luni, 5 august 2013

dor de Portugal!

acolo unde neobosit, oceanul sărută  glezna fierbinte a țărmului într-o eternă îmbrățișare!
Pământul și Cerul se adună în nesfârșitul albastru!

// un dar de la o Brândușă cu frunză cu tot!

sâmbătă, 3 august 2013

vor exista


mereu oameni care te vor răni, așa că trebuie  să-țí păstrezi încrederea și doar  să ai mai  multă grijă în cine  ai încredere și a doua oară.
Gabriel Jose Garcia Marquez

Nu departe de blocul meu, este un loc, unde, seară de seară, o doamnă aduna  mai multe pisici pripășite, doar ea știe  cum.
Asistate  de milostiva doamnă, mâțele mâncau tacticos rația  repartizată egal,  în castronele de plastic, înșirate pe un petic roșu de plastic.
De ceva timp, doamna s-a îmbolnăvit.
În jurul orei  cunoscute deja, felinele au continuat să se adune, manifestându-se în fel și chip- unele pieptănându-și blănița, altele așteptând în liniște, vreo câteva miorlăind , spre disperarea  unui domn  de la parter, căruia nu-i plac nici copiii, dar pisicile..
Aseară, mă întorceam acasă de la un  special și complicat eveniment de familie. 
În locul unde  văzusem de câteva ori cina mâțelor, erau prezente două, de  mărimi și  vârste diferite. 
Într-o clipă- motivul  nu l-am priceput- s-au luat la harță.
Da ce harță!!!
Cea mai  mică a zbughit-o în frasinul din apropiere,  cu ochii în toate părțile.
 Dușmanca a așteptat ce a așteptat și a plecat, fără să se uite înapoi.
Momentul merita să fie imortalizat, dar cum nu aveam aparatul de fotografiat cu mine, am ratat ocazia.
 Mi-am amintit că într-un folder am două mâțe captive. 

Am adus-o aici pe rocheriță, cum zice Modart. Și pentru că  el zice că mai potrivită era cea care valsa, am completat perechea.
 Cât se poate învăța din experiența unor  animăluțe?//

Poți citi   câte cărți vrei..
Te lecuiești, când vine vorba  de alegere?
Cât contează lectura și experiența în a înțelege lumea , așa cum este  ea, vorba aceluiași Garcia Marquez, multiplă și oceanică?

pacificatorul

Libertatea de a alege e ceva ce produce emoțíe, produce mult bine în jur, nu așteaptă niciun fel de răsplată sau răspuns.E ca un izvor care nu se gândește unde va ajunge.
 El a luat hotărârea  să curgă, fie că ajunge într-un deșert, în gura unui leu sau într-o chiuvetă.
 Marcel Iureș, 2 august 1951
 ( a primit de două ori premiul Cel mai  bun actor român)

 ...pe când aveam 16-17 ani, mi-am pus pe nas niște ochelari de vedere cu dioptrii. La vremea aceea, nu aveam nevoie de ei. Vedeam perfect.
 Și m-am uitat în oglindă.
Prin lentile nu vedeam nimic, așa că m-am uitat pe deasupra lor. Am fost fascinat de faptul că îmi vedeam reflexia în oglindă, pe deasupra ochelarilor și nu prin ei. 
Mi s-a părut că e ceva: să te vezi bine fără ochelari, deși purtându-i. 
De aici a cam pornit totul.(...) Seva vieții mele urcă din modelele pe care le-am avut, din faptul că trei sferturi din viață am băut apă din fântână, din pământ, iar nu din țeavă, că am mâncat pâine și mămăligă făcute de bunica și de mama mea, că am băut lapte de la vaca din grajd și că am mâncat mere abia culese din pom. Seva vine din faptul că am întâlnit oameni care au trăit meditând, încercând, nu spunând. Mai cădeau în genunchi, se mai rostogoleau, dar se ridicau. Erau oameni. Și mai vine din imensul noroc pe care mi l-a dat Dumnezeu: am primit o nevastă minunată, o adevărată forță, și un băiat absolut normal, un om. Și mai vine seva și din faptul că eu cred în povești cu îngeri și cred în Dumnezeu. Nu-s multe. Le poți strânge într-o batistă." (sursa: Formula AS nr. 518)



vineri, 2 august 2013

un om

avea un sentiment pe care  nu și-l putea explica; și atunci a modelat un  pic cu degetele un boț de lut. Și a lăsat lutul în drumul său.
Dacă o iei pe acest drum și dai peste boțul de lut, iată-te  cuprins de același sentiment, pe care  nu ți-l poți explica.
Și aceasta, chiar dacă s-au scurs o sută de ani între gestul lui și trecerea ta. 
Antoine de Saint-Exupery


Întrebarea ar fi- încotro? p.s. fotografia  am împrumutat-o de la  Angela.

joi, 1 august 2013

în cușcă



 Cum vacanța este abia la jumătate, iar  pentru plajă vremea nu este tocmai potrivită, în  prima zi de gustar,  m-am gândit să spun o poveste. Povestea aceasta, împreună cu alte câteva, pe care mi le-a spus și mie cineva, i-ar fi venit povestitorului, printr-un email, de la un coleg de școală, fiul unei stațiuni de cercetări.
Într-o zi, au sosit în stațiune niște oameni de știință . Ei  voiau să  afle dacă, după atâția ani de la dispariția lui Darwin, maimuțele, adică, presupușii noștri strămoși, ne mai seamănă. 
 Sau dacă noi.. .
Ce mai încolo și încoace, au făcut un experiment. 
 Au pus într-o cușcă, o scară, nici prea scurtă, nici prea înaltă. Pe vertical. Pe ultima  ei treaptă,  au agățat niște banane mari și frumoase. 
Imediat, o maimuță s-a și cocoțat să  înhațe bananele. 
Cercetătorii au lăsat-o să se răsfețe, dar, pentru a le liniști pe celelalte, au turnat peste ele o găleată  mare de apă .
Alte banane proaspete și numai bune de mâncat au fost agățate în capătul de sus al scării. O maimuță pofticioasă a tras cu ochiul la surate și , crezând că nu este văzută, repede- repede, a început să se cațere. 
N-a scăpat de vigilența colegelor, de la care a primit o chelfăneală zdravănă.
 După câteva zile, indiferent cât de puternică era aroma bananelor agățate  în vârful scării, nicio maimuță nu a mai îndrăznit să urce.
Oamenii de știință au înlocuit una dintre  cele cinci maimuțe existente în cușcă.Proaspăta chiriașă, cum a văzut bananele, fuga!pe scară. Celelalte i-au aplicat o corecție strașnică. Pofticioasa  a fost imediat  înlocuită. 
Tentată, următoarea a primit o și mai mare bătaie, pentru că și  maimuța exmatriculată, în trecere, i-a tras câteva labe.
Experiența s-a tot repetat, până când toate maimuțele au fost înlocuite.
Deși peste cele din cușcă nu s-a mai turnat apă, ele continuau s-o bată pe îndrăzneața care jinduia după banane.
Oamenii de știință și-au formulat concluzia, imaginându-și că, dacă ar fi fost posibil un dialog între ei și maimuțe, una dintre ele ar fi răspuns la întrebarea- de ce o bateți pe colega voastră care vrea banane?
 Dacă povestioara este o alegorie,care ar fi morala ca răspuns al maimuței- lider de opinie?

Astăzi își serbează ziua de naștere  doi  mari artiști : Tudor Gheorghe și Horațiu Mălăele. 
La mulți ani! 




................................................



darul Brândușei