poate  face școală  și fără manual- asta se observă doar ascultându-i pe mulți dintre cei cocoțați pe diverse înalte  fotolii..Cum spuneam, dacă adăugăm celor trei săptămâni  de vacanță legală  cel puțin alte două-una din decembrie și alta în ianuarie, până își revin și cei mari și cei mici, după atâta libertate, constatăm că balanța se înclină , generos, în favoarea îndemnului la dispreț pentru școală. Cât despre copii, ei se bucură, recunoaște că nici tu,  dacă ai fi  elev , n-ai plânge de ciudă că  nu prea te pune nimeni la treabă. Astăzi, cineva- tocmai din Japonia - a citit însemnarea mea de acum un an-uniforma- o pedeapsă? Tare aș fi vrut să -mi spună de ce...

În spate ,  ghiozdanul ,  într-o mână,  o plasă, din care,  neascultătoare, a ieșit  mâneca unui   sacou bleumarin. Uniforma lui de gimnaziu.

 Îl întreb, într-o doară, de ce și-a  îngrămădit, așa,   haina. Cu un fel de iritare în glas, îmi spune că  nu este primit în școală fără uniformă.
O bucată de drum , mergem împreună,  aflu că în ziua precedentă a fost razie în școală-profesorii de serviciu i-au trimis acasă pe elevii fără uniformă.

Prima oră de curs s-a transformat într-un du-te -vino, iar lecția a fost... amânată.//
A purta sau nu uniformă  este, din nou,  temă pentru școală.

Se zice  că este  propunerea cuiva de sus.//
S-a repetat,  cu obstinație,  după 1989, când uniforma de școală a fost aruncată la coșul de gunoi, că ea îi înregimentează pe copii , ii transformă într-o masă în care personalitatea fiecăruia este anulată.
 În 1906, adică acum 100 de ani,  când Profesorul Spiru Haret, unul dintre puținii miniștri adevărați pe care i-a avut școala romanescă , a introdus obligativitatea uniformei în școală , probabil că vor fi fost și voci care se vor fi împotrivit.
În perioada interbelică , uniforma școlară devenise mândria băieților și a fetelor de pension .

De-a lungul timpului , aceasta a ajuns a fi- nu un mod de întrebuințare - ci o emblemă a tinerei generații , o distincție , care particulariza.
În cei unsprezece ani , cât am fost elevă , am purtat câteva tipuri de uniformă : în clasele mici-un șorțuleț negru de satin, cu guleraș alb, de pichet sau de poplin , căruia i se asorta o fundă roșie, lucioasă. În ciclul gimnazial, uniforma era formată din două șorțulețe-unul pepit,  alb-negru, de bumbac, în multe cute și al doilea-negru, de satin , cu volănașe pe umeri . Se încheia , petrecându-se încrucișat , pe spate . Concuram intre noi, apretându-ne zilnic gulerele și manșetele, tricotate dantelat de mamele noastre.
La serbări,  șorțulețul negru era înlocuit cu unul alb , în  multe cute, bine călcate.
În vremea aceea,  a apărut- tot pentru evenimente școlare deosebite- serbări și concursuri- costumul format din fustă plisată bleumarin, de stofă,  și bluză albă cu mâneca lungă sau scurtă. Uniforma se completa cu șosete albe trei sferturi. Părul se purta împletit în cozi , prinse în panglici albe sau roșii.
În primii ani de liceu , uniforma fetelor era o rochie bleumarin din stofă de bună calitate,  buzunare ascunse , în cute duble. Fiecare  fată îi putea adăuga adăuga ceva special: pentru a marca talia-o curea subțire albă sau neagră, care costa 4 lei, unele îndrăzneau chiar culoarea roșie , un guler de dantelă sau de mătase.
Am purtat uniforma cu mare  plăcere.
Băieții se îmbrăcau în costum bleumarin, cămașă albă, înlocuită apoi cu o alta de culoare bleu ș, obligatoriu,i cravată.
În ultimii mei ani de liceu,  a apărut o altă uniformă-fără urmă de frumusețe sau de eleganță-un sarafan drept, dintr-o stofă care se tocea destul de repede și o bluză de bumbac, bleu.  A supraviețuit , obligatoriu , 25 de ani.
Am înțeles reacția tinerilor , în 1989, de a o arunca printre obiectele ieșite din uz.
În locul ei, treptat, în scoală au apărut blugii, asortați cu cămăși, tricouri, sacouri. Apoi fiecare, în funcție de posibilitățile părinților, a început să se îmbrace oricum, dorința fiind de a șoca.
Școlile s-au transformat în spații în care tinerii-de la cei mari până la cei mici- nu mai respectă niciun criteriu de armonie a culorilor, de bun-gust, de considerație față de instituția numita ȘCOALĂ .
A fost adus în discuție cuvântul UNIFORMĂ . S-au scris multe pagini în ziare și în reviste, s-au războit tabere , s-au organizat prezentări de modele. Și-au spus opinia -elevi, părinti, profesori, ziariști, miniștri, politicieni.
S-au creat uniforme de tot felul, în toate culorile, din materiale și în croieli dintre cele mai bizare.
De voie, de nevoie, părinții le-au cumpărat.
Înghesuite în plase, alături de pantofii de sport , de trusa de machiaj , de pachetul de țigări și de cine mai știe ce , ele permit intrarea posesorilor în școală , fără a avea vreo șansă să devină motiv de mândrie.
Sunt un veșnic prilej de discordie între cei care le poartă,  din obligație,  și adulți-educatori și familie.
Cred că există momente în viața tuturor, când este necesar și obligatoriu ca anumite demersuri să se supună gândului luminat . Educația presupune doi factori esențiali : cel care trebuie să fie educat și educatorul lui .
Uniforma școlară este un mod de educație ; ea poate deveni un simbol care să-i reprezinte pe tineri , îmbinând elemente de creație tradițională cu spiritul lor liber, novator.

p.s. vă este dor de liceu, așa , cu uniformă, cu tot?

ar trebui să poarte elevii de astăzi uniformă?