duminică, 7 noiembrie 2010

picătura se pierde în Ocean

   " Tu să te ții de carte, măi băiete" ( Marin  Păunescu, bunicul )

 
 Oceanul a fost cândva o picătură. Parcă așa se spune..
Este suficient să dea cineva semnalul.
Ne pornim și nu ne mai oprim.
 Cam așa s-ar putea spune despre talazurile de vorbe, imagini, păreri care curg de vineri încoace.
Încercând să răspund comentariilor lui Shanti și  Daurel, a ieșit ceva mai mult . Așa că scriu și eu câteva vorbe despre cum l-am perceput pe Adrian Păunescu.
Când am auzit de el, eram  tânără profesoară, mamă,  navetistă, extrem de ocupată cu examenele de venire în oraș și de obținere a  gradelor  didactice .
Într-un fel, îmi trăiam o adolescență prelungită.
Mi-am cumpărat atunci  primii blugi originali, Rifle, de la un marinar, fiul unei cunoștințe.
Am citit cele mai bune și  mai frumoase cărți, procurate cu puțini bani.
Serile de sâmbătă  țineau până duminică spre prânz, când  gașca noastră de prieteni- profesori, ingineri, doi pictori, câțiva medici- ascultam muzică la magnetofonul Tesla, apoi, Rostov super, dansam după Abba, Boney M, Tom Jones, aveam grija copiilor, pe  care îi culcam  la timp,  nu știu cât reușeau  ei să doarmă,  ne aprindeam în discuții pe toate temele posibile preocupărilor noastre de tineri, aflați la început de drum..
  A apărut poetul. 
I-am citit cărțile  cu mare drag.
Multă vreme am purtat în geantă câteva poezii de dragoste, transcrise. Îmi pare rău că nu le mai am.
 Am fost de trei ori la cenaclu- la sala sporturilor și în locul unde acum merg la concert.
Era magnific!
 În jurul lui clocoteau atâtea talente!
Lumea venea ca la fântâna de leac.
Pe atunci, vedeam în el un alt fel de Rasputin. .
La cutremurul din 77,  acela îngrozitor,  a scris un poem, într-o noapte, Cu moartea pre moarte călcând. Ocupa cele două pagini de mijloc ale  revistei Flacăra.
  Erau versuri absolut terifiante, scrise atunci, pe loc.
 Cine poate face asta este  un Titan.
Nu un versificator, cum spun cei care îl asociază din punctul ăsta de vedere cu George Coșbuc.
Ceea ce îi leagă pe cei doi este, după părerea mea, Patriotismul.
Adevăratul, naturalul, organicul simțământ patriotic.

Odată, pe când ieșeam de la Cartea românească, i-am întâlnit privirea. Are dreptate, Rodica Popescu- Bitănescu- nu se uită niciodată oceanul acela albastru!!!

Apoi, l-am văzut  la ultimul cenaclu, era și fiul nostru cel mare cu noi.
Undeva, pe un rând , aproape de locul pe care îl ocupam, cineva  s-a aplecat să ia o hârtie..a produs un foșnet.
  L-a văzut. A strigat- puneți camera pe el!!!
 A fost un moment groaznic. Îmi doream să nu fi fost  în sală. 
De atunci n-am vrut să mai aud de el..
 Au trecut anii.
L-am  revăzut după revoluție. O vreme. Apoi, din ce în ce mai rar.
 Îmbătrânit, obosit. Ochii își pierduseră strălucirea. Păstrau forța.

De trei zile   revăd  toți acei  ani ,  comprimați în imagini, muzică, poezie.
 Și  latura lui, insuficient cunoscută mie , politica.
 Că era Uriaș cunoscător al limbii și literaturii române,  știam de atunci, de pe vremea când îi citeam poeziile.
Că avea o memorie elefantină și o forță de a se concentra în același timp pe mai multe probleme, o demonstrează cei care i-au stat în preajmă.
 Spun că  spiritul lui ARDEA.
Că era un Intelectual   desăvârșit, o demonstrează faptul că astăzi spusele lui sunt recunoscute chiar de către cei cu care nu s-a iubit- Cristian Tudor Popescu, Mircea Dinescu.
Oricâte divergențe ar fi între oamenii mari, undeva ei se întâlnesc.
 Îi unește   ceea ce puțini au – sâmburele  geniului.
  
Pentru forța cu care a trăit, pentru  vibrația totală, fizic,  Adrian Păunescu   a rezistat prea mult!

Eternitatea îl  primește   cu brațele ei de mamă nemuritoare!
” Până la capăt cu poporul meu
Așa să mă ajute Dumnezeu!”


