pe cine hrănim?

Auzi tot mai des- oameni suntem-  și nimic din ce este omenesc nu ne este străin, completa gânditorul.

Sau total străin, cred eu.

Fiecare știe că trebuie să facă bine ce face.  În interiorul lui chiar asta vrea.dar  intervin atâția factori , într-o singură clipă.   Așa că omul simte și celălalt impuls. Acela de a face doar ceea ce îi place, chiar dacă , astfel, acționează împotriva binelui.Împotriva aproapelui.

Suntem suma tuturor lucrurilor pe care le facem, dar, cred eu, și a celor pe care le gândim, și , dintr-un motiv sau altul,  nu le spunem.

Ajungem suma  voinței proprii și a expresiei de a face bine.

Constatăm asta zi de zi, clipă de clipă.

Blaise Pascal vorbea de  a doua natură, care ar face ca omul să perceapă  răul, ca fiind  normal pentru om.

Până unde ajungem cu înțelegerea?

Cât putem îndrepta?

Suntem în stare să îndreptăm?

De ce spunem,  tot mai des,  adevărul este, totdeauna, la mijloc?

Antica idee cum că ar fi  două principii, independente- binele și răul- pare depășită.Ființa noastră nu este , pur și simplu,  bună. Nu este, pur și simplu, rea.

Este, spun evoluționiștii,  deschisă spre bine, deschisă spre rău.

Spre Lumină. 

Dar și spre întuneric.

Citeam cândva, nu mai știu sigur, dacă în Confesiuni sau într-o prefață că Rouseau zicea că am fi egali de la Dumnezeu

.Biblia zice că Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea sa.

Deci ființa este bună. Adică a fi, a exista este  bine.

Apare, imediat, tăgada..

Sunt amândouă, binele și răul, logice?

Sau răul, întunericul este ilogic?

Și dacă aici, în lumea noastră nu avem totdeauna răspunsuri, în povești găsim, cel puțin pentru o vreme, dacă nu răspunsuri, cel puțin idei.

Se povestește că o bătrână indiancă Cherokee discuta cu nepotul ei tocmai despre lupta asta din sufletul omului- dintre bine și rău.

Și pentru ca a fi înțeleasă  o compară cu o luptă dintre doi lupi.

 -Unul este rău: se înfurie, invidiază, regretă, se  lăcomeşte, e arogant, gelos, orgolios, minte, îşi plânge de milă, se simte inferior, vinovat, e plin de mânie

- Și?..întreabă, uimit, copilul..

-Celălalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezător, optimist, plin de compasiune şi credinţă, recunoscător…

Copilul ascultă, se uită în zare , către păduri, acolo unde știa că  se ascund lupii, și o întreabă pe  bătrână:

-Cine o să câștige, bunico?

Răspunsul vine imediat:-

Cel pe care îl vom hrăni.