ca un fâlfâit de aripi

 

povești adevărate pentru prieteni

Nu-mi amintesc anul, oricum  era  înainte de 89.

Cine o  cunoștea povestea  că  era o  foarte  bună profesoară. 

Accent  ușor diferit  de al nostru,fizic nu  chiar  de luat în seamă,femeie  fără vârstă, fără prieteni, era titulară într-una din școlile orașului..

 Elevii ei, deși nu prea o simpatizau,învățau  carte.

 Într-o vacanță, și-a petrecut  niște zile de concediu, undeva, la  munte. 

 A  cunoscut ( sau a cunoscut-o) un individ căsătorit, tată.

   K  s-a îndrăgostit  pentru prima oară în viața ei, spuneau niște  doamne  care o cunoșteau, cumva.

   Relația a  continuat și, după  niște luni, incolora  domnișoară costelivă a devenit mamă.

Informația a ajuns la ”partid”,  sancțiunea  nu a întârziat, pedeapsa „pentru purtare necuviincioasă ” a fost aplicată, adică  o mutare disciplinară la altă școală.

După niște ani, aveam să o cunosc.

  Copilul ei creștea, era, deja, elev.

  Făt- Frumos, tatăl lui, a ales  să-și încheie  socotelile  cu viața, chiar în apartamentului  celei care  chiar îl iubise. 

  Niște vecini din blocul  vecin  i-au zărit trupul agățat de lustră.

   Femeie evlavioasă,  K  i-a  făcut  toate pomenile, ducea  colivă și în cancelarie, a  continuat ritualul și pentru   mama  ”iubitului”, ani buni.

  K se apropia  de pensionare, se  topea  de pe o zi pe alta.

  Fiul ei a ales  să plece în nu știu ce țară.  Din câte spunea lumea,  nu o ducea  bine deloc.  Dormea  într-o  mașină abandonată, undeva, la marginea unui oraș.

  Într-o zi, am întâlnit-o  pe  K.

 Aceeași figură. mers  obosit, mulți dinți lipsă, dialog nesemnificativ....

 Privind-o, mă  gândeam la  viața ei.

 Cum ziceam, știa carte. Și  muncea  în credință.

  Într-o zi, o elevă  cam slobodă în comportament- îi rețin numele, dar nu-l spun-  i-a scris cu cretă pe paltonul negru, ponosit,” hoț”.

Pentru că  profesoara  venea  mai târziu în cancelarie, după ce  toți eram deja la ore, abia seara, la semnarea  condicii,  cineva  i-a șters  ”anunțul ”  de pe  haină.

Nu am mai zărit-o prin cartier, nici despre fiul eu  nu mi-a mai povestit  nimeni.

Astăzi, în zborul răzleț al unei păsări,  am deslușit , cumva, un gând  pentru  singuratica, cândva, excelentă profesoară,  K...

prinde hoțul, scoate-i ochii..

O viață ca multe altele.Aproape neobservată. Patru surori. S-au trezit în Bărăgan.Bunicul, tatăl, doi unchi, tuspatru , preoți.  Ploua  mărunt, în stropi de măzăriche, noaptea era ca smoala. Îmtr-o căruță , au îndesat tot ce s-a putut-  grâu,  niște velințe,  haine puține,  câteva găini, acte, pe apucate, puțini bani, un sac de cărți,  două/trei  oale, niște  tacâmuri,  două plăpumi..când vorbește, vocea  pare stinsă , poate că nici nu vrea să mai refacă filmul.

 Când au scăpat,   avea 16 ani.
 S-a dus la școală- liceul , la seral, facultatea la fără frecvență.
 O vreme, am făcut naveta împreună. Plecam din autogară, dimineața, la 6. Indiferent de vreme.

Nu s-a măritat niciodată, s-a dedicat nepoților, câte doi de la surorile mai mari.

Casa de la țară  a lăsat-o în grija unor veri. A vrut   să cunoască lumea, pe care n-a  văzut-o  decât  în  reviste.
 Șase luni pe an, în Suedia. 
Își învață strănepoții să nu uite limba română.

 Ne-am văzut ieri. Absolut din întâmplare.  Amintiri,  povești  adevărate- mai știi  interminabilele săptămâni  de practică agricolă? Cum să uiți   frigul toamnei, și ploile , și  normele, și fețele  somnoroase ale copiilor, duși pe câmp, de dimineața până  aproape de asfințit?

Prânzul  la adăpostul  grămezilor de coceni  adunați  cu toată grija, masa  comună- brânză, salată de vinete, zacuscă,  ouă fierte, mere  tăiate cu briceagul.

 Și, uite așa, din una în alta, îmi povestește  ceva , ceva, la care ea se gândește adesea. Când i se face dor de țara asta, unde toate merg de-a-ndoaselea.

Într-o dimineața,  autobuzul  de Alexandria întârziase mai mult ca de obicei. Peronul autogării ticsit de lume-țărani, orășeni,  saci, plase,  voci.

Aștepta calmă. La ce bun să se agite?

 Un individ  smulge  portofelul  cuiva din  buzunar și fuge. Martoră la  fugara scenă,  mai mult buimacă, îl vede pe  făptaș cum  scoate rapid banii, îi îndeasă în buzunarul lui, aruncă portofelul și strigă din toți bojogii- hoțul!hoțul! prindeți hoțul!

Lumea se bulucește, toți strigă,  nimeni nu știe cui și ce i s-a furat..

Sosește autobuzul.//

  cine pe cine  fură, clipă de clipă?

viziuni

Se spune că marele  Pablo Picasso  ar fi  surprins un hoț în locuința sa.
Intrusul a reușit să fugă, dar artistul i-a reținut figura.  La cererea poliției, Maestrul   a făcut un portret- robot.
Pe baza desenului, poliția a fost nevoită să aresteze câțiva suspecți: o călugăriță benedictină, pe ministrul Finanțelor, o mașină de spălat și Turnul Eiffel.

p.s.tu ce zici?