Scrisoare către bunicul meu, Marin Păunescu
N-am apucat, iubite tată-mare,
Să-ți scriu, altundeva și altcândva
Deși, probabil, tot ce-am scris în viata,
Este răspunsul meu pe adresa ta.

Te rog să-mi ierți aceasta tutuială,
Dar a ma mai preface este greu
Și-atunci când m-adresez cu "tu" înseamnă
Că te tratez ca și pe Dumnezeu.

Învățătorul meu cel mai de seamă
Ai fost și ești și cred c-ai să rămâi,

Tot ce-am aflat în viață de la tine

E și acum temeiul meu dintâi.


Și după viața ta de dascăl tragic,
Nici pensie nu ai avut în sat,
Pe patul morții te-a găsit scrisoarea
Și pensia zadarnic, ți-au mai dat.

Dar mi-ai lăsat o moștenire sfântă,
Ca să mă bucur până la sfârșit,
Aceasta biata limba romaneasca,
De-al carei duh m-am invinovatit.

Mi-a mai ramas o urma de la tine
Pe care ati ascuns-o in pamant,
E sabia din frontul vietii tale
De la Marasti, ranitul nostru sfant.

Ai fost un liberal pana la moarte,
Dar trebuie sa afli faptul prost
C-ai tai tradeaza dreptul limbii noastre
Si iau in gluma jertfa care-ati fost.

Nu ti-am urmat ideea si credinta,
Dar azi, cand tara –i buna de spital,
Imi vine sa-mi iau gandul, tata mare,
Si sa devin cu forta liberal.

S-a dezechilibrat aceasta tara
Si limba ei s-a pervertit grozav,
Incat, in plina libertate, iata,
Romanul a ajuns un simplu sclav.

Iti multumesc de limpedea fantana
Pe care mi-ai facut-o intre vii,
Dar s-a surpat si nu opresc nici boii,
Ca ea ni-i viata, trebuie sa stii.

In rest, sunt toate rele, tata mare,
Taranilor le este tot mai greu,
Ca uite, in aceasta lume hoata,
Mereu e-n alte sate Dumnezeu.
 Umbra
Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu.

Şi-apoi intr-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu.


Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă
Flămînd de iubirea intreagă
Pe vremi cu amurg mohorît
Cînd zorile noaptea-şi dezleagă
Mă satur cu-o umbră şi-atît
Mă satur cu-o umbră şi-atît

Şi sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborît
Tu umbră tăcută si dragă
Aşază-ţi fularul la gât...
.
O umbră se închide în mine.


18 comentarii:

  1. A ars ca o torţă. Chiar dacă unii încearcă să spună că a fost doar un foc de paie, nu este adevărat. A fost un artist în adevăratul înţeles al cuvântului, un pătimaş aş scrisului, un dedicat...

    Dumnezeu să-l odihnească...

    RăspundețiȘtergere
  2. Analfabeţilor
    de Adrian Paunescu

    V-am spus că sunt un om periculos
    Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
    V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
    Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

    V-am spus că fac teribil de urât
    De sunt călcat puţin pe libertate.
    V-am spus ca sunt oşteanul credincios
    Dar care doar cu inamici se bate.

    V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
    Cenzori capricioşi ai vremii mele,
    C-o să vă coste scump măruntul moft,
    De a ne face nouă zile grele.

    V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
    Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
    V-am spus că n-o să placa nimănui
    Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

    V-am spus că vremurile s-au schimbat
    Şi că situaţia e mai complexă,
    Nu-i intelectualul - servitor.
    Cultura nu-i ceva ca o anexă.

    Şi lumea nu se poate cuceri
    Umflând la cifre şi mimind tumulturi
    Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
    Cu papagali care ţin loc de vulturi.

    V-am spus şi am puterea să mai spun
    Ca nu încape muntele în seră
    Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
    Şi de la căprioară la panteră.

    V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
    Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
    Şi voi într-una fără să-l ciţiti
    Îl pomeniţi până vă doare gura.

    V-am spus că bătălia pentru om
    Nu iartă astăzi nici o dezertare
    Şi voi v-aţi decorat voi între voi
    Când lupta este în desfăşurare.

    V-am spus că muzica nu-i un microb
    Care ameninţă civilizaţii
    E-a omului pentru a fi mai bun,
    V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

    V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
    Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
    Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
    Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

    1979

    RăspundețiȘtergere
  3. A fost un titan, oricât i se încearcă diminuarea meritelor. Am asistat astăzi cu stupoare la prestația TVR, care parale cu momentul inmormantarii au realizat o emisiune cu Andrei Cornea. Tot discursul a fost denigratoriu. Daca TVR a iesit din circuitul national deja situatia este critica!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cand a cazut Ceausescu, in '89, aveam doar 10 ani. Asadar, singura tangenta pe care am avut-o cu Cenaclul Flacara (deja interzis de ceva vreme) a fost prin intermediul benzilor de magnetofon inregistrate de tata, pe care le ascultam des. Aveam, poate vreo 3-4ani pe-atunci...
    Nu intelegeam mare lucru, dar stiu acum, ca multe din cele auzite si-au pus o adanca amprenta asupra omului ce sunt acum. Cred ca atunci s-a trezit in mine, ajutata si de povestile istorice pe care ni le spunea tata (care-i ura pe comunisti), acea mandrie ca sunt roman, acea iubire de tara pe care mi-am negat-o si de care, de multe ori mi-a fost rusine.
    Pentru sufletul meu, cantecele acelea pe care nu le intelegeam, nu ziceau nimic despre Ceausescu ori despre comunism, ci despre ce inseamna cu adevarat un neam puternic. Vorbeau despre cei ce luptasera atat de mult in trecut, pentru ca in prezent sa putem vorbi inca despre Romania!

    Poeziile i le-am descoperit la sfarsit de gimnaziu, inceput de liceu. Intai pe cele de dragoste (firesc, la varsta aceea) apoi restul. I-am cumparat cateva volume de poezii - din alocatia primita de la stat, caci n-aveam bani de buzunar prea multi, le-am citit si recitit. Au insemnat enorm pentru mine, alaturi de alte scrieri ce mi-au definit drumul pe care merg si astazi.

    Ca om politic nu m-a interesat sa-l studiez prea mult. Dar il apreciez pentru o calitate pe care n-am mai intalnit-o la prea multi politicieni din prezent: a ramas fidel convingerilor de dinainte de '89 si n-a condamnat de fatada comunismul, trecand in tabara cealalta atunci cand i-a convenit. A fost, poate, prea idealist in ce-l priveste pe Ceausescu si regimul sau...

    M-a emotionat cat de multi oameni simpli au mers sa-i aduca un ultim omagiu si nutresc, din nou, speranta ca cei care scriu comentarii tampite la articolele din presa sunt doar o minoritate ce, in curand, isi va relua locul pe care ar trebui sa-l ocupe cu adevarat.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cand a cazut Ceausescu, in '89, aveam doar 10 ani. Asadar, singura tangenta pe care am avut-o cu Cenaclul Flacara (deja interzis de ceva vreme) a fost prin intermediul benzilor de magnetofon inregistrate de tata, pe care le ascultam des. Aveam, poate vreo 3-4ani pe-atunci...
    Nu intelegeam mare lucru, dar stiu acum, ca multe din cele auzite si-au pus o adanca amprenta asupra omului ce sunt acum. Cred ca atunci s-a trezit in mine, ajutata si de povestile istorice pe care ni le spunea tata (care-i ura pe comunisti), acea mandrie ca sunt roman, acea iubire de tara pe care mi-am negat-o si de care, de multe ori mi-a fost rusine.
    Pentru sufletul meu, cantecele acelea pe care nu le intelegeam, nu ziceau nimic despre Ceausescu ori despre comunism, ci despre ce inseamna cu adevarat un neam puternic. Vorbeau despre cei ce luptasera atat de mult in trecut, pentru ca in prezent sa putem vorbi inca despre Romania!

    Poeziile i le-am descoperit la sfarsit de gimnaziu, inceput de liceu. Intai pe cele de dragoste (firesc, la varsta aceea) apoi restul. I-am cumparat cateva volume de poezii - din alocatia primita de la stat, caci n-aveam bani de buzunar prea multi, le-am citit si recitit. Au insemnat enorm pentru mine, alaturi de alte scrieri ce mi-au definit drumul pe care merg si astazi.

    Ca om politic nu m-a interesat sa-l studiez prea mult. Dar il apreciez pentru o calitate pe care n-am mai intalnit-o la prea multi politicieni din prezent: a ramas fidel convingerilor de dinainte de '89 si n-a condamnat de fatada comunismul, trecand in tabara cealalta atunci cand i-a convenit. A fost, poate, prea idealist in ce-l priveste pe Ceausescu si regimul sau. Mai multe nu cunosc si, deci, nu sunt in masura sa comentez.
    M-a emotionat insa cat de multi oameni simpli au mers sa-i aduca un ultim omagiu si nutresc, din nou, speranta ca cei care scriu comentarii tampite la articolele din presa sunt doar o minoritate ce, in curand, isi va relua locul pe care ar trebui sa-l ocupe cu adevarat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Din păcate, am văzut şi eu câte ceva din prestaţia unui domn făcută astăzi la TVR1. M-a întristat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cris,
    Chiar nu contează ce spun ”unii”..cine sunt ei?

    RăspundețiȘtergere
  8. Florentin,
    Ce mai contează ce spun câțiva?
    Ceea ce s-a întâmplat astăzi este gestul națiunii care a venit nechemată să-l omagieze pe TITAN.
    Au fost acolo oameni din toate categoriile sociale, de toate vârstele.
    Atâtea flori, atâtea lacrimi, atâta lumină!
    Știi cum am simțit eu? Ca și cum, de sus, El și-a regizat trecerea într-un alt spațiu, stând deoparte.
    Și vremea și-a pus strai de primăvară în noiembrie.
    Cine putea să primească , până și onorul cerului?
    Doar EL!
    Răii nu pot fi decât răi și nefericiți.

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Ifim,
    Ce contează o picătură într-un ocean?

    RăspundețiȘtergere
  10. Ruxi,
    În ultimele trei zile, am recitit peste o sută de poezii. Am ascultat atâtea voci!
    Am revăzut cu ochii minții imagini din cenaclurile văzute.
    Știi care este părerea mea?
    A fost o personalitate atât de puternică, atât de complexă și de autentică, încât, orice s-ar spune, nu poate decât să-l facă și mai de neînvins.
    Nici nu știu prin ce este mai de puternic- prin uriașa capacitate de a fi redat în versuri tot ce este omenesc sau prin capacitatea unică de a fi putut învinge un sistem, adunând în jur mase de tineri, însetați de libertate.
    Câți asemenea oameni politici am avut, de la pașoptiști încoace?

    Dacă ar studia cineva lexicul uzitat de Adrian Păunescu în milioanele de versuri pe care le-a creat,cred că ar trăi o mare surpriză, descoperind că , deși a scris într-un regim auster- comunismul- cuvântul cel mai des folosit este ” libertate”.
    Eu așa cred.
    A trăi fulminant, stârnind sentimente de toate felurile.
    A încheiat ca un înțelept- le-a întins mâna și celor cu care nu s-a iubit, a ales să trăiască mult prea modest, în timp ce oameni pe care i-a ajutat , i-a crescut, i-a îndrumat, sunt bogați.

    Eu l-am perceput, mai ales în aceste ultime trei zile, ca pe un mag.
    Dacă ar fi să ne gândim la frumusețea zilei de astăzi, am înțelege că și cerul l-a răsplătit pe Poet, adunând o mare de oameni într-o zi de primăvară a unui noiembrie înflorit .
    Astăzi a renăscut parcă un Mit-al Flăcării care s-a reaprins din uitare!

    RăspundețiȘtergere
  11. Dupa cum am mai spus, regretatul Adrian Paunescu s-a ridicat pe cand eu nu mai asteptamn nimic bun "dat" de catre comunisti...
    Asadar nu m-a emotionat niciodata; poate n-am simtul poeziei...
    PS. Da, Rasputin; este o comparatie acoperitoare: geniu, magie, destrabalare,masinatiuni politice la varf...

    RăspundețiȘtergere
  12. M-am mai "umplut" acum de Paunescu, la fel ca si atunci, cand cu Cenaclul Flacara. N-o sa-mi ajunga asta, dar numai daca as fi fost contemporana cu Eminescu, m-as mai fi putut simti asa. Cui sa-i multumesc: lui ca a existat, sau lui Dumnezeu ca m-a facut contemporana lui?

    RăspundețiȘtergere
  13. @ Daurel,

    De magie vorbeam.De o anume putere, imposibil de explicat, prin care cineva atrage lumea vorbind.

    RăspundețiȘtergere
  14. Sorina,
    Cred că există cineva, acolo, sus, care le rostuiește pe toate!

    RăspundețiȘtergere
  15. amintirile tale au servit unei excelente descrieri; nu gresesti cand spui ca era un Rasputin

    Am vrut sa-i daruiesc si eu ceva, sa-i dau inapoi ceva infim fata de ce mi-a daruit dansul, i-am facut un topic la mine, aici:
    http://zbateri.blogspot.com/search/label/Adrian%20Paunescu

    RăspundețiȘtergere
  16. Nimic mai adevarat: "O umbră se închide în mine."

    RăspundețiȘtergere
  17. Kid,

    ”Într-o duminică a trupului”

    RăspundețiȘtergere