Înainte - până și hoții aveau simțul măsurii .Johnny Răducanu, muzician.
Astăzi, ca și săptămâna trecută, mulți petrec.
Mai ieri îl sărbătoreau pe Sfântul Valentin, astăzi, se distrează de Dragobete.
Nu comentez.
Altă problemă am.
Aflu din presă că o doamnă , cu înalte funcții- administrative și politice- trecută de câțiva ani buni de vârsta încetării activității didactice, a fost la noi în oraș.
Cu treburi de partid.
Cu treburi de partid.
Nu fac politică, să nu se înțeleagă că aș fi ignorantă. Sau că-mi este indiferent ce se întâmplă în jur.
Departe de mine toate acestea.
Problema mea este – dacă legea hotărăște , ca toate femeile, indiferent de puterea de muncă pe care o au, de inteligență/ pricepere/ dăruire/rezultate,/ pasiune/tinerețe intelectuală/fizică, sufletească, aspect fizic/psihic etc.trebuie să se pensioneze la vârsta de 6o de ani, de ce nu este valabilă această lege pentru toată lumea?
De ce tocmai persoanele cu funcții politice devin excepții?
Citeam un interviu cu o altă doamnă, tânără, ce este drept, ocupantă a unui scaun cu spătar înalt, tot în MEC, care se lăuda că n-a acceptat continuarea activității niciunui cadru didactic , aflat la vârsta pensionării, pentru a-i încuraja pe tinerii absolvenți, deși, dacă ținem seama de ton, opinia respectivei doamne este lipsită de eleganță, de o anume decență.
Mă rog, asta este altă problemă..aroganță, în loc de respect, desconsiderație , în loc de considerație, pentru cel care cere să i se acorde un drept...chestiuni trecute, deja, la rubrica a fost odată ca niciodată..
Mă rog, asta este altă problemă..aroganță, în loc de respect, desconsiderație , în loc de considerație, pentru cel care cere să i se acorde un drept...chestiuni trecute, deja, la rubrica a fost odată ca niciodată..
Ce să mai vorbim- dura lex, sed lex!
Asta zic și eu!
Fiecare a muncit cât i-a permis legea.
Dar, aceeași lege spune că o persoană născută, de exemplu, în aprilie 1948, de câțiva ani buni, ar fi trebuit să lase locul altcuiva, adică să se pensioneze.
De ce tocmai o persoană politică, fost ministru în MEC, încalcă, cu bună știință, legea?
Chiar este de neînlocuit?
Este o vorbă- legea este ca o poartă.
Vițeii( chiar și unchii lor, boii) se opresc în fața ei. Și așteaptă. Mult și bine.
Leii sar (pe deasupra).
Cățeii își fac loc( pe dedesubt).//
Recomand, cu mare căldură , o lectură.
http://news.corect.com/arts/johnny-raducanu-tara-romaneasca-pana-si-hotii-aveau-simtul-masurii
Adevărat a grăit maestrul Johnny Răducanu.
RăspundețiȘtergereStimată GINA,
RăspundețiȘtergereLegea este făcută să fie respectată de toată lumea asa cum de fapt prevede si CONSTITUTIA ROMÂNIEI in chiar art.1 alin.( 5 )„ in România ,respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie ” si art.16 alin( 2 ) „ nimeni nu este mai presus de lege !
Din păcate,legile si Constitutia tării sunt incălcalte chiar de cei care le propun, aprobă si promulgă ! Alesii si guvernantii nostri, „ vor egalitate dar, nu pentru cătei ” !
La dorinta dumneavoastră, vă indic un alt link : http://aliosapopovici.wordpress.com/2010/10/07/din-nou-in-italia unde, puteti să-mi vedeti nepotelul italian, năzdrăvanul de EMANUEL dacă aveti răbdarea să parcurgeti tot slideshow-ul .
Vizionare plăcută !
Cu respect, Alioșa.
Am să repet o banalitate. Nimeni nu este de neînlocuit. Chiar dacă este greu de acceptat, chiar dacă se insistă (şi) pe ideea că tinerii sunt lipsiţi de experienţă şi trebuie formaţi, eu spun că sunt destule cazuri în care cei în vârstă - tot respectul pentru activitatea pe care au prestat-o de-a lungul timpului - trebuie să se retragă. În glorie, cum se spune. Dar, pe de altă parte, legea trebuie să fie aceeaşi pentru toţi. Numai că unii fac în aşa fel încât îşi asigură în continuare locuri călduţe... Iar am să spun o banalitate - ca la noi, la nimenea!
RăspundețiȘtergereO zi bună, Gina!
Costea,
RăspundețiȘtergereDacă nu l-aș fi crezut, nu mi-aș fi permis să-l citez.
Mulțumesc!
Cris,
RăspundețiȘtergereChiar așa, ajungem să acceptăm că valorile sunt formulări banale, că a respecta legea este o dovadă de naivitate,
Sigur că nimeni nu este de neînlocuit!Chestiunea este că unii nu acceptă , ba mai mult , chiar se cred unici.
Și de aici- pasul următor- ne se mai dezlipesc de scaune , de funcții și de avantaje.
După ei, fie ce-o fi..
scuze- sunt nervoasă.
@Alioșa,
RăspundețiȘtergereȘtiu teoria!
Cunosc chiar și conținutul unui număr de legi. A trebuit să le învăț..multe învață omul.De fapt, toată viața asta facem- învățăm.
Chestia este că tot învățând, ajungi să te convingi că tot degeaba o faci.
O văd pe respectiva doamnă destul de des prin emisiuni în care se vorbește despre dreptate. Ajung să-mi fie mie jenă că ascult asemenea lupi moraliști.
Sunt multi in tara asta care nu respecta legile, care sunt mai presus de orice! M-am obisnuit cu aceasta idee...
RăspundețiȘtergere@INCERTITUDINI
RăspundețiȘtergereIn teoria dreptului mai e un principiu:
Exceptia intareste regula.
Din politica nu se iese la pensie.
Te exclud sau "pleci"definitiv.
Ca vrem egalitate,dar nu pentru catei!
RăspundețiȘtergereIntotdeauna vor exista doua lumi diferite,paralele chiar.
Oare o sa apuc si eu sa ma pensionez?
Am citit si eu interviul cu Johnny Raducanu si tare mi-a placut! Atinge multe adevaruri, din nefericire...
RăspundețiȘtergereIn ceea ce o priveste pe dna (fost)ministru Andronescu, personal, nu am banuit-o niciodata de inteligenta sau competenta. In ciuda numeroaselor publicatii listate in CV-ul ce i se poate citi pe internet! Asa ca de unde sa cerem bun simt, corectitudine, respect pentru lege, decenta?!...
Si sunt ferm convinsa, ca daca va fi intrebata de ce nu se pensioneaza pentru a lasa locul unuia mai tanar, va debita, in obisnuita-i maniera plangareata si afectata, numeroase motive "plauzibile". Insa acela ca ar fi de neinlocuit la conducerea Politehnicii Bucuresti, cu siguranta nu se va numara printre ele!...
Cristina,
RăspundețiȘtergereDacă tu simți lucrul ăsta, mi se pare mult mai dureros pentru societate.
Tu ești, încă, un copil.
Ar trebui să crești într-o lume , în ale cărei principii să vezi dreptatea și înțelegerea ei.
@Plano10,
RăspundețiȘtergereSă rămână în politică oricine oricât rezistă.
Eu mă refer la activitatea profesională.
Dacă două sau mai multe persoane se încadrează în aceeași categorie de aplicare a legii, n-ar trebui să existe excepții.
Legea este aceeași pentru toți, nu?
Sau ar trebui să fie..
Angi,
RăspundețiȘtergereDe ce trebuie să gândești așa?
Fii optimistă! Și vreau să cred că până atunci , va fi o lume cu aceleași legi aplicabile pentru toți.
În ţărişoara noastră unii cetăţeni sunt mai egali dacât alţii :(
RăspundețiȘtergereRuxi,
RăspundețiȘtergereDacă ar fi să ne referim doar la chestiunea asta, de exemplu-
”Există o mulţime de indivizi care ar trebui să se ocupe de viitorul lor..al tinerilor- şi de viitorul ţării, dar care se ocupă de chestii individuale. Trebuie să te gândeşti că tinerii sunt viitorul, că trebuie să ţină ţara asta mâine, că trebuie s-o protejeze. Nu o pot proteja din cauză că, dacă eşti deştept, ăştia te dau la o parte.
Fiind deştept, nu mai începi să furi, nu mai începi să minţi, nu mai eşti mediocru, nu mai poţi să faci mizerii. Pe aceştia care sunt în fruntea bucatelor trebuie să-i dăm jos pentru că nu se gândesc la nimic. Mereu o s-o spun, până voi muri: înainte, în Ţara Românească, până şi hoţii aveau simţul măsurii. Aveau o expresie românii: „Bag mâna până aici!", adică până la degetul mare. Asta mă doare cel mai tare. Ce morală era în 1939, în România... „Fură, dar mai lasă şi de prăsilă!" Înţelegi cuvântul ăsta?”
În privința pensionării, tocmai am vorbit cu cineva, care mi-a spus că ”universitarii„ beneficiază de prelungiri( ca la fotbal).
Unii citesc aceleași cursuri ani de-a rândul , la câteva facultăți, câteva ore pe săptămână, câștigă o grămadă de bani..cum să se mulțumească cu o pensioară?
O seară frumoasă, Ruxi!
Arcadia,
RăspundețiȘtergereda, facem haz de necaz.
Este singura noastră șansă de a scăpa de stres.
Nu pot să comentez decât după orele 22 ( un fel de scuză !) . După atâţia ani de muncă ( 40 în plin – fără nici o absenţă !) aş ieşi mâine la pensie, mă aşteaptă un munte de treabă, dar nu am biologicul, adică 5 ani până la 64. Acum toate funcţionează normal, inclusiv etajul ( din când în când mai întreb pe cei apropiaţi şi … simt că nu este ceva grav !). Au început unele probleme: am făcut nişte implanturi, vreo trei fire albe şi mi se pare că o ureche caută posturi străine ….adică: sunt bine şi am început tratamentul. Nu pot să părăsesc barca , dacă am zile şi apuc pensia !?
RăspundețiȘtergereCine are anii de pensionare şi nu se îndură, îl rog să mă contacteze de urgenta, să îl cazez în Curbură ( fără arginţi ) şi are ce vedea 24 de ani . Se poate !?
Numai Creatorul este de neînlocuit !
Să fie numai bine !
@Grigore Rotaru,
RăspundețiȘtergereNu știu dacă voi reuși să transmit ceea ce am simțit citindu-vă, e de bine!
Deși sunteți o persoană foarte serioasă, de data asta, m-ați distrat! Mă refer la chestia cu ”etajul”.
Aveam o colegă , preda limba rusă, în condițiile în care respectivul obiect de studiu era cenușăreasa învățământului. Doamnei nu-i păsa, continua să fie exigentă.Era, de altfel, o persoană de a cărei limbă ascuțită trebuia să te ferești .
Avea o vorbă- ”dragă , toate trec, important este să rămâi cu mintea întreagă, la pensie!”.
Și eu mai testez în stânga ,în dreapta, sper să fie toate în regulă.
În ultima vreme, este o performanță să-ți închei activitatea la catedră și să rămâi cu mintea întreagă!
Vă mulțumesc!
Salut, am o propunere de colaborare care implica un discount important! Este vorba despre: http://blogatu.ro/2011/02/caravana-reducerilor-miniprix-soseste-in-acest-weekend-in-judetele-iasi-arges-si-mehedinti.html
RăspundețiȘtergereContacteaza-ma la adresa de e-mail blogatu@gmail.com daca vrei sa primesti mai multe detalii!
@ Gina,
RăspundețiȘtergereBună dimineata !
Nu trebuie să-ti fie rusine că uneori asculti asemenea „ lupi moralisti ” ! Si eu ii ascult dar, stii de ce ? Să văd până unde poate ajunge nesimtirea lor ! Din păcate, sunt foarte multi „ lupi moralisti” in sânul marii noastre clase politice.
Nu am inteles dacă ai reusit să intri pe : http://aliosapopovici.wordpress.com/2010/10/07/din-nou-in-italia să-mi vezi nepotelul .
Weekend plăcut frumosei dvs. familii !
@Alioșa,
RăspundețiȘtergereVorba vine- nu0i ascult, sigur că nu prea avem încotro, așa că îi ascultăm, fie doar pentru a afla cum le mai este. Că știm bine cum ne este nouă.
Nu știu de ce , dar nu reușesc să intru,
Mai încerc.
Mulțumesc! O zi frumoasă